Dovadă puterea rădăcinilor pe care le are în mentalitatea deţinătorilor de fotolii de comandă din ţărişoara noastră, mai ales pe timp de criză când, pentru consumul general, trebuie servit un asemenea vis de mărire la orizontul anului 2040. Atunci când, după cum promite domnul Dragnea, „vom putea vorbi despre o Românie mult diferită faţă de România de azi. Vom fi a opta economie a Uniunii Europene, vom fi lider regional în Europa de Sud-Est. Vom funcţiona ca nod de infrastructură rutieră al comerţului dintre Orient şi Occident, vom alimenta Europa cu mărfuri din porturile Mării Negre, la concurenţă cu porturile de la Marea Nordului. Vom furniza energie şi resurse petroliere statelor din jur şi vom avea independenţă energetică totală. În perioada 2023 - 2024 vom putea trece la moneda euro“.

Cum? Evident, ştiţi deja răspunsul: urmând neabătut programul partidului! A fost expus pe larg în faţa naţiunii de dl Dragnea, aţi auzit cu câtă mărinimie a invitat la consultări şi pe ceilalţi în elaborarea detaliilor practice a ceea ce va fi PROGRAMUL DE ŢARĂ PSD. Căci acesta şi doar acesta este menit să scoată ţara din situaţia disperată înregistrată acum în sectoarele sănătăţii, infrastructurii, educaţiei şi în toate celelalte pe care le cunoaşteţi în profunzime.

De ce nu? Cu condiţia să fi văzut că această lungă înşirare de vorbe şi ipoteze înflorite în roz-bombon să aibă date şi soluţii sectoriale susţinute de prezenţa în structura de partid sau în echipa guvernamentală a unor personalităţi politice care să aibă şi argumentul unei incontestabile pregătiri profesionale şi a unei cariere manageriale pe măsura speranţelor proiectate în viitorul potenţial de creştere a naţiunii. Nu mi s-a părut că sunt.

Nu vreau să fiu rău în mod inutil, dar m-a apucat disperarea auzind interviul dat sâmbătă la Bucureşti de Corina Creţu, Comisarul European venit la Bucureşti cu ocazia Congresului Extraordinar, prezentată de dl Dragnea, aşa ca să nu uite nimeni, ca „membru al partidului nostru“ şi lăudată pentru ce face pentru ţară. Aici are dreptate, dar să ne fie ruşine că aşa e... Uite, spunea doamna Creţu, împreună cu ministrul român de resort au reuşit, în ultimă instanţă, să salveze măcar o parte din cei 800 de milioane de euro pe care erau pe cale să fie pierduţi (afacerea spitalelor regionale), transformaţi într-un voucher de 2.250 de euro distribuit fiecărui cetăţean care vrea să achiziţioneze produse pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a locuinţelor.

Atunci, ce bază are discursul triumfalist despre cine suntem şi ce vom face noi în Europa şi în lume când tot doamna Creţu dădea vestea că s-a întors la Bucureşti pentru a fi recalculat, redesenat şi rescris proiectul magistralei de metrou M6, cel cu care se lăuda atât de mult fostul ministru al Transporturilor. Acum, tind să-l cred pe noul ministru care, ştiind bine cât şi ce poate, anunţa că şantierul „va fi gata când va fi gata“.

De fapt, ăsta este nivelul nostru de performanţă real în accesarea fondurilor europene, a fondurilor care ar fi trebui să permită conectarea noastră cu proiectele europene de dezvoltare. Aici este (sau ar fi trebuit să fie, din punctul meu de vedere) cheia viziunii propuse de proiectul „România lider regional“: solicitarea ca priorităţile noastre naţionale să fie interconectarea prioritară la cele câteva programe strategice definite ca prioritate de finanţare în bugetul UE 2020-2027.

Nu asta ne va fi prioritatea? Foarte bine, asta e, rămâne să vedem cum va fi „noi prin noi înşine“. Sigur că poate fi o variantă, precum „Dacia Mare“, dobândind revanşa istorică împotriva romanilor şi luându-ne Columna înapoi.

Dar serioşi şi realişti când vrem să fim?