După 30 de ani, a venit schimbarea ireversibilă

Spiritul născut în stradă,în 1989, marele câştig al societăţii româneşti în ultimii 30 de ani FOTO Getty Images

Există puţini termeni de comparaţie între societatea românească din 1989 şi cea din ziua de astăzi. Pentru România, schimbările sunt mult mai mari decât cele obişnuite, reprezentate de trecerea unei generaţii.

Timp de 30 de ani, interesele politice au dus la manipularea în forţă a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Manipularea a urmărit, prin schimbarea percepţiei despre trecut, justificarea prezentului politic de după Revoluţie.

Instituţiile politice şi de forţă implicate în represiunea violentă a manifestanţilor anticomunişti de până în 22 decembrie şi apoi în evenimentele sângeroase care au urmat au încercat să arunce vina asupra altora, să altereze cursul evenimentelor, să scape de orice responsabilitate.

România a avut un deceniu violent, din 1989 până în 1999, la ultima mineriadă.

Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 a fost urmată de episoade dure, de contrarevoluţii, unele foarte aproape să-şi atingă scopul final, de a scoate ţara de pe traseul european şi euro-atlantic.

După 30 de ani, se poate da categoric răspunsul la întrebarea obsesivă, „Revoluţie sau lovitură de stat?” Şi nu neapărat prin recursul la cea ce s-a întâmplat acum trei decenii, deşi se poate face uşor şi aşa ceva, ci prin analiza situaţie de astăzi în care se află România.

A existat un program al Revoluţiei şi a fost el îndeplinit? Programul este cel anunţat de cererile romanilor care au ieşit în stradă la Timişoara, apoi La Bucureşti şi în celelalte oraşe. „Jos comunismul!”, „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!” reprezintă esenţa acestui program.

Românii au vrut să dărâme un dictator, să răstoarne un regim totalitar, să trăiască liberi în democraţie. La fel ca toţi ceilalţi din fostele state comuniste, românii au vrut să se întoarcă acolo unde le era locul, în civilizaţia occidentală, într-o Europă unită după decenii de divizare.

Toate acest obiective au fost atinse. Revoluţia din 1989 se ridică la înălţimea celei din 1848. Diferenţa este că, atunci, generaţia lui Bălcescu an reprezentat o culme a clasei politice româneşti, pe când clasa politică de după 1989 a plecat de la prost şi a ajuns la execrabil. Corupţii, tot soiul de escroci sadea, analfabeţii, demagogii şi minicinoşii au împânzit instituţiile statului şi structurile de decizie.

O asemenea prăbuşirea la nivelul clasei politice, nivelul de la care s-a ajuns, demonstrat în cel mai direct mod de imposibilitatea de exprimare decentă în limba română, este fără precedent.

Dacă în 1848, elitele au condus poporul, în cei 30 de ani de după 1989, poporul a obligat elitele să-l urmeze în momentele cruciale. Atunci când majoritatea a văzut că România e în pericol să deraieze, că reprezentanţii clasei politice au luat-o într-o direcţie greşită, reacţia a venit. Demonstraţii masive de stradă, proteste, vot de penalizare devastator. Fără această prezenţă civică şi politică, România nu ar fi ieşit din post-comunism.

Presiunea pe care românii au menţinut-o asupra propriilor guvernanţi a fost factorul decisiv. Această presiune a generat la rândul ei spiritul civic al noilor generaţii. Este marele câştig. Cine se îndoieşte de asta să ia în consideraţie cele un milion de voturi exprimate în afara ţării, în marea majoritate de generaţiile tinere.

Aici este schimbarea care, e drept a venit cu greu, în 30 de ani, dar este ireversibilă.