Duminica Orbului şi Marele Jaf. Cine va audit clasa politică a tranziţiei?

La 20 mai 1990, Statul român avea peste 100 miliarde dolari în active, zero datorii publice, o populaţie tânără, multe creanţe de recuperat şi 23 de milioane de locuitori. În 2013, Statul român e îndatorat cu peste 50 de miliarde de euro, deposedat de resurse şi cu o populaţie îmbătrânită, de numai 19 milioane. Să facem recensământul actorilor politici şi auditarea partidelor care au orchestrat ori supravegheat Marele Jaf!

Au trecut 23 de ani de când echipa lui Ion Iliescu a instituit, în mod legal, democraţia originală. Aniversăm un sfert de veac de când, într-o Duminică a Orbului, Frontul Salvării Naţionale şi-a câştigat legitimitatea democratică în exerciţiul abuziv al puterii.

După atâta vreme, avem o singură certitudine: cei care ne-au furat trecutul, vor să ne confişte şi viitorul. Urmaşii sau bastarzii fostului FSN sunt şi astăzi la putere. Ei orchestrează Marele Jaf, adică nimic altceva decât lupta între trădare şi prădare: unii doar spoliază avuţia naţională, în timp ce alţii vând interesul românesc.

În 1990, Statul român avea peste 100 miliarde dolari în active, zero datorii publice, o populaţie tânără, multe creanţe de recuperat şi 23 milioane de suflete. În 2013, Statul român e îndatorat cu peste 50 de miliarde de euro, deposedat de resurse şi cu o populaţie îmbătrânită, de numai 19 milioane locuitori. Să facem recensământul actorilor politici şi auditarea partidelor care au orchestrat ori supravegheat Marele Jaf!

La 20 mai 1990, miile de întreprinderi ale Statului şi resursele enorme de bogăţie ale României puteau genera lichidităţi, oportunităţi de privatizare şi, deci, un salt economic. Românii sărăciţi de blestemata dictatura comunistă, cetăţenii limitaţi de lipsa orizontului istoric şi izolaţi de restul lumii civilizate, puteau să intre în contact cu antreprenorii şi investitorii din Occident. Am fi descoperit ce înseamnă munca, banul corect administrat, proprietatea şi comerţul, dar şi o altă cultură organizaţională, relaţia între educaţie şi progresul tehnologic. Polonezii au vrut şi au ştiut să iasă din subdezvoltare. Noi, cei conduşi de regimul Iliescu, am ratat o enormă oportunitate. 

Privatizările au fost amânate, capitalul străin a fost demonizat iar contactele cu URSS au îngropat orice deschidere a elitei diplomatice spre Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări euro-atlantice.

Ion Iliescu era şantajabil. A curs sânge la Revoluţie şi, deci, imediat după moartea lui Nicolae Ceauşescu, echipa lui Ion Iliescu avea o singură prioritate: transferul avuţiei naţionale în mâinile unei minorităţi politico-economice cu probleme penale. Exemplare, în acest sens, sunt cariererele glamoroase ale unor infractori de tip Sorin Ovidiu Vântu sau Cătălin Voicu. Furtul şi risipa banului public au avut o singură destinaţie: îmbogăţirea grupurilor de interese (sponsorii politicienilor), controlul mass-media, intimidarea judecătorilor şi a procurorilor, dar mai ales capitalizarea partidului-stat numit FSN, PDSR, PSD, etc. 

După 23 de ani, forţele cleptocratice refuză egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi independenţa Justiţiei, în pofida integrării României în Uniunea Europeană. Doar un număr infim de responsabili pentru dezastrul actual al ţării au plătit pentru Marele Jaf: Adrian Năstase, Corneliu Iacubov, Nicolae Mischie (deputat în legislatura 1990-1992).

Sunt evidente încercările Guvernului Ponta de-a stopa consolidarea statului de drept, dar şi dorinţa grupării patronate de Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Dan Radu Ruşanu şi alţi baroni USL de securizare a elitei cleptocratice, în detrimentul cetăţenilor de rând. Furatul ucide viitorul, speranţa şi democraţia!

E imperativă auditarea generaţională a tranziţiei politice de la comunism la capitalism. Perioada istorică 1990-2013 echivalează cu perioada 1965-1989 (24 de ani). În timp ce politica de dezvoltare a dictaturii comuniste (vinovată pentru crime, abuzuri, exproprieri şi violenţă) a lăsat - datorită sacrificiilor făcute de bunicii şi părinţii noştri - o anumită infrastructură de transporturi publice, elitele politice ale tranziţiei n-au reuşit decât să consolideze dictatura furtului: întreprinderi de Stat ţepuite, licitaţii trucate, contracte atribuite direct, agenţii guvernamentale căpuşate, un sistem educaţional ruinat de şpagă, un sistem public de Sănătate aruncat în aer.

Zone întregi din România au alunecat în subdezvoltare şi dezindustrializare. Serviciile de educaţie, de sănătate sau chiar de siguranţă publică sunt sub-performante. În schimb, avem o datorie publică de peste 50 miliarde de euro. Unde s-au dus aceşti bani? Pe ce s-au cheltuit? Cine sun beneficiarii cheltuirii banilor? Ştim că toţi românii care muncesc trebuie să plătească taxe pentru ca statul să-şi poată achita datoriile? Ce-am primim în schimb? 

România e guvernată azi de clanul personal Ponta. Românii liberi şi dezinhibaţi ştiu că suntem conduşi de o gaşcă amorală, exemplificată de plagiatori, agramaţi, playboy şi incompetenţi precum Ponta, Şova, Liviu Pop, Robert Negoiţă, Bănicioiu, Radu Mazăre şi tot restul companiei de socialişti-caviar.

A trecut un sfert de veac şi România a fost părăsită de cele mai puternice braţe şi cele mai strălucite minţi. Diaspora numără astăzi peste trei milioane de suflete, scârbite de furtul generalizat din ţară. Românii de pretutindeni cer auditarea performanţei politicienilor de tranziţie: toţi cei care ne-au condus din 22 decembrie 1989 şi până astăzi - de la Ion Iliescu, Petre Roman, Nicolae Văcăroiu, Dan Voiculescu şi Adrian Năstase până la Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Blaga, Crin Antonescu, Traian Băsescu sau Victor Ponta - vor trebui să răspundă la întrebarea: cum s-a ajuns aici?

Cei care au participat, chiar şi prin simpla pasivitate, la actualul dezastru socio-economic al României nu pot pretinde a fi salvatorii democraţiei româneşti. 

În acest lung sfert de veac, n-am fost cu toţii proşti, lichele, fricoşi, amnezici sau părtaşi la Marele Jaf.

Românii pot trăi şi altfel decât din furt. România poate fi guvernată şi altfel decât prin minciună.