1. Mai întâi, fisura care exista în interiorul Partidului Naţional Liberal s-a convertit într-un conflict intern. Şeful Ludovic Orban, cu de la sine putere, a decis că participarea la Referendum este liberă şi ţine de decizia fiecărui membru al PNL. Dar, acest principiu este unul general şi este înscris în Constituţie. Nu trebuia să vină Ludovic Orban, cu ţinuta lui nobiliară şi cu vocea gravă, dar artificială şi generatoare de clişee, să îl repete. Aici era vorba de o situaţie concretă şi specifică, în care PSD şi BOR aveau interesele lor proprii, distincte, dar conjugate, convergente. Într-o astfel de situaţie, era necesară o şedinţă a PNL în care, pe baz vocii majorităţii, să se decidă între trei alternative: a) Ne prezentăm la urne şi votăm cu DA; b) Ne prezentăm la urne şi votăm cu NU; c) Nu ne prezentăm la urne, deci boicotăm acest Referendum. Dar, hotărând că fiecare face aşa cum vrea, cum îl taie capul, Ludovic Orban converteşte libertatea în libertinism, conversiune în care specialist este Călin Popescu Tăriceanu. Nu ştiu cine va fi noul Şef al PL, dar Ludovic Orban nu merită acest rol, această demnitate.

2. Conflictul din interiorul PNL este doar o parte a diferenţelor, tensiunilor şi conflictelor dintre toate partidele (inclusiv partiduleţe) aflate în Opoziţie. Între cei mici, fiecare aspiră să fie mai mare, respectiv cel mai mare, adică un Big-Brother, care poate deveni şi un Cain, fratele politic, nu agricol, al lui Abel. Aici, Traian Băsescu, dincolo de păcatele lui, are o capacitatea politică şi managerială evidentă de a uni, sau de a despărţi diverse grupări sau grupuri politice, cu orientări ideologice diferite. Dar, Traian Băsescu îşi vede exclusiv de „părticica“ lui, sau, în limbaj agricol, de „hectarul“ lui, delimitat cu garduri faţă de cele ale vecinilor săi. Cât priveşte ceilalţi Şefi, exceptând, se pare, doar USL, ei sunt sau prea tineri, sau prea nepricepuţi între „ale politichiei“ Lor le rămâne calea speranţei, respectiv a viitorului, fie acesta I sau II

3. Dar, cea mai gravă fisură (falie), pe care nimeni nu o aştepta, nu o prevedea, a fost aceea dintre PSD combinat cu BOR, pe de o parte, şi Poporul român, trecut în Opoziţie, pe de altă parte. Aici apare o confuzie incorectă şi regretabilă: confuzia dintre Populaţie şi Popor. Liviu Dragnea şi „ai lui“speculează ordinar aceasă confuzie, şi o speculează extraordinar, încât ne lasă „cu gura căscată“, ca şi cum noi, cetăţenii nu am mai avea nimic de spus. Repetăm aici ce am mai spus: cei 17%, cu care PSD a câştigat alegerile este doar un procent statistic din întreaga populaţie a României (rămasă în ţară, sau plecată „afară) şi nu este echivalentă cu Poporul Român. Cum să interpretăm acum procentul de 20,5% al celor care au participat la Referendum!? Este vorba şi aici doar de o parte a populaţiei din România şi nu de Poporul român. Dacă cea mai mare parte a populaţiei din România nu a participat la vot, prin absenteism, înseamnă că Poporul român a tăcut, iar prin această tăcere şi-a exprimat „Vocea“. Are şi Tăcerea ipostazele ei elocvente, nu numai grandilocvenţa verbală, diluată şi bombastică, sau agramată-agramaticalăi a actualilor pesedişti.

4. Toţi pesediştii (cu excepţia câtorva, cu răspunsuri vagi, evazive) au negat implicarea PSD în recentul Referendum. Purtătorul de cuvânt al BOR, adică Vasile Bănescu, afirmă în termeni clari că unul dintre motivele pentru care Referendumul a eşuat îl reprezintă chiar Liviu Dragnea. Întrebat de către reporteri ce părere are despre această afirmaţie gravă, Şeful răspunde „Nu comentez“. Deci, recurge şi dânsul la Tăcere, la una dintre ipostazele ei. O altă ipostază, una mai adâncă şi mai gravă, este aceea că de-a lungul întregii perioade de organizare şi desfăşurare a acestui Referendum, Liviu Dragnea a tăcut. A tăcut, cum spune ardeleanul, „Ca porcul în cucuruzi (păpuşoi)“. A tăcut, dar a făcut ceea ce era de făcut sau de desfăcut. Şi le-a făcut pe toate în taină, Taina fiind şi o valoare a Religiei creştine, fie ea ortodoxă, catolică, protestantă sau, mai nou, neoprotestantă. Se pare că ultimii au alimentat procentul de 20,5, dar votul este direct şi mai ales secret, încât nu ştim nici câţi, nici care.

5. După 3 zile de tăcere ( numărul 3 fiind unul sacru, ca şi 7, sau 10), Liviu Dragnea revine în mijlocul poporului, a „poporului pesedist“, dar şi a celui de jurnalişti. Nu mai ţin minte câte zile s-a retras Moise din comunitatea pe care o conducea, pentru a elabora Decalogul (Cele 10 Porunci). Oricum, în cele 3 zile, Liviu Dragnea a regândit, din profunzimi abisale, întreaga strategie a PSD, în special a celei legate de poznaşul Referendum. Liviu Dragnea propune, nici mai mult, nici mai puţin, eliminarea „pragului“ din Referendum. Iarăşi rămânem cu gura căscată, numai că noi nu ne ţinem gura. În oricare democraţie, decisivă este Majoritatea. Este posibil ca ea să nu aibă dreptate, cum a fost în cazul judecării lui Socrate, a cazului Dreyfuss, etc. De aceea, Churchill şi afirmă că democraţia este cea mai bună dintre toate regimurile politice, dar are şi ea riscurile şi limitele ei. Ştim cu toţii că şi majoritatea are grade, adică ea poate fi simplă (50%+1) sau calificată (100%-1), dizolvându-se în unanimitate (100%) Dacă am înţeles bine, pe vremea lui Adrian Năstase, „pragul“ era de 50% (fix) Pentru a scăpa de un pericol care se întrevedea, „pragul“a fost coborât (îngustat) la 30%. Cum şi cu acest „prag“, Liviu Dragnea şi „ai lui“ au tras în bară, „soluţia finală“ (cum ar nummi-o cineva, ştim noi cine) este desfiinţarea (execuţia) păcătosului „prag“ În alte ţări (fie ele ceţoase sau de soare pline) prezenţa la vot este obligatorie, absenţa fiind sancţionată în diverse feluri. În consens cu această soluţie, dar în opoziţie cu suspendarea „pragului“ lui Liviu Dragnea, eu propun o nouă soluţie, mai complexă şi echitabilă.

6. Propun ca atât prezenţa la vot, cât şi absenţa, să fie stimulate financiar, dacă tot banul (nu Banul de Craiova) domneşte în lumea în care trăim. Adică, cei care se prezintă la vot să primească o sumă de bani, iar cei care nu se prezintă la vot să plătească o amendă. Ca semn al unei Echităţi depline, atât suma primită ca premiu, cât şi suma plătită ca sancţiune, trebuie să fie proporţionale cu toate veniturile celor chemaţi la urne. Aş fi curios să văd ce părere are doamna Olguţa Vasilescu despre această ipoteză de lucru. Dânsa lucră din răsputeri la tema Echităţii, care, pe măsură ce se limpezeşte, intră într-o ceaţă tot mai profundă Aş fi curios să aflu şi ce crede „fecioraşul“ Eugen Teodorescu, care combină tot felul de proiecte, programe strategii noi, în relaţia dintre venituri şi cheltuieli. Şi le combină pe termen scurt, mediu şi lung, uneori atât de lung încât devine nedeterminat, adică la „A doua venire a Domnului“. Cât priveşte „Domnul nostru“ Liviu Dragnea, părerea dânsului nu mă mai interesează şi cred că a început să nu mai intereseze pe nimeni, cu excepţia, poate, a fiinţelor pe care le ţine în braţe (la propriu şi la figurat).