Dum-dum şi bum-bum: referendum (I)

Mărturisesc aici că, timp de două zile, am stat sub tensiune, urmărind mersul Referendum-ului. Două zile şi două nopţi, dum-dum, Referendumul a fost pe drum. Nu puteam să ştim, dacă va fi unul bun, sau unul ne-bun. Pentru mine, ca şi pentru mulţi alţii ca mine, în chip paradoxal, Referendum-ul era bun, tocmai dacă nu era unul bun, adică dacă rata, ceea ce s-a şi întâmplat.

Vine firesc şi întrebarea: „Cine este de vină!?“ Aici am asistat la un spectacol retoric deconcertant de răspunsuri. Dacă „examenul“ ar fi reuşit, chiar şi cu nota 5, aceasta ar fi fost înmulţită cu 2, ajungând la 10, iar Liviu Dragnea ar fi fost purtat în braţe (sau pe un tron) în cântec de fanfară, însoţit de surle şi trâmbiţe. Şeful PSD mai urca o treaptă pe scara Puterii şi mai cobora o treaptă faţă de Decizia finală a Justiţiei, scăpând de condamnare. Dar n-a fost să fie aşa, cum zice românul. Nota finală a fost sub 5, iar unii „profesori“ o coboară până la 1. Căci 0 nu este considerată o notă în sistemul de învăţământ, ea fiind valabilă doar în sistemul politic (competenţă 0, sau una nulă)

Toţi şefii PSD, într-o formă sau alta, îşi declină, adică nu-şi asumă nici o răspundere sau responsabilitate. Ca şi în alte situaţii, asistăm la transferul celor două valori asupra altora. Se începe cu acel Grup de tovarăşi care au iniţiat şi au organizat evenimentul. Când i-am văzut şi i-am auzit, am rămas cu gura căscată. Pur şi simplu, nu ştiau ce să răspundă, cum să ne explice ratarea cea mare, în anul în care aniversăm chiar România Mare. Unuia dintre ei (cel mai gras, mai umflat) i-au dat lacrimile peste microfon, apelând, probabil, la mila românilor. Cei din PSD au judecăţi şi judecări variabile. Secretarul general adjunct, Codrin Ştefănescu, trece în postura (de fapt, impostura) de Purtător de cuvânt. Dar, dânsul, ca şi în alte situaţii, mai ales la TV, este un „purtător de cuvinte“, unora asigurându-le cea mai mare frecvenţă posibilă. Cică, votul de la acest Referendum „nu a fost un vot politic“, ci: „A fost pur şi simplu o acţiune venită în urma unei scrisori semnată de 3 milioane de români, un demers care s-a transformat în referendum“. Dăm aici peste cel puţin două chestiuni (sau „cestiuni“, cum le-ar numi Titu Maiorescu).

Aştept cu nerăbdare să văd care va fi „mortul“ în cazul recentului Referendum.

1. Oricât de mare, sau de grozav ar fi numărul 3 milioane, numărul 18 milioane este de 6 ori mai mare. Aici este un risc al democraţiei, care ţine de demografie, şi pe care Liviu Dragnea îl speculează ca un veritabil „băiat deştept“ PSD a câştigat alegerile cu 17% din cetăţenii României cu drept de vot. Numai în combinaţie cu alte formaţiuni şi indivizi, el a putut ajunge acolo unde a ajuns, şi de unde sperăm să plece cât mai curând în Brazilia, sau „în alte ţări de soare pline“ Confuzia este clară „Ca apa Iordanului“, căci este vorba de 17% din populaţia ţării şi nu de Poporul Român.

2. În expresia „vot politic“ avem două cuvinte, „vot“ şi „politic“ Primul cuvânt, adică „vot“ este unul admirabil, el fiind o expresie a libertăţii de alegere. Chiar şi neparticiparea la vot este o expresie a libertăţii, prezentă în cele mai multe ţări democrate. Iar participarea la vot deschide votantului 3 alternative: Da, Nu (Ba), Abţinerea, după care mai vin şi voturile anulate. Cel de al doilea cuvânt, „politică-politic“ este funciar ambiguu sau ambigen, întrucât Politica a fost numită când ca o Artă superioară, una specifică doar omului, când ca o „prostituată“, respectiv o „curvă“ Codrin Ştefănescu mai găseşte şi alţi vinovaţi pentru recentul eşec, exceptându-i pe toţi membrii PSD, începând sau sfârşind cu Liviu Dragnea, care este „Curat ca lacrima şi trist ca înţelesul ei“, cum ar spune un poet anonim, adică unul din Popor. În sfera bogată a dezvinovăţirilor, adică a transferului de răspunderi şi responsabilităţi, capul de afiş îl ocupă Cătălin Rădulescu, „Domnul Mitralieră“, care rade tot ce intră în vizorul mitralierei sale verbale. Plecând de la „Mitralieră, am introdus expresiile din titlu: când porneşte, mitraliera sună „dum-dum“, iar când ajunge la ţintă, ea face „bum-bum“, pe un singur drum. Aici, adică pentru „ Domnul Mitralieră“, vinovat este, pur şi simplu, Poporul, adică Poporul român, ca şi cum acest domn nu ar face parte din acest Popor. De altfel, şi pentru Purtătorul de cuvinte, acest eşec este şi unul al românilor, chiar al României întregi.

În alte câteva situaţii, cum ar fi aceea de la „Clubul Colectiv“, sau aceea cu generalul Gabriel Oprea şi motociclistul căzut în groapă, diverse analize, la care am participat şi eu, conduceau la concluzia bizară după care „Vinovat este mortul“. Aştept cu nerăbdare să văd care va fi „mortul“ în cazul recentului Referendum. Nu este exclus ca „mortul“ să fie unul încă în viaţă, unul care tace şi face, şi al cărui nume nu va mai fi înscris, în viitor, nici în listele candidaţilor la alegeri, nici pe toate gardurile satelor, orăşelelor şi oraşelor ţării noastre, adică Liviu Dragnea.

P.S. În mass-media a apărut şi un comentator cultivat şi calificat, care a invocat o faimoasă replică dintr-o pisă de teatru a lui Bertolt Brecht. Nu mai ţin minte replica în forma ei literară, dar generic ea sună aşa: „Actuali Şefi politici ai ţării noastre au intrat în conflict cu Poporul; deci trebuie să schimbăm Poporul“.