Dreapta: noiembrie, ultimul bal
0
Breaking news! Şocant! Cutremur pe scena politică! Un vaier lugubru străbate-ntreaga ţară, copacii îşi pleacă ramurile-n bernă, râurile prind să curgă spre izvoare, pasărelele fug înspăimântate în spaţiul Schengen: Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte interimar al PNL şi (sfârşitul lumii, maică!) nici nu mai candidează la alegerile prezidenţiale! Ei şi?
Haideţi să trecem dincolo de frioanele analiştilor care încearcă să ghicească-n bobi cine anume va fi de-acum preşedintele României. Retragerea din cursă a lui Antonescu nu este decât o ştire caldă, proaspătă şi cu impact. De altfel, perfect previzibilă şi chiar prezisă chiar în acest colţ de pagină. Dar, dincolo de fierbinţeala cu care este tratat un astfel de subiect, se poate observa că anunţul liderului liberal poate fi doar startul unei schimbări majore ce ar putea avea loc în societatea românească: împărţirea definitivă a electoratului în două tabere majore: dreapta versus stânga. Nu doar la nivel declarativ, ci şi din perspectiva participării la vot.
Să lăsăm deoparte că partidul aflat la putere ia măsuri liberale, precum neimpozitarea profitului reinvestit, sau că noul program liberal propune, printre rânduri, creşterea salariului minim, măsură care bagă în sperieţi mediul privat. În România, din cauza lipsei de consistenţă ideologică a partidelor, a lipsei de cultură politică a maselor şi a comunicării agresive a preşedintelui Băsescu din ultimii ani, dihotomia stânga-dreapta a ajuns să se rezume la: stânga=comunism, pro-ruşi, corupţie, iar dreapta=anticomunism, anti-ruşi, lupta anticorupţie. În cadrul acestei paradigme, ruralul „ţine” cu stânga, urbanul-cu dreapta. Şi punct. Alte nuanţe nu mai există.
Pe fondul conflictului din Ucraina, aceasta este percepţia indusă: un PSD care trage către binomul Rusia-China şi Băsescu plus o dreaptă politică asimilată cu Occidentul şi cu lupta anticorupţie. Chiar dacă există o mulţime de lideri de dreapta prin puşcării sau urmăriţi penal pentru corupţie, inclusiv din partidele patronate spiritual de Băsescu, dreapta pare să-şi fi adjudecat definitv poziţia de luptător anticorupţie. Emulaţia produsă de prezentarea pericolului întruchipat de „ciuma roşie” nu a iscat însă prea mari rezonanţe în mentalui electoratului de dreapta, care nu a ieşit la vot proporţional cu tonul dramatic al jurnaliştilor, al comentariilor sau al postărilor pe Facebook. Însă încă nu este exclus ca situaţia să se schimbe la prezidenţiale!
Europarlamentarele au fost doar „încălzirea”.
Eşecul dreptei, aşa cum a fost prezentat de toată presa, indiferent de orientare, va amplifica senzaţia unei lupte duse între bine şi rău. Iar dacă până acum susţinătorii răului, cum sunt văzuţi cei ai PSD de către publicul de dreapta, au ieşit de fiecare dată la vot disciplinaţi şi încolonaţi perfect, votanţii dreptei vor trebui să se mobilizeze cum nu au făcut-o în ultimii 25 de ani. Discuţiile despre unificarea dreptei în faţa pericolului pesedist contribuie decisiv la această mobilizare şi sunt şanse foarte mari ca, în noiembrie, prezenţa la vot să fie masivă: ca să mă dau şi eu mama Omida, aş estima-o la peste 65%! Dacă fanii dreptei sunt atât de europeni pe cât se pretind, atunci aceasta va înclina decisiv balanţa. Altfel, o victorie la limită, cu o prezenţă „mediocră” la vot, nu va marca decât o banală schimbare de regim, nicidecum una de mentalitate, necesară pentru a ne integra decisiv în marea familie europeană. E nevoie de o mutaţie semnificativă, nu de victorii de etapă!
Dacă dreapta vrea să câştige războiul, bătălia din noiembrie va trebui purtată în termenii eroilor de la Termopile: totul sau nimic! Victorie sau moarte! Nu există prizonieri!
Se încarcă comentariile...
