Dragnea, răspuns ironic la adresa lui Adrian Năstase: „Dacă a stabilit Năstase că nu pot să candidez, e ok, m-am liniştit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a comentat, marţi seară, declaraţiile fostului premier Adrian Năstase, care a spus că Dragnea şi Victor Ponta nu vor fi candidaţii PSD la următoarele alegeri prezidenţialele.

„Ne-am liniştit. Dacă a stabilit că nu pot să candidez, e în regulă, chiar m-am liniştit. Din moment ce a spus domnul Năstase, este OK. Deci, nu candidez. Nici eu, nici Victor. E în regulă. Mai avem Gabi Firea. Trebuie să o pregătim pe Gabi Firea, să candideze pentru prezidenţiale. Eu respect foarte mult zicerile domnului Adrian Năstase”, a precizat Dragnea, la un post de televiziune, potrivit Agerpres.

Preşesintele Camei Deputaţilor adăugat că rămâne de văzut cine va fi candidatul PSD pentru alegerile din 2019 şi că este mult prea devreme să se ştie numele persoanei care îşi va depunde candidatura pentru preşedenţia României.

„Eu nu am nici nivelul intelectual, nici pregătirea politică a domnului Adrian Năstase să îmi permit să fac asemenea analize, pentru un interval atât de lung de timp. În aceste condiţii, eu chiar nu îmi permit ca de acum până hăt, în 2019, să îmi permit să spun eu pe cine va pune candidat PSD la prezidenţiale. Poate atunci nu o să mai fiu preşedintele PSD, o să fiu membru simplu”, a mai spus preşedintele social democraţilor.

Liviu Dragnea nu exclude nici posibilitatea că ar putea fi dat afară din partid, recunoscând că 2016 a fost un an prost pentru Partidul Social Democrat.

„Sau, poate, o să mă dea afară din partid... nu ştiu cine... Eu încerc acum - după un an prost pentru PSD, 2016, care, sigur, nu a avut rezultatele pe care le-au avut înaintaşii mei, preşedinţi - să ţin partidul, să menţin majoritatea în Parlament împreună cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, că văd că domnul Daniel Constantin are probleme brusc, să menţinem Guvernul şi să punem în practică un program de guvernare votat de oameni. În 2019, cine va decide candidatul PSD... o să vedem...”, a spus liderul PSD.

Dragnea, acuzat şi că taie Guvernului craca de sub picioare

Prezent luni într-o emisiune la Antena 3, fostul premier Adrian Năstase i-a recomandat preşedintelui PSD să renunţe la a mai solicita în mod public Guvernului să ia anumite măsuri, pentru a nu slăbi autoritatea guvernului.

„Nu poţi spune ca şef de partid «Rog Guvernul să facă...» Guvernul nu este sub tutelă. Liviu Dragnea să găsească alt mod de comunicare. Nu mi se pare moral să ieşi public în felul ăsta să-ţi sfătuieşti Guvernul pentru că îi tai craca de sub picioare. Nu va mai avea autoritatea necesară”, a declarat Năstase.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite