Dragnea promite să distrugă într-o lună „statul paralel“: Preşedinţia, SRI, DNA, ICCJ, PG, SPP. Nu-i cam mult, mă, băiatule?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fine, ne-am lămurit ce înţelege Dragnea prin „statul paralel”. Instituţiile care nu ascultă de ordinele sale, veritabil dictator, care în plus şi-a pierdut şi minţile. Aşa cum păţesc mai toţi dictatorii. Faptul că Dragnea consideră că poate decapita, distruge, toate aceste instituţii, este încă o dovadă că nu mai este întreg la minte. Şi toate i se trag de la ultima condamnare  cu executare. Care se pare că i-a pus capac la minte.

Statul de drept este bazat pe separaţia puterilor în stat, pe „checks and balances“. Că Dragnea nu înţelege democraţia nu este un motiv să poată să-şi pună în aplicare planurile diabolice de a deveni conducătorul unic şi absolut al României. Am depăşit demult etapa în care românii au avut parte de dictatură.

Ce pot însemna aprecierile lui Dragnea, altceva decât că şi-a pierdut minţile:

  • „În Parlament nu se poate vorbi de adoptarea în procedură normală, dezbateri, adoptare şi promulgare“.  
  • Îşi cere iertare la mii de deţinuţi, ajunşi în puşcării pe „abuz în serviciu“, care mii s-au dovedit a fi 73. Or fi nevinovaţi? Dragnea nu cere scuze şi victimelor acestora.  
  • Ameninţă că va distruge într-o lună toate instituţiile enumerate mai sus.  
  • „Ieri am asistat la o execuţie în masă, au fost condamnaţi 9 oameni că să fiu eu condamnat.“  
  • „Nu putem să ezităm în a duce la capăt lupta pe care am început-o şi anume pe de o parte de normalizare a legilor justiţiei şi a codurilor penale, iar pe de altă parte de destructurare a acestui sistem ocult.“  
  • Articolul pe care-l invocă Dragnea ca fiind neconstituţional este cât se poate de constituţional. CCR a spus altceva, să se aplice doar la încălcarea legislaţiei primare, legi şi ordonanţe. Asta se şi întâmplă, fără ca Dragnea să priceapă.

Încep şi membri PSD de frunte să înţeleagă. Dna Andronescu vorbeşte de faptul că PSD a „început să devină un partid nefrecventabil“, aţii lideri locali demisionează din PSD. Doar Dragnea şi membrii CEx-ului PSD rămân pe poziţii şi merg până la capăt. Capătul cui?

Dragnea contează că va da oricâte OUG-uri doreşte, fără ca cineva să se poată opune. Falsă concluzie!

Premierul Dăncilă şi miniştrii care vor semna aceste OUG-uri ar trebui să se gândească că se mai întoarce roata electorală şi peste un timp, mai scurt sau mai lung, ar putea să dea socoteală pentru infracţiunea de favorizarea infractorilor, şi nu oricum, ci prin constituirea unui GIO- grup infracţional organizat. Avem exemplul dosarului „revoluţiei“, în curs de anchetare şi trimitere în judecată.

Domnul Tăriceanu ar trebui să se gândească la faptul că va cere în alegeri prezidenţiale votul unor români traumatizaţi de corupţie, şi care nu vor uita că a luat partea unui dublu condamnat penal.

Actualii parlamentari PSD-ALDE ar trebui să-şi amintească teoria „pendulului electoral“, conform căreia nu mai au nicio şansă să fie aleşi pe listele PSD-ALDE, dacă lucrurile evoluează pe acest drum.

Baronii PSD-ALDE ar trebui să înţeleagă eşecul programului de guvernare creat de Dragnea-Vâlcov-Vasilescu, acum când inflaţia, preţurile, cursul de schimb, ROBOR-ul au explodat, încasările la buget sunt mai mici decât cele prognozate, puterea de cumpărare a populaţiei scade dramatic. Iar anemicele creşteri de venituri nete acordate cetăţenilor sunt înghiţite de inflaţie.

Ca şi în cazul OUG 13, aşa cum se derulează acum manifestaţiile de stradă, vom ajunge la manifestaţii mamut, de sute de mii de cetăţeni, cu ce urmări, nimeni nu pare să ştie.

Dna Andronescu spunea şi dânsa: „Ceea ce n-am înţeles după hotărârea CEx-ului este cum n-au evaluat consecinţele acestei hotărâri“.

Aceasta este realitatea. Dragnea se aruncă în aventuri cu final necunoscut, iar CEx-ul şi baronii se aruncă şi ei după el. Chiar atât de inconştienţi să fie?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite