PSD nu are oameni pregătiţi pentru un guvern performant

Cum a explicat şi Tăriceanu, un premier nu poate fi scos din mânecă într-o dimineaţă, fără un trecut politic şi administrativ consistent, bine articulat. Fără experienţă relevantă în funcţie de ministru, cel puţin, sau şef al Parlamentului, care să ştie cum se exercită puterea la acest nivel foarte înalt.

Cum s-a păcălit cu Grindeanu, aşa se poate păcăli cu orice domn sau doamnă, venind din provincia PSD-istă. Nu mai vorbesc de miniştri, la finanţe, justiţie, educaţie, economie, sănătate. Aceştia trebuie să fie genii, să facă faţa problemelor dificile şi ample ale domeniilor pe care le-ar păstori.

Dragnea se iluzionează teribil când crede că PSD dispune de astfel de oameni. Nu dispune. Aşa cum s-a iluzionat şi de PG-ul construit împreună cu Darius Vâlcov.

Cine să fie viitorul premier?

Călin Popescu Tariceanu are experienţa necesară, dar nu este din PSD, are idei alături de PG, la o adică o ia pe cont propriu, cum a făcut în mandatul său anterior şi Dragnea pică din lac în puţ.

Carmen Dan, Gabriela Firea, Olguta Vasilescu, nu au un trecut ministerial consistent. Până învăţă trec luni bune, vine o nouă evaluare care le scoate din joc, aşa cum s-a întâmplat ieri.

Alţi secretari de stat, no name-uri, sunt la fel de nepotriviţi pentru funcţii importante, cum au fost şi cei din precedentul guvern.

PG este ficţional

Dragnea s-a lăsat păcălit de Darius Vâlcov şi nimeni din PSD n-a avut curajul să-i contrazică, să „mişte în front”. Cu ocazia evaluării s-a văzut că PG conţine „cai verzi pe pereţi”. Iată câteva exemple.

Codul economic al României

Va conţine Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înfiinţare a societăţilor comerciale, Legea evaziunii fiscale şi toate celelalte legi cu caracter economic.

O lucrare de nivel academic, la care trebuie să contribuie sute de specialişti români şi, eventual, străini, care se realizează în 2-3 ani, nu în şase luni.

Introducerea modelului de impozitare diferenţiată pe venitul global.

O măsură îndelung criticată de către specialişti. În alte ţări a fost introdusă în zeci de ani, nu în 6 luni.

Eliminarea a zeci de taxe şi impozite, fără evaluarea impactului asupra bugetului. Iarăşi o măsură care antrenează zeci de persoane şi instituţii şi timp, pentru evaluarea consecinţelor.

Introducerea bugetelor multianuale pentru infrastructură, energie, sănătate.

Mai toate guvernele şi-au propus bugete multianuale, nici unul nu a reuşit, din varii motive. Nu există predictibilitatea veniturilor, a stabilităţii economice interne şi internaţionale.

Sunt multe alte exemple de măsuri iluzorii, sau care cer ani mulţi pentru implementare, o filosofie economică bine definită, evaluarea consecinţelor şi a impactului bugetar. Economia nu este un joc de poker, la care să-ţi rişti veniturilor în speranţa unor câştiguri viitoare.

Criza şi instabilitatea politică se vor accentua cu urmări incalculabile

Speranţa că Sorin Grindeanu va demisiona a căzut. Condiţia demisiei impusă de acesta, ca preşedintele să garanteze că va numi un premier tot de la PSD este nefezabila. Înainte de vacantarea postului de premier, urmată de consultări cu partidele parlamentare, preşedintele Iohannis nu are ce promite sau garanta. Că nu ştie cum se poziţionează partidele, care va fi noua majoritate parlamentară. Ar fi cu totul hazardat să promită ceva înainte de aceste etape obligatorii, constituţionale.

În plus, toată săptămâna viitoare preşedintele Iohannis nu este în ţară, are program de vizite externe, pe care nu le poate anula.

În momentul de faţă, Grindeanu încă are posibilitatea să propună preşedintelui înlocuitori pentru miniştrii demisionari, fără să se consulte cu Dragnea. Nu este clar cum se vor poziţiona în continuare miniştrii şi forţele care l-au criticat pe Dragnea, Ponta şi organizaţiile judeţene care l-au susţinut pe Grindeanu. Se va rupe o parte din PSD?

Nu este clar nici cum se va poziţiona preşedintele Iohannis, în condiţiile în care opoziţia este praf, nu şi-a revenit încă după pierderea alegerilor din decembrie. Va risca preşedintele să desemneze premieri inacceptabili, pentru a forţa anticipate? Greu de crezut şi evaluat pierderile enorme într-un astfel de scenariu, acum după ce vizita preşedintelui în America a consolidat poziţia României pe scena europeană.

Suntem din nou în situaţia în care nepriceperea, prostia, incompetenţa politicienilor ne duc spre prăpastie, spre pierderea brumei de încredere şi respect câştigată în ultimii ani.