Dragnea, un nou atac la adresa ministrului de Interne: „Când oamenii erau în zăpadă, el servea micul dejun pe Dorobanţi“. Ce spune despre alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a avut ca scop încă de la începutul mandatului să îl dea afară pe Petre Tobă de la Ministerul de Interne şi „să militarizeze doi şi-un sfert prin Ordonanţă de Urgenţă”. Mai mult, şeful PSD susţine că în timp ce „oamenii erau în zăpadă ministrul servea micul-dejun prin Dorobanţi”.

„Tudorache a avut o singură preocupare de la începutul mandatului – să-l dea afară pe Tobă, un om profesionist, un om cu care eu a lucrat şi care ştia sistemul. A plecat. Ce face domnul Tudorache? În afară de a dori să militarizeze doi şi un sfert prin ordonanţă de urgenţă? De ce, pentru că cei care lucrează în doi şi un sfert să nu mai poată refuza un ordin de la un superior dacă este pus să facă ceva la limita legii în ceea ce priveşte o urmărire sau o ascultare? Unde e ministrul de Interne aici? Alaltăieri dimineaţa, când oamenii erau în zăpadă, servea micul dejun prin Dorobanţi. Dar asta este treaba lor”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Liderul PSD a mai spus că Guvernul Cioloş nu a putut gestiona situaţia de pe Autostrada Soarelui pentru „că ei sunt campanie electorală”. „Autostrada Soarelui riscă să devină Autostrada Morţii pentru că nu există nicio coerenţă pentru pregătirea acestui sezon (...) Miniştrii sunt în campanie electorală, premierul este în campanie electorală, secretarii de stat în campanie electorală, funcţionarii  de acolo nu mai lucrează pentru că nu mai au nici un fel de coordonare. Un asemenea stil de guvernare care nu poate să facă faţă unor provocări normale într-o ţară ca România, cum poate să facă faţă unor provocări regionale şi internaţionale? Care vor fi mult mai mari decât  7-10 fulgi de zăpadă în sud vestul României. Există şi legislaţie, există şi proceduri, există şi instituţii care deja au funcţionat în toată această perioadă”, a spus Dragnea.

Îngrijorarea faţă de desfăşurarea alegerilor

Liderul social-democraţilor şi-a exprimat îngrijorarea, miercuri, şi în ceea ce priveşte coordonarea şi organizarea alegerilor parlamentare din 11 decembrie, în condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă nu mai are preşedinte. „Eu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte coordonarea şi organizarea acestor alegeri, pentru că instituţia care organizează alegerile, nu mă pronunţ asupra oportunităţii, datei, perioadei în care s-a întâmplat această acţiune, nu mai are preşedinte. Am discutat cu colegii mei şi cu conducerea Camerei şi cu dl Călin Popescu-Tăriceanu să se gândească dacă mai este posibil să se reunească Parlamentul pentru a stabili, a desemna un nou preşedinte la AEP sau să vedem cine va gestiona funcţia de preşedinte la această autoritate. Pentru noi au început să apară suspiciuni şi sper să fie complet nefondate. Au venit şi nişte întrebări de la AEP zilele trecute către Biroul Electoral Central, unele întrebări care ni se par foarte ciudate", a declarat Dragnea.

El a explicat că una dintre aceste întrebări se referea la modul în care un partid poate accede în Parlament. „În lege se spune că accesul în Parlament pentru un partid este permis dacă a întrunit peste 5% din total voturi valabil exprimate sau în situaţia în care obţine cel puţin 20% în patru judeţe. Eu cred că pentru oricine este limpede ce a gândit legiuitorul. Adică să fie cel puţin patru judeţe în care are cel puţin câte 20%, în fiecare judeţ. Biroul Electoral Central întreabă nu cumva se poate interpreta şi în 4 judeţe cumulat, adică să iei într-un judeţ 40% şi să mai hotărăşti ce alte judeţe mai lipeşti aici ca să-ţi dea. Când pleacă o asemenea întrebare sigur că se naşte o suspiciune, mai ales în situaţia în care acum preşedintele AEP şi-a dat demisia. O să discutăm şi în seara asta şi mâine (miercuri şi joi - n.r.) cu colegii noştri să vedem, pentru că pe noi ne interesează un sigur lucru: alegerile să fie organizate foarte corect şi să avem garanţia că aplicarea softului care generează repartizarea mandatelor se va realiza corect, pentru că şi pe acest subiect este o întrebare plecată de la AEP către BEC", a afirmat social-democratul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite