Un deranjament vizibil, cel puţin la nivel discursiv, i-a produs, însă, cu siguranţă. Fără să vrea, Dragnea s-a aflat instant, în chiar acel moment, faţă în faţă cu ceea ce caracterizează guvernarea pe care o patronează şi care, până în prezent, nu a produs nimic altceva decât populism de împrumut şi pe datorie şi al cărei singur scop este salvarea personală. Şi fără să ştie, a fost pus, totodată, în faţa personificării bruşte, a coborârii în istoria cotidiană (graţie unui personaj anonim, cum a fost numit de presă), a unuia dintre cele mai importante concepte ale filosofiei existenţialiste, aşa cum a fost acesta instrumentat de Martin Heidegger: „das Nichts“, „Nimicul“. În mod cert, frisonul resimţit de liderul PSD, până la a-şi reveni din senzaţia de năuceală, nu a avut nicio coloratură metafizică. Dar poate ar trebui să aibă de acum încolo, măcar în sensul unei reflecţii raportate la propriul său electorat.

Iar asta pentru că ceea ce s-a întâmplat la Dumbrăveni, Suceava, unde i-a fost aruncat în faţă „das Nichts“ ce semnifică dezastrul guvernării şi unde a fost sfidat, în cadrul unei adunări organizate de propriu-i partid, de către un alt personaj, care i-a spus că „nu dă mâna cu hoţii“, reprezintă semnalul că poveştile pe care le tot îndrugă de mai bine de doi ani îşi pierd credibilitatea chiar în faţa propriului electorat. Poate controlează, încă, sudul României, sub forma unor procente consistente din electorat. Poate se lasă păcălit de audienţele „arhanghelilor“ mediatici din studiourile Antena 3 şi RTV, care, însă, atenţie!, se adresează numai unor deja-convinşi, atâţia câţi mai sunt. În mod cert, însă, nu există un electorat al lui Dragnea, scorul său e deja cu mult mai mic decât cel, în scădere, al PSD. La fel de cert, acest PSD al lui Dragnea are o receptivitate electorală infimă în Transilvania. Lucrurile se schimbă, de altfel, şi în Moldova, iar „Nimicul“ anunţat la Suceava promite să devină, pentru Dragnea şi partidul său, o chestiune de nesiguranţă ontologică din perspectivă politică.

Şi pentru asta există explicaţii cât se poate de palpabile. Primo: izolarea Moldovei este, în esenţă, efectul politicilor guvernamentale ale PSD şi al inconsistenţei şi incompetenţei parlamentarilor moldoveni pe care acest partid i-a trimis, de la o legislatură la alta, la Bucureşti. Fără a fi regionalist, constat doar că „Nimicul“ oferit Moldovei în ultimele trei decenii în care arhitectura statului a fost populată de pesedişti de toate soiurile începe să producă efectul de bumerang faţă de politica de subdezvoltare controlată pusă la cale de aceştia. Secundo: încep să se simtă efectele unei modificări generaţionale, ceea ce are drept rezultat faptul că tribulaţiile conservator-extremiste de dată recentă ale unui PSD peremizat se izbesc de zidul unor noi generaţii ai căror membri ştiu să se informeze şi să se opună propagandei oficiale. În plus, există o mare probabilitate ca acest comportament să fie convertit în voturi anti-PSD, dar asta depinde, în principal, de ofertele partidelor din opoziţie. Tertio: devine vizibilă influenţa diasporei formate din cei plecaţi din zona Moldovei, ceea ce afectează electoral chiar şi segmentul potenţial al deja-convinşilor votanţi ai PSD din aria de vârstă de peste 60 de ani.

Cumva suprapuse, cred că toate acestea vor putea fi identificate sociologic pe parcursul următoarelor cicluri electorale drept motive pentru scăderea procentelor PSD în zona Moldovei. În butaforia de partid pe care, aşa cum am văzut în imaginile de la Suceava, au „decartonat-o“ cele două personaje amintite, zâmbetele încremenite ale actorilor nu mai pot face faţă realităţii Nimicului care li se întoarce împotrivă. Este ceea ce Liviu Dragnea şi ai săi vor încasa la nivel de imagine şi voturi începând chiar cu alegerile de pe 26 mai.