Dragnea, despre procesul său: Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila

Dragnea, despre procesul său: Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila

FOTO Dorin Constanda

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, joi seara, într-o emisiune la Antena 3, că judecătorii care urmează să se pronunţe în dosarul său sunt supuşi unor presiuni inimaginabile, iar dacă aceştia rezistă presiunilor, cu siguranţă va fi achitat.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Presiunile sunt inimaginabile pe marginea acestui proces. (...) Dacă judecătorii din complet vor rezista la presiuni, nu poate să fie decât achitare, pentru că sunt complet nevinovat. Nu există absolut nicio probă care să mă incrimineze”, a afirmat Dragnea.
 
Liderul PSD a mai spus că primul complet, care l-a condamnat în prima instanţă, „nu există oficial”.
 
„Am vorbit cu avocaţii: primul complet care m-a condamnat nu există oficial. Orice complet trebuie să aibă în spate o hotărâre a Colegiului de conducere, care se publică în Monitorul Oficial. Aia nu există, adică a plecat o doamnă judecătoare din complet, a venit un domn judecător care, sigur, a şi susţinut condamnarea, nu a fost numit aleatoriu, nici nu există o hotărâre în care să apară acest nume”, a afirmat Dragnea.
 
„Sunt complet nevinovat, nu mai vorbesc că e o speţă ruşinoasă. Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila”, a declarat de asemenea liderul PSD.
 
ICCJ a amânat pentru 27 mai pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în servicium fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare. DNA a cerut, însă o pedeapsă mai mare, orientată spre medie.
 
Instanţa va pronunţa decizia a doua zi după alegerile europarlamentare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: