Dragnea, despre impozitarea afacerilor Bisericii: Nu sunt de acord să punem impozit pe credinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea, un ministru cu frica lui Dumnezeu FOTO Mediafax
Liviu Dragnea, un ministru cu frica lui Dumnezeu FOTO Mediafax

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a declarat duminică, în emisiunea „După 20 de ani“, că impozitarea bunurilor şi afacerilor Bisericii nu a fost discutată de executiv în momentul în care s-au căutat noi surse de majorare a veniturilor la buget.

„Până la urmă, cam câte instituţii reper, câte instituţii de referinţă către care românii să se îndrepte mai avem în ţara asta? Părerea mea, până la urmă şi de politician şi de cetăţean şi de credincios, eu cred că biserica este o instituţie care trebuie ajutată şi întărită pentru că în multe momente din viaţă biserica rămâne singurul reper unde cauţi sprijin moral sau cel puţin o linişte. Eu nu sunt de acord să punem impozit şi pe credinţă“, a spus Dragnea.

Vicepremierul a subliniat că este important ca tinerii să fie îndrumaţi către credinţă.

„Eu nu ştiu despre ce afaceri vorbiţi dvs, eu respect foarte mult biserica, respect foate mult ideea de credinţă, fac tot ce îmi stă în putinţă cât pot pentru copiii mei, pentru tineri, să-i îndrept cât mai mult către credinţă, pentru că este importantă“, a arătat vicepremierul.

Pe aceeaşi temă:

Dragnea, mesaj către Antonescu: Este bine să te gândeşti când cari pumni unuia, că nu va rezista la nesfârşit

Dragnea: Nu eu am organizat alegerile la LPF, nu eu am votat, dar era nevoie de o schimbare

„România TV” răspunde valului de critici cu privire la politizarea meciului de fotbal Grecia - România: „Am vrut să facem un rating cât mai mare”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite