Dragnea: Trebuie dată amnistie. E un act de dreptate, nu de clemenţă. Nu mă tem de puşcărie. Dacă ne prinde 1 decembrie la guvernare, Iohannis a pierdut meciul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea crede că a existat o coordonare între opozanţii săi din partid şi preşedintele Klaus Iohannis, cel care îşi doreşte căderea Guvernului Dăncilă. Liderul PSD susţine o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, ordonanţă pe care o blochează deocamdată ministrul Justiţiei Tudorel Toader. Dragnea a mai lansat atacuri la adresa directorului SRI, a procurorlui general şi a fostei şefe DNA.

Biroul de presă al PSD a anunţat că Liviu Dragnea va fi la Antena 3 de la ora 21.00, însă primul invitat al emisiunii Sinteze Zilei a fost Cezar Ouatu. Apoi Liviu Dragnea. Principalele declaraţii:

Liviu Dragnea, după ce a intrat în emisiune după Cezar Ouatu: Mai bine vă cântam ceva la baterie dacă aţi început cu Cezar Ouatu şi terminaţi cu Rod Stewart. Cred că atinge toate octavele. Numai Freddy Mercury atingea toate octavele. Pot fi mai multe voci în PSD, dar să fie în aceeaşi gamă.

Antena 3: Ce-am avut noi în PSD? Puci, răscoală?

Dragnea: Habar n-am. Au fost tot felul de definiţii date în presă. A fost o oarecare coordonare între anumite acţiuni. A ieşit Iohannis şi a spus: scăpaţi de Dragnea. #Rezist: scăpaţi de Dragnea. Opoziţia a spus că nu sunt abuzuri, nu sunt probleme, protocoalele nu există. Ce-am văzut în acea scrisoare: trebuie să nu ne mai certăm cu Iohannis şi să nu mai vorbim despre abuzurile din România şi că se vorbeşte prea mult despre abuzurile din România. Eu cred că se vorbeşte prea puţin. Foarte mulţi colegi spun că nu a fost o coincidenţă. A fost o mişcare foarte puternică la baza partidului de susţinere a mea.

Ce le faceţi?Îi bateţi?

Nici nu-i bat, nici nu-i înjur, nici nu-i jignesc. Partidul a câştigat alegerile, dar partidul e condus de mine. Deci managementul a fost bun. Am auzit că e pentru prima dată când în CEx se discută serios. Nu e adevărat. La noi se discută ore în şir, unde naiba sunt atitudinile alea dictatoriale? Am avut două întâlniri cu doamna Andronescu, are motive de supărare serioase, eu sper că a înţeles că nu neapărat pe mine. Eu cred că doamna Andronescu trebuie să aibă din nou un rol important în partid. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să se întâmple acest lucru.

A fost un coleg care a arătat un sondaj că suntem la 30%. Eu ştiu că suntem la 33-35%. Mi s-a spus că sunt sub scorul partidului. Dar aşa eram şi în 2015 şi am câştigat alegerile.

Este o cursă contra-cronometru cu acest sistem odios. De ce? Una dintre cele trei ale Justiţiei este deja în vigoare. O altă lege a trecut de CCR, iar a treia lege se va dezbate la CCR. Urmează Codurile Penale să fie retrimise la Parlament. Urmează să începem dezbaterile pe legile siguranţei naţionale, ceea ce îi doare foarte tare. Pahonţu se zbenguie de ani de zile în instanţe şi parchete. 

Dacă toate astea se întâmplă şi ne prinde 1 decembrie la guvernare, Iohannis şi serviciile au pierdut meciul

Ştiţi că ar exista un plan ca acest guvern să fie dat jos?

Da. Este evident.

De ce această miză?

Preluarea preşedinţiei UE de către România înseamnă preluarea de către doamna Dăncilă. Cu toate presiunile lui Iohannis, premierul şi Guvernul trebuie să gestioneze preşedinţia. Cu acest Guvern intrat în 2019, nu mai poate fi dat jos. Dorinţa lui Iohannis este să aibă în continuare servicii care să-l protejeze în justiţie. Poate ajunge Iohannis în campania electroală să le spună românilor: votaţi-mă pe mine pentur că nu am făcut nimic. Candidatul PSD va trebui să se prezinte ca un garant al creşterii economice. În PE popularii europeni au vrut o contrapartidă la scandalul cu Ungaria. De aici ofensiva. Vin alegerile europarlamentare şi vor să aibă preşedinţia Comisiei, deci vor ca regulile să fie făcute de ei şi administrează lovituri partidelor de stânga. Nu m-am gândit vreodată să ieşim din familia socialiştilor europeni. Suntem de stânga.

Prin acea scrisoare trebuie să mergem la Iohannis şi să-i spunem: ia Guvernul, pune-l tu. Eu nu am resentimente după vineri, dar nici nu mai am răbdare şi chef să mai apară astfel de situaţii. Dacă şi după acest răspuns masiv al partidului nu înţelege, abia atunci putem vorbi de rea-credinţă.

Credeţi că aţi condus partidul cu mână de fier?

Au fost mulţi colegi care m-au certat că n-am fost o mână de fier. Eu am delegat foarte multe atribuţii şi a dus la o comunicare mai grea a mea cu restul partidului. Dacă Hellvig nu reuşeşte să facă toate schimbările care mai trebuie făcute acolo, dacă nu reuşeşte să-i facă pe toţi din SRI să facă ceea ce le spune legea, nu de influenţă în partide, atunci degeaba stă acolo. Directorul SRI are puterea maximă în SRI. Nu se ia nicio decizie decât dacă vrea directorului SRI. Tot ce s-a întâmplat acolo a fost aprobat de Maior. Aşa e şi acum.

Cine a dat acea poză cu Kovesi?

Ponta e poştaşul. Maior şi-a activat toate relaţiile, toate informaţiile. Acea fotografie cred că era de la ziua SRI. Pe acea canapea au stat mulţi. A mai fost acolo Sebastian Ghiţă. Ori Ghiţă, ori Ponta stăteau în capul mesei. Mai dispăreua unii prin camere. Mai intrau Ponta, Kovesi si Coldea într-o cameră, erau diverse discuţii; Se vorbea de fotbal, de politică, de politică internă, fiecare vorbea ce-l interesa. Pe cine o să convingă aceste poze arătate de un tunător, primite de la naşul lui?

Au 50 de parlamentari?

Nu. E o linie roşie pe care nu o vor depăşi totuşi. Nu poţi să loveşti partidul în asemenea hal.

Sunt curios dacă nu votează legea pensiilor, codurile penale. Să cedăm la tipul ăsta de şantaj?

Vor fi remanieri?

Doamna premier va veni cu un set de propuneri, generat de analiza dumneai, după referendumul pentru familie. Va fi o decizie foarte dezbătută, foarte serioasă şi foarte dură. Nu mai poate fi un ministru membru al Guvernului dacă nu ştie să comunice. Eu nu mai pot fi paratrăsnet.

Care e poziţia dvs pe amnistie şi graţiere?

Eu cred că trebuie dată. Nu o consider un act de clemenţă, ci un act de dreptate, un act de reparaţie. Îi acordăm clemenţă unui om condamnat nevinovat? Că trebuie dată prin OUG, că trebuie adoptat ca şi lege în Parlament, ceva trebuie făcut. Mie nu mi-e frică de puşcărie. Oricum vor să mă bage la puşcărie pe repede-nainte, cu complet făcut fără respectarea legii. 

Şi nu contestaţi această procedură?

Sigur că o s-o contestăm, dar o s-o contestăm tot la ei, deci şansele sunt mici. O amnistie în Românie trebuie dată. Eu nu spun să o dea mâine, poate să nu o dea deloc. Aşa cum şi o amnistie fiscală trebuie dată în România. Nu mi-e frică de puşcărie pentru că aşa sunt eu din neam, nu mi-e frică. S-a vorbit şi despre iubita mea. Sunt nişte doamne care sună prin ministere şi spun: "Sunt Irina, vreau asta". Poate se sesizează instituţiile. 

Mâine se împlineşte termenul pentru evaluarea lui Lazăr. 

Kovesi conduce Parchetul General acum. Am înţeles că vor să ia dosare de la DNA. Planul e făcut în zona Cotroceniului. 

Cum comentaţi agresiunea asupra preşedintelui CCR?

Asta arată încă o dată că domnul Lazăr foloseşte Parchetul General pentru a-i proteja pe aceşti indivizi. CCR urmează să decidă pe ultima lege a Justiţiei. Nu l-am văzut pe Iohannis să iasă şi să spună că dezavuează astfel de comportamente. 

SGG va fi Toni Greblă?

Postul de SGG este rsponabilitatea PSD: După ce a aplecat Mihai Busuioc că acest post a fost gestionat de un secretar general adjunct. Am înţeles că mâine se oficializează. E o soluţie foarte bună. E un om de foarte mare valoare. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite