Liviu Dragnea: „Iohannis a atins apogeul ridicolului cu sesizarea la CCR. Este disperat, a ţipat la doamna premier“

Liviu Dragnea: „Iohannis a atins apogeul ridicolului cu sesizarea la CCR. Este disperat, a ţipat la doamna premier“

Liviu Dragnea FOTO George Călin/Inquam Photos

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că preşedintele României Klaus Iohannis este „disperat“ şi „a atins apogeul ridicolului“ când a sesizat Curtea Constituţională privind concediul premierului Viorica Dăncilă. În ceea ce priveşte atacul la adresa coaliţiei de guvernare, şeful Camerei Deputaţilor a afirmat că reprezintă „o serie întreagă de minciuni“. Dragnea susţine că şeful statului a ţipat la prim-ministru nemulţumit de rectificarea bugetară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liviu Dragnea a fost prezent în emisiunea „Sinteza Zilei“, de la Antena 3, unde a afirmat că preşedintele României s-a făcut de râs după ce a contestat la Curtea Constituţională desemnarea lui Paul Stănescu pentru conducerea operativă a Guvernului pe durata absenţei Vioricăi Dăncilă. 

„Nu plec în concediu pentru că mi-e teamă să nu mă conteste şi pe mine la CCR, mai bine stau liniştit. În primul rând, Iohannis s-a făcut de râs, s-a umplut de ridicol cu contestarea la CCR privind concediul doamnei prim-ministru. Iohannis încearcă acum să dea vina pe doamna prim-ministru să-şi acopere această penibilă mişcare“, a declarat Dragnea. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că a discutat cu Viorica Dăncilă, care i-a spus că îl va suna pe Iohannis să-l informeze de concediu, „deşi nu avea nicio obligaţie, dar aşa este civilizat“. 

„Doamna premier ne-a zis că îşi va delega atribuţiile pentru a gestiona treburile curente ale Guvernului, nicidecum atribuţiile de premier, deci pur şi simplu activitatea curentă a Guvernului, aşa au făcut şi Ponta, şi Grindeanu, cred că şi Tudose. Iohannis a fost informat poate de nişte securişti din Guvern că doamna prim-ministru ar fi numit un premier interimar. Doamna Dăncilă mi-a spus că el a ţipat de mai multe ori la telefon, dar asta nu înseamnă că doamna prim-ministru s-a intimidat. Principala lui nemulţumire şi supărare era rectificarea bugetară“, a declarat Dragnea. 

„Sunt vizite oficiale ale premierului care durează zile întregi, asta nu înseamnă că stai la coadă la Cotroceni să-ţi permită preşedintele să-ţi delegi atribuţiile. Este un nonsens şi s-a umplut de ridicol, dar în momentul în care te umpli de ură, raţiunea ţi se întunecă. Pare un personaj simplu, dar este unul complex. În primul rând, este deranjat de faptul că el nu este ceea ce a crezut că va fi: el a crezut că va fi regele, dictatorul, tătucul României“, a mai spus Dragnea. 

Alte declaraţii importante: 

La reuniunea Consiliului PNL a atins apogeul ridicolului. A spus o serie întreagă de minciuni, a mai făcut şi vreo două dezacorduri, dar deja sunt prea puţin importante faţă de prostiile pe care le-a spus.

Iohannis e din ce în ce mai disperat. Acum ceva timp nici nu-l interesa de PNL. Acum vede că nu mai are o susţinere serioasă în stradă, pentru că mase mari de oameni nu se mai lasă manipulaţi cu toate provocările lui, şi are o foarte mare problemă. El nu mai are bază electorală, pentru că şi-a construit-o pe minciună şi o gogoaşă umflată de statul paralel cu lupta pentru justiţie şi lupta împotriva corupţiei, deşi a călcat în picioare legile. E agitat pentru că vede că se mişcă Cioloş şi singurul partid care a mai rămas posibil să-l susţină a rămas PNL.

A chemat la Cotroceni PNL-ul. Oameni din interior ne-au spus ce s-a discutat: vrea să conducă PNL, a zis că se va ocupa personal de ALDE, în sensul să-i rupă din coaliţie, să-i convingă să iasă din coaliţie. Sunt convins că domnul Tăriceanu nu-şi va distruge o carieră de dragul lui Iohannis.

E deranjat că Parlamentul îşi permite să aibă puncte de vedere şi că Guvernul guvernează în interesul românilor. Îl urcă pe pereţi faptul că a spus în campanie sute şi mii de minciuni despre ceea ce nu o să facem noi şi cu fiecare lună care trece, toate minciunile lui sunt demontate de realitate.

Este îngrozit de faptul că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene va fi exercitată de doamna Viorica Dăncilă, va fi persoana publică care va comunica cu toţi ceilalţi oficiali din UE. Şi-ar dori să fie tot dumnealui, cum face şi acum, merge la tot felul de întâlniri şi România habar nu are ce se discută acolo, c e angajamente face în numele ţării.

Planul lui e să dea jos acest Guvern prin orice mijloace posibile, statul paralel, mişcări de stradă.

A făcut ceva bun în aceşti ani, în afară de ură, incitare, dezbinare? Nu are cum să-şi asume tot ce a făcut bun acest Guvern. În afară de al doilea mandat nu are altceva ca obiectiv şi acum a început să creadă şi el că nu mai are şanse. 

Despre o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2019

Avem mai multe variante de candidat pentru prezidenţiale. În momentul în care vom avea o analiză riguroasă, fără patimă şi bazată pe cele mai mari şanse de câştig, o vom adopta şi vom merge cu ea până la Cotroceni.

De câteva luni lui Iohannis i s-a spus că eu vreau să candidez la prezidenţiale. Din momentul acela a dat ordin de zi pe unitate, plecând de la Dumbravă, Ciocârlan, Hellvig până la Maior şi alţi membri din statul paralel, cum-necum să fiu distrus. Eu încă nu am luat această decizie, în partid nu am dezbătut acesastă posibilitate. Am discutat cu domnul Tăriceanu despre proceduri, nu despre persoane. Vom lua cea mai bună decizie privind candidatura.

Despre documentul pentru punerea sub acuzare pentru înaltă trădare a lui Klaus Iohannis

Liviu Dragnea a declarat că documentul pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru înaltă trădare este finalizat, dar că încă PSD şi ALDE nu au luat o decizie în această privinţă: 

Opinia mea este că sunt multe acţiuni şi recente, dar şi în perioada trecută ale lui Klaus Iohannis care pot îmbrăca forma trădării dacă ne uităm cu atenţie pe Codul Penal. Nu am ajuns acolo încîă, nu mi-aş dori să ajung acolo, dar nu este imposibil, pentru că sunt acţiuni care au adus deservicii României, din punct de vedere economic, politic, strategic. 

Întrebi Guvernul dacă mai are bani de pensii şi salarii, în momentul în care pui o asemenea întrebare, tu fiind preşedinte, toate pieţele economice reacţionează şi o pot face în defavoarea României, poate influenţa cursul leu-euro, leu-dolar.

Toate ieşirile, incitările, atacurile la Guvern, Parlament şi la premier în mod frecvent dublate de alte afirmaţii mincinoase au creat impresia în afara ţării că aici există instabilitate economică, adică nu merită să investeşti, dacă investitorii l-ar fi luat în serios blocau orice investiţie în România. Noroc că nu l-au luat în serios. 

Incitarea la schimbarea ordinii constituţionale pentru a putea schimba Guvernul. Lista e lungă, v-am dat doar 2-3 exemple. 

Despre condamnări

Codurile penale au fost modificate, poate nu sunt perfecte, dar au fost modificări cerute de o mare parte a societăţii civile, a magistraţilor.

Nu cedez, pentru că este o piesă importantă pe care trebuie să o scoatem din acest angrenaj odios al statului paralel. Această gogoaşă cu dosarele mele şi „Dragnea penal“ nu o să mai ţină. 

O parte mică din societate e nemulţumită, asta-i viaţa. Nu o spun cu aroganţă, dar este vorba de acea mică parte care a beneficiat de pe urma statului paralel. 

citeste totul despre: