Dragnea a făcut-o premier, iar Dăncilă îşi „omoară“ creatorul. Ca într-un film cu mafioţi. Ziua devoratorilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai toţi ne întrebăm care este rolul premierului Dăncilă în „devorarea“ lui Dragnea. Şi cum va reacţiona la CEx-ul PSD. Nu putea fi menţionată în scrisoarea „devoratorilor“ fără acordul ei. Nu de alta, dar le-ar fi dat peste cap planurile. Iar puciştii au calculat foarte bine. Ambiţioasă şi orgolioasă cu o ştiau, nu se putea să nu muşte momeala. Se şi vedea stăpâna României. Şi chiar a Europei, după preluarea preşedinţiei UE!

Mărirea dnei Viorica Dăncilă, noua „Cleopatră“ a României

A venit şi confirmarea de la Paul Stănescu. „Pot să vă confirm că eu, cel puţin, am avut o discuţie cu doamna prim-ministru şi am rugat-o, în numele grupului, să fie de acord cu acest lucru. Acum, domnia sa rămâne să ne spună dacă va fi de acord sau nu va fi de acord. Dar noi am rugat-o să rămână în continuare preşedinte interimar al partidului, fiind preşedinte executiv. Doamna prim-ministru e un om de partid, e un om de echipă şi eu cred că îşi va asuma acest lucru. Eu asta cred astăzi.“

Destul cu umilinţa de a face doar ce ordonă Dragnea şi Vâlcov. Şi de a fi ignorată in Parlamentul European. După ce va ajunge şi în fruntea celui mai mare partid aflat la guvernare, şi premier, va fi stăpâna absolută a României. Şi, deşi aflată sub controlul puciştilor de azi, va face exact ce consideră dânsa că trebuie făcut pentru România. Pentru că şantajul cu pierderea guvernării va funcţiona. Puciştii şi restul PSD trebuie să fie nebuni să renunţe acum la borcanele cu miere bugetară, la funcţiile şi sinecurile câştigate. Aşa că doamna Dăncilă se şi vede puternică precum Angela Merkel sau Theresa May. Bine, nu se va apuca să declare război Rusiei, dar orişicât. Toată lumea politică din România va asculta de cel mai important politician al momentului. Nu numai din România, ci şi din Europa, odată cu preluarea preşedinţiei UE. Din profesoara de lucru manual la Videle, să ajungi stăpâna Europei. Ce salt uriaş, domne, ce salt uriaş! Aţi fi rezistat la această tentaţie?

Şi mai e ceva. Va candida dna Viorica Dăncilă la prezidenţiale? N-ar fi exclus. Se şi vede la aceeaşi masă cu Trump, Putin, Merkel şi mai marii lumii. Omul are dreptul să viseze, nu?

Nu contează rezultatul votului din CEx-ul de azi

Dacă Dragnea îşi imaginează că va fi salvat de votul de azi din CEx, se înşeală. Nu poate conduce PSD cu jumătate din partid împotrivă, cu guvernul şi parlamentul blocate de boicotul celor aflaţi în tabăra puciştilor. În care se anunţă şi 50-60 de parlamentari PSD. După alte surse, 80. Parlamentarii ascultă de baronii care i-au trimis in parlament. Poate vor fi trimişi si in 2020. Pur şi simplu ar fi o guvernare moartă, neavând susţinerea parlamentară. Poate nu va realiza imediat, poate se va zbate ca fiara prinsă în capcană. Dar finalul este acelaşi. Dragnea este istorie, mai devreme sau mai târziu.

În PSD se repetă istoria

 Când şi-a schimbat PSD conducătorii cu eleganţă? Niciodată! Şi Năstase, Geoană, Iliescu, chiar şi Ponta au fost maziliţi, „devoraţi“ de colegii lor din conducerea partidului. Măcar Ponta a avut prudenţa să plece singur înainte de a fi devorat, dar tot acolo ajungea. Nu se strică acum „tradiţia“ partidului. Că premierul Dăncilă pune mâna pe cuţit şi contribuie la „asasinarea“ lui Dragnea, asta e. Şi pe viitor, şefii PSD să gândească bine când încălzesc un şarpe la sân. Care sunt riscurile. Iar Dragnea se pare că şi-a luat în calcul şi fuga în Israel, după unele surse. El cu fiul, dar fără Irina, iubita lui. Se mai găsesc şi pe acolo „Irine“!

Ce urmează după Ziua devoratorilor?

Dragnea va pleca, de bună voie sau aruncat pe fereastră. Cum a făcut şi el cu Ţuţuianu la ministerul Apărării. Urmează epoca Dăncilă, până la Congresul PSD din primăvara viitoare. Indiferent de daunele interne şi internaţionale aduse ţării, pe pucişti nu-i interesează soarta României. Poate doar în vorbe şi declaraţii sforăitoare. Există, totuşi, şi mari riscuri.

  • Riscul prăbuşirii economiei şi a lipsei resurselor financiare pentru plata pensiilor şi salariilor bugetare. Deja împrumuturile pentru România au cele mai mari costuri din UE, peste 5% pe an. Filmul 2009-2010 pe cale de a se produce cu episodul doi. Sau traseul Greciei.  
  • UE nu va accepta aranjamentul de la Bucureşti. Prima reacţie, anularea dreptului României de a avea preşedinţia UE în 2019. O palmă grea, care nu va trece fără urmări pentru România.  
  • Nu e clar cum va primi populaţia această mişcare. Cuplat cu punerea sub acuzare a şefilor jamdarmeriei, chiar astăzi, manifestaţiile antiguvern şi anti PSD vor creşte în amploare.  
  • Presa independentă va urmări cu şi mai mare atenţie zicerile şi comportamentul dnei Dăncilă, acum că devine şeful de facto al guvernării României. Şi oricât s-ar preface că nu contează, e clar că doare.  
  • Va urma o remaniere guvernamentală, prin care puciştii îi vor răsplăti pe cei care le-au stat aproape.  
  • Preşedintele Iohannis o va executa, ca şi până acum, de câte ori va avea ocazia. Un război al nervilor şi al cuvintelor.  
  • Ca şi Dragnea, Dăncilă va deveni persona non grata în cancelariile partenerilor noştri. Nu se va întâlni cu niciun responsabil important din UE sau din ţările partenere. Ce mi-e Dragnea, ce mi-e Dăncilă. Tot acolo!  
  • Singura parte pozitivă. Cum se pare ca dna Dăncilă nu are probleme penale, nu va ataca justiţia cu virulenţa cu care a atacat-o Dragnea.

În concluzie

Şi după schimbarea aceasta de lider al PSD, nu se anunţă nimic bun pentru România. Programul de guvernare, pe care l-au ridicat la rang de Biblie, scârţâie şi dă rateuri după rateuri. În ciuda tuturor asigurărilor venite de la guvernanţi, se pare că în trimestrul patru România mai are nevoie de 15 miliarde lei, iar ANAF-ul zice că poate aduce doar 7 miliarde. Restul, de la Dumnezeu! Vom vedea dacă planul dnei Dăncilă şi al PSD va fi dus va îndeplinire.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite