Dragă domnule preşedinte…

Ce a fost uşor a trecut. De acum vine greul. Vă scriu toate astea pentru că, bănuiesc, sunteţi deja înconjurat de admiratori fanatici care vă asigură de preţuirea lor eternă. Toţi îşi amintesc deja cu emoţii cum au întâmpinat sau au prevăzut naşterea dvs. glorioasă, când s-a întrezărit pe cer o lumină supranaturală, viorie sau de-a dreptul violetă.

Cu vocea sugrumată de emoţie, şi-au asigurat comesenii de victoria în alegeri a celui predestinat. Nu contează că v-au făcut pontist sau băsist, un Relu Fenechiu cu nume german, vândut, autist, profitor, complice, om cu o mie de feţe şi câte şi mai câte. A fost doar pentru adormirea adversarului. Altele aveau ei în inima lor… Nici nu merită pomenită, da' trebuie subliniată încrederea oarbă pe care au avut-o în geniala dvs. capacitate vizionară de a câştiga bătălia cu ciuma roşie. Nu, Putin nu s-a ascuns sub scaunul pe care staţi, nu priviţi pe fereastră, mahalaua ineptă, oştile lu' Ana Pauker nu mărşăluiesc să dea o lovitură de stat. Nu există aşa ceva, vă vor explica, zâmbind pe sub mustaţă, admiratorii de strânsură. E o metaforă.

Vă traduc eu: metafora asta vrea să însemne că, de mâine, va trebui să aruncaţi din servietă prostiile cu care aţi vrăjit poporul şi să trudiţi din greu, aşa cum numai dvs. ştiţi, pentru gloria lor. Ceva, un institut, o sinecură, un post cald sau unul bănos. Hai, domnu' preşedinte, că nu e greu! Să începem cu asta România lucrului bine făcut. Efortul acesta teribil, intelectual până în vârful unghiilor, elitist până la Dumnezeu, trebuie răsplătit. Ptiu, drace!, uitasem de bunul Dumnezeu! Sigur aţi binevoit să remarcaţi cu câtă dragoste v-a reprimit la sânul ei aurit BOR. Acum aveţi dreptul să vă rebrănduiţi ca prim între dreptcredincioşi. V-aţi dovedit demn, după rătăcirea pasageră a luteranismului şi a alogenităţii. Ţara întreagă e în sărbătoare. Până şi adversarii vă fac plecăciuni ca unui sultan. PSD se împiedică pe scări şi pe strapontine să vă îndeplinească cele mai intime dorinţe. Legi uitate în sertare, ordonanţe cu şorţuleţ sau şpilhozen au văzut lumina luni, în zori. Toate vă fac temenele. Ce mai, sunteţi omul providenţial. Dacă până şi buzata lu' tata a zis că am învins, atunci cuvântul s-a întrupat.

De aceea vă scriu. Eu şi câteva milioane v-am votat pentru că nu ştiţi limba politică. Nici nu vrem s-o învăţaţi. Ni s-a părut cea mai frumoasă profesiune de credinţă pe care am auzit-o: „Decât să fiu mârlan, mai bine pierd!“. În asta, da, am crezut. Şi am mai crezut că „nu pot şi nu vreau să fiu un fel de urlător cu degetul ridicat. Eu vreau să fiu preşedintele României, nu criticul de serviciu. Cred că unii mă votează şi pentru ce vreau să fac, nu doar pentru că sunt mai înalt, mai blond sau mai puţin mincinos decît Ponta. Poate sunt naiv, dar chiar îmi doresc să îmi păstrez o parte din naivitate pentru că, dacă o pierdem cu toţii, nu cred că vom face o lume mai bună.“

V-aş sfătui, dle preşdinte, să vă uitaţi la un filmuleţ făcut de o elevă a mea, observatoare voluntară, într-un sat din Giurgiu. Acolo veţi vedea o Românie prizonieră, piedută, uitată şi fără nicio şansă. Scufundată în sărăcie şi ignoranţă. Către ea aveţi cea mai înaltă, cea mai grea datorie. Şi ea v-a votat, cu frica în oase! De aceea repet: ce a fost uşor a trecut. Acum vine greul. Închideţi-le uşa-n nas ipocriţilor şi fariseilor. Şi aruncaţi cheia!