Vă amintiţi probabil că predecesorul său explica, înainte de a pleca la Bruxelles, ce se afla pe agenda reuniunilor cu omologii lui, apoi - chiar din capitala Europei - transmitea ce s-a petrecut în şedinţă. Era o pedagogie utilă, mai cu seamă întrucât suntem un nou stat-membru, iar informaţiile despre UE sunt rare sau distorsionate.

Ca unul dintre cei 32 de deputaţi europeni aleşi în România, mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Klaus Iohannis, pentru a discuta despre Uniune. N-a avut timp de noi toţi decât o singură dată, preţ de 45 de minute. Ca votant al şefului statului, mi-aş fi dorit să îl aud mai des pe preşedinte conectând agenda domestică la cea europeană. A făcut-o, după părerea mea, în prea puţine ocazii.

Mai e ceva. Există câteva lucruri care ţin de politica naţională şi pe care Klaus Iohannis ar trebui să le explice, fiindcă au avut un impact colosal asupra prezenţei noastre în UE. Voi menţiona doar două dintre ele.

Primul e desemnarea ca prim-ministru a Vioricăi Dăncilă, o fostă membră a PE. Întrebarea e de ce a numit-o? Unii zic că i-a fost frică de suspendare, deşi o refuzase cu un an înainte pe Sevil Shhaideh şi n-a păţit nimic. Alţii consideră că, atunci când le-a mai dat pesediştilor „o şansă”, se aştepta ca guvernul să pice repede şi astfel să poată provoca alegeri anticipate ori măcar să numească un guvern cu care să coopereze. Care e adevărul? I-a fost teamă sau a făcut un calcul greşit? Ar trebui să ne lămurim, cu atât mai mult cu cât - de la mineriade încoace - nimeni n-a făcut mai mult rău României în Europa decât guvernul Dăncilă?

Al doilea lucru e cel puţin la fel de delicat. E vorba despre cazul Kovesi. De două luni încoace, toată România şi o bună parte din restul UE discută despre ea. Klaus Iohannis e singurul care tace. Preşedintele nu sprijină candidatura româncei la şefia Parchetului European? Din câte se pare, nu. Şeful statului pare să nu fi iertat refuzul Laurei Kovesi de a demisiona, după raportul mincinos alcătuit de Tudorel Toader. Din câte ştiu, preşedintele i-a cerut atunci să plece de la DNA, ca să iasă el mai bine din situaţia creată de alianţa PSD-ALDE-CCR, propunându-i dnei LCK un post de consilier. E tăcerea de azi răzbunarea pentru atitudinea demnă a fostei şefe a DNA? Acesta să fie motivul pentru care Klaus Iohannis nu negociază cu preşedintele Macron deblocarea situaţiei din Consiliu? Greu de spus. Tocmai de aceea ar merita să avem o clarificare de la Cotroceni. În fond, ca şi-n chestiunea Dăncilă, e vorba despre cine ia decizii în numele statului român.

Întreb aceste lucruri - care vor lipsi probabil din cartea ce stă să apară - cu bună credinţă. Ştiu că mă vor ataca fanaticii din tabăra lui Iohannis, iar cei care-l detestă vor deturna sensul întrebărilor pe care le adresez public şefului statului. Nu mă confundaţi cu detractorii săi! Doresc să înţeleg deciziile menţionate. Preşedintele are o problemă dacă şi cei care l-au votat se simt abandonaţi, fiindcă sunt nelămuriţi în privinţa unor gesturi-cheie. În plus, am aflat - ca tot românul - că şeful statului mai vrea un mandat. Predecesorii săi s-au putut lăuda cu câte ceva în privinţa UE: în vremea lui Emil Constantinescu s-au deschis negocierile; la finele celui de-al treilea mandat al lui Iliescu acestea au fost încheiate; iar doi ani după ce T. Băsescu a devenit preşedinte România a intrat în UE. Ce am putea trece în dreptul lui Klaus Iohannis?