Două bizarerii la Curtea Constituţională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ccr

Curtea Constituţională a refuzat, pentru a doua oară într-o săptămână, să judece pe fond dacă alegerea primarilor într-un singur tur este constituţională sau nu. Dacă primul refuz a avut justificare, al doilea ridică serioase semne de întrebare.

Aşa cum se ştie, am deschis două procese paralele pentru a putea aduce în faţa Curţii Constituţionale problema modului de alegere a primarilor. În ambele, am atacat două articole din legea electorală: cel care impunea un anumit număr de semnături la depunerea candidaturii şi cel care stabilea că este ales primar candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi (majoritatea relativă).

Primul proces la CCR s-a judecat săptămâna trecută şi a fost deschis pe calea legii electorale, după ce mi-am depus efectiv o candidatură la funţia de primar al Bucureştiului. Din acest motiv - fără să intru în detalii juridice - doar primul articol l-am putut ataca direct, iar pentru al doilea am cerut extinderea controlului de constituţionalitate. Cum Curtea a găsit că primul articol e constituţional şi a respins excepţia ca neîntemeiată, nu a avut temei legal să extindă controlul, aşa că nu l-a mai judecat pe fond şi pe al doilea. Deci, a doua excepţie a fost inadmisibilă. Nimic de comentat, judecătorii au fost pe lege.

Al doilea proces l-am deschis pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care am putut ataca ambele articole cu forţă egală, fără să mai apelez la soluţia extinderii controlului de constituţionalitate. Evident, mă aşteptam ca la al doilea proces judecătorii CCR să decidă pe fond: ori să respingă excepţia şi să spună că alegerea primarilor într-un singur tur e constituţională, ori să admită excepţia şi să spună că e neconstituţională. Nu vedeam altă cale. Aveam să mă înşel.

Judecătorii a respins tot ca inadmisibilă şi excepţia privind numărul de tururi – adică n-au judecat-o nici acum pe fond. Explicaţia preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, a fost aceea că nu aveam calitatea de candidat, întrucât candidatura depusă în contextul primului proces îmi fusese respinsă. Şi de aici încep bizareriile.

Dacă am sau nu calitatea de candidat a fost o problemă care nu s-a discutat deloc în faţa Curţii Constituţionale, la niciunul din cele două procese. Nu a ridicat-o nici procurorul de şedinţă, nici instituţiile chemate să exprime opinii (Senatul, Camera Deputaţilor, Guvernul, Avocatul Poporului), nici instanţa nu a ridicat-o din oficiu. Adică acţiunea mea a fost respinsă pe baza unui temei care nu a fost discutat în şedinţa publică şi faţă de care nu am putut formula apărări. Straniu mod de a pronunţa o decizie, eu n-am mai văzut aşa ceva niciodată.

A doua bizarerie se găseşte în chiar jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Fapte:

* Pe 25 aprilie 2010, au fost alegeri anticipate parţiale pentru câteva locuri de deputat. Remus Cernea a vrut să candideze pentru unul dintre ele ca independent.

* Pe 6 aprilie candidatura sa a fost respinsă şi el a contestat asta în instanţă.

* Pe 7 aprilie instanţa i-a acceptat cererea de sesizare a CCR privind neconstituţionalitatea articolului care reglementa alegerea candidaţilor independenţi.

* Pe 20 aprilie, CCR a judecat excepţia şi a admis-o, declarând respectivul articol neconstituţional (pentru amatorii de detalii: Decizia 503 din 20 aprilie 2010).

Pe 20 aprilie, când CCR a admis excepţia şi mai erau doar 5 zile până la alegeri, Remus Cernea nu mai era candidat, căci candidatura sa fusese respinsă definitiv. Deci atunci nu a mai putut candida şi decizia CCR lui nu i-a folosit la nimic.

Şi atunci se pune întrebarea: când a greşit CCR? Când a admis excepţia unuia care nu mai era candidat sau când a respins excepţia unuia care nu mai era candidat?

Acum să aşteptăm motivările Curţii Constituţionale. Cine ştie ce alte bizarerii vom mai găsi şi acolo…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite