Dosarul Gala Bute o bagă în corzi pe Elena Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Desen realizat de Vali Ivan
Desen realizat de Vali Ivan

Procurorii DNA au cerut Parlamentului să avizeze începerea urmăririi penale a deputatul Elena Udrea, pentru presupuse ilegalităţi comise, din postura de ministru al Dezvoltării, în organizarea „Galei Bute“.

După ce a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft, problemele cu Justiţia ale Elenei Udrea continuă, de această dată cu dosarul „Gala Bute“. Procurorii DNA au transmis ieri Camerei Deputaţilor cererea pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, cercetată pentru abuz în serviciu. Potrivit procurorilor DNA, Elena Udrea, în calitate de ministru al Dezvoltării, a luat decizia organizării Galei Bute în urma unor discuţii cu Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi le-a cerut subalternilor săi să găsească soluţii de încheiere a contractului pentru finanţarea evenimentului sportiv, cu scopul obţinerii unor avantaje electorale, prin asocierea cu sportivul român Lucian Bute.

Procurorii anticorupţiei susţin că fondurile europene ar fi fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, care au adus un prejudiciu ministerului condus la acea vreme de Elena Udrea. „Prin încheierea contractului s-ar fi urmărit, în realitate, asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu exista o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi ar fi fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană“, arată procurorii.

Mai mult decât atât, potrivit procurorilor, funcţionarii Ministerului Dezvoltării chiar i-au spus ministrului Elena Udrea că afacerea „Gala Bute“ este ilegală. Ba chiar au trimis şi o informare oficială în acest sens către conducerea ministerului, ignorată însă de ministrul Elena Udrea. Fostul ministru al Economiei din timpul „Galei Bute“, senatorul PDL Ion Ariton, suspectat şi el că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite în acelaşi dosar, a recunoscut implicarea Elenei Udrea în dosarul Gala Bute în faţa procurorilor, potrivit unor surse judiciare.

„O încercare de decredibilizare“

Elena Udrea se consideră o victimă politică. „Mi se pare evident că apariţia dosarului e legată de declaraţiile în care l-am acuzat pe generalul Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani după acţiunea respectivă. Consider că este o încercare de intimidare. Este o încercare de decredibilizare a mea cu un dosar în care sunt pomenită de patru ani şi abia acum mi se stabileşte calitatea de inculpat“, spune Udrea. „Gala Bute“ nu este singurul dosar în care Elena Udrea apare în calitate de inculpat. Săptămâna trecută, Elena Udrea a fost adusă cu mandat la DNA şi pusă sub acuzare în dosarul „Microsoft“. Imediat după vizita la DNA, Elena Udrea a început tirul acuzaţiilor împotriva lui Florian Coldea, dar şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Procedura parlamentară
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale pe numele Elenei Udrea, urmând ca săptămâna viitoare să se reunească plenul Camerei Deputaţilor pentru a vota raportul întocmit de Comisia Juridică. „Nu vreau ca Parlamentul să facă zid în faţa Justiţiei, aşa că le cer tuturor să voteze în favoarea încuviinţării cererii DNA. Îmi voi dovedi nevinovăţia în Justiţie“, a fost mesajul Elenei Udrea, pe pagina sa de Facebook. Procurorii anticorupţie au cerut aviz şi pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei Ion Ariton, însă preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a retrimisdosarele la DNA, pentru că documentele nu erau numerotate.

Obreja, trimis deja în judecată

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Procurorii DNA arată faptul că Rudel Obreja, atunci preşedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box „Campion pentru România“ unei firme care îi aparţinea tot lui.

Contract atribuit fără licitaţie

Procurorii investighează contractul încheiat pe 24 iunie 2011 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în valoare de peste 10 milioane de lei, atribuit firmei Europlus Computers SRL. În baza acestui contract, firma trebuia să presteze servicii de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. Contractul a fost atribuit, însă, prin negociere directă, şi nu prin licitaţie. Banii urmau să fie decontaţi din fonduri europene. Ilegalităţile din afacere au atras refuzul decontării sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel fondurile au fost suportate integral de către bugetul de stat.

Intervenţiile Elenei Udrea

Europlus Computers SRL avea nevoie de banii promişi prin contract de către ministerul condus de Elena Udrea, astfel că a apelat la o bancă de la care a luat împrumut exact cât trebuia să primească în urma contractului cu ministerul. Nu l-ar fi putut contracta, însă, dacă nu ar fi intervenit Elena Udrea, spun procurorii. Concret, ministerul a trimis la bancă o adresă prin care se angaja să plătească suma respectivă, cuvenită prin contract firmei Europlus Computers, direct băncii. „Adresa a fost semnată de către secretarul general al ministerului, care a arătat ca a acţionat la cererea ministrului Udrea Elena şi că ministerul nu eliberase niciodată asemenea înscrisuri pentru a garanta creditele unor societăţi comerciale“.
Ministerul a plătit băncii creditul firmei, dar numai parţial, adică puţin peste opt milioane de lei, mai explică anchetatorii. Ulterior a fost plătită şi diferenţa printr-o altă schemă a MDRT, folosind o altă firmă privată, care, la rândul ei, le obţinuse în baza unui contract finanţat MDRT şi care ar fi fost atribuit cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Şi ministrul Ariton a dat o mână de ajutor

Conform procurorilor, în calitatea sa de ministru al Economiei, Ion Ariton ar fi determinat reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa (Hidroelectrica S.A., Transelectrica S.A., Nuclearelectrica S.A., S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Complexul Energetic Turceni S.A etc) să sponsorizeze, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea galei internaţionale de box profesionist organizată la Bucureşti la data de 09 septembrie 2011, în cadrul căreia a evoluat sportivul Lucian Bute. Procurorii spun că, în condiţiile în care evenimentul era organizat de o firmă privată, care era şi beneficiarul sponsorizărilor, sponsorizarea galei de box era interzisă de lege, care prevede că societăţile comerciale cu capital majoritar de stat nu pot efectua activităţi de sponsorizare având ca beneficiari societăţi comerciale cu capital privat. Suma este considerată prejudiciu.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite