Dosarul #m*iePSD

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis în 1989 că arderea steagului SUA este o acţiune protejată de primul amendament, care interzice îngrădirea libertăţii de exprimare. Pe scurt, asta înseamnă că arderea drapelului, #m*iePSD sau altele din acelaşi registru pot fi gesturi de prost gust sau discutabile din punct de vedere moral, însă ele nu pot fi reprimate prin forţă.

Ce scrie pe plăcuţele acelea este strict o problemă de stilistică a protestului, pe care o poţi dezaproba sau nu. Este strict o opţiune strategică şi de valori, însă singurul răspuns posibil este dialogul în contradictoriu sau dezaprobarea publică.

Reacţia Poliţiei Române la plăcuţa de înmatriculare suedeză este o combinaţie de prostie, servilism, incompetenţă şi ticăloşie. Şi poate toate acestea intră în zona responsabilităţii individuale - profesionale, morale sau legale - a fiecărui poliţist implicat activ în acest caz. Însă dincolo de orice acţiune disciplinară sau legală împotriva acestor oameni sau, după caz, orice posibilă scuză sau chichiţă legală care i-ar putea exonera de vină, rămâne esenţa: statul român a pus în mişcare, la comandă politică, resursele publice şi mijloacele de represiune ale statului împotriva unui cetăţean român, căruia i s-a deschis dosar penal pentru exprimarea unei opinii politice. Când resursele statului sunt îndreptate împotriva cetăţeanului, nu pentru protecţia lui, atunci putem vorbi de dictatură. Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile este mai grav decât adoptarea OUG 13.

O instituţie independentă, acolo unde există domnia legii, este o instituţie care are puterea să ignore voinţa discreţionară a puterii politice şi să acţioneze exclusiv în baza legii. Ridicarea plăcuţelor #m**ePSD - în ciuda comunicării oficiale a Suediei că maşina are drept de a circula în UE şi în contradicţie flagrantă cu legislaţia internaţională sau naţională - pe baza unui proces verbal aberant, care arată lipsa temeiului legal şi caracterul discreţionar al acţiunii poliţiei, a devenit orice altceva decât o operaţiune de rutină a poliţiei. Momentul ridicării plăcuţelor este momentul în care drepturi şi libertăţi constituţionale au fost puse în paranteză şi încălcate cu intenţie: libertatea de exprimare (art. 30 Constituţia României), dreptul la liberă circulaţie (art. 25 Constituţia României), dreptul la muncă (art. 41 Constituţia României, omul fiind şofer) şi egalitatea în faţa legii (art. 16 Constituţia României). Este momentul în care instituţiile independente ale statului au fost folosite de PSD pentru a reprima opţiuni politice şi exprimarea lor liberă. Da, Poliţia Română a devenit slugă la partid şi sculă politică pentru câţiva mafioţi stresaţi că ajung la închisoare pentru furt din bani publici.

Fără dar şi poate, este necesar imediat un minim act de igienă: demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, demisia şefului Poliţiei Române, chestorul Ioan Buda, şi a şefului Brigăzii rutiere, Victor Gâlceavă. Nu aş trece cu vederea nici cele 3 personaje de comedie care au ieşit în conferinţă de presă extraordinară în legătură cu dosarul #m*iePSD: tinerelul drăguţ cu limbaj şi tupeu de bătrân securist - Georgian Drăgan, miliţianul cu dificultăţi de vorbire şi înţelegere – Marian Badea şi profesionistul închipuit care comunica serios şi cu emfază paşii cooperării internaţionale poliţieneşti în dosarul #m*iePSD – Andrei Linţă. În lipsa demisiei imediate a acestora, rămâne o sarcină în plus pentru o viitoare guvernare sănătoasă la cap să facă demersuri pentru evacuarea lor din serviciul public.