Dosarele TrendScan. Ţara te vrea victimă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Să îl respingi pe cel de la butoane este definiţia sumarizată a progresismului nostru, fie că a fost vorba de Traian Băsescu în 2012, fie că s-a protestat faţă de Victor Ponta în 2014“
„Să îl respingi pe cel de la butoane este definiţia sumarizată a progresismului nostru, fie că a fost vorba de Traian Băsescu în 2012, fie că s-a protestat faţă de Victor Ponta în 2014“

Dacă te uiţi câteva zile la televiziunile noastre de ştiri te poţi convinge cu uşurinţă că epoca raţiunii a luat sfârşit. Teleshopping nesfârşit la tot felul de leacuri băbeşti, care te vindecă de toate. Un fost comentator sportiv care a ajuns parlamentar comentează situaţia din Ucraina fără nicio reţinere. Miniştri şi parlamentari acuzaţi de corupţie se apără invocând propria credinţă în atotputernicia lui Dumnezeu.

Spaţiul public este invadat de un soi de conservatorism retrograd, de indivizi care îşi fac cruci în neştire şi de cabotini dispuşi să apere demnitatea tuturor dubioşilor ajunşi în puşcărie sau aflaţi în drum spre ea. Există un fel de acceptare tacită că majoritatea publicului TV, ca de altfel majoritatea electoratului, e formată din inculţi şi gregari. Dependenţi de instincte primare, cărora trebuie să le livrezi crime, divertisment de proastă calitate, căci nu râd decât la scălâmbăieli. După care vin de-a valma cruci, procesiuni şi moaşte. Toate abundent scăldate în ode nesfârşite aduse fibrei morale pe care o are poporul din moşi-strămoşi şi care e musai să fie apărată de toţi aştia, care nu-şi trag o creştinească închinăciune când trec prin faţa bisericilor, mai dese ca spitalele, şcolile şi locurile de joacă. Discuţia mai alunecă uneori şi în marele subiect de interes naţional, strategic şi fundamental pentru tot românul cu maşină: autostrada Predeal – Sinaia.

Adevărul e că deşi trăim în lumea lui Don Quijote, în timpane ne urlă de dimineaţă până seara tot felul de Sancho Panza.

Părerea larg împărtăşită că am fi o ţară de provinciali alienaţi gata să se întoarcă în timp e contrazisă parţial de cercetarea realizată online de iVox şi intitulată ”Socialismul în opinia românilor”. Răspunsurile vin din mediul online, majoritar reprezentat în zona urbană cu un procent de aproximativ 80% din cei care au răspuns la chestionarul iVox şi TrendScan iniţiat de Sebastian Lăzăroiu. Suprizele sunt majore. 28,1% dintre cei care au răspuns sunt de acord cu căsătoria între persoanele de acelaşi sex, faţă de 22,97% care sunt complet împotrivă. 32,19% nu cred că religia ar trebui să fie materie obligatorie în şcoli, faţă de 21,95% care cred opusul. Iar 68,72% sunt complet de acord cu impozitarea veniturilor obţinute de Biserică şi preoţi de către statul român. Privite din această perspectivă, răspunsurile ne duc cu mintea la un public profund progresist şi ne e greu să înţelegem de ce totuşi lucrurile sunt interpretate pe dos în societatea noastră. Dar la alte câteva întrebări, majoritatea s-a schimbat profund. 38,89% s-au declarat împotriva adopţiei de copii din partea cuplurilor de acelaşi sex, în timp ce doar 15,9% au fost deschişi ipotezei. 49,88% nu vor ca secuii să îşi poată arbora drapelul în locuri publice. 27,9% ar vrea ca băncile să susţină diferenţa de curs valutar dintre francul elveţian şi leu, în timp ce 15,93% s-au opus. 59,11% sunt total împotriva legalizării consumului de droguri uşoare.

 Modul în care s-au poziţionat cei care au răspuns coincide, din nefericire, cu modul în care se construieşte agenda mediatică la noi. Opiniile publicului sunt înclinate să meargă de cele mai multe ori către ceea ce se comentează la televizor şi care se înscrie în direcţia lui ”să se facă, să se dea, dar cu măsură” atunci când vine vorba de nou. De cealaltă parte, subiectele discutate public îndelung şi care par tranşate mediatic, cum ar fi steagul secuiesc, consumul de droguri, copii adoptaţi de cuplurile de acelaşi sex, opinia este clar conturată şi de nezdruncinat.

Dintr-o perspectivă politică prin care se simplifică lucrurile (şi care îşi asumă în acest fel defectele oricărui proces care ignoră complexitatea socială) găsim două mari tendinţe confirmate întrucâtva şi de votul din noiembrie. Pe de o parte sunt cei care au ales conservatorismul lui Victor Ponta din obişnuinţă, loialitate şi tractaţi de discursul anti-Băsescu. De cealaltă parte avem o pseudo mişcare progresistă şi eterogenă, care s-a văzut poziţionată astfel mai degrabă prin opoziţia la acelaşi Victor Ponta. Să îl respingi pe cel de la butoane este definiţia sumarizată a progresismului nostru, fie că a fost vorba de Traian Băsescu în 2012, fie că s-a protestat faţă de Victor Ponta în 2014. Chiar şi aşa, există un câştig pentru ce se întâmplă în spaţiul nostru public. Progresismul latent a găsit capacitatea de a împinge de la spate tentaţia conservatoare astfel încât să o facă să se contrazică pe sine. Conservatorismul electoratului a avut mai degrabă tentaţia de a se auto-izola şi nu a găsit puterea de a schimba tendinţa progresistă a electoratului advers. Aşa se explică şi imaginea de reformator pe care o are Klaus Iohannis, imagine pe care a insistat şi el, chiar de la începutul campaniei.

Dar pentru orice reformă sau schimbare de sistem pe care ni le dorim, va trebui să îndeplinim două deziderate majore: să avem răbdare şi să găsim lideri politici curajoşi, care să înţeleagă că oricât de dureros îi va fi clasei politice să se rupă de trecutul ei, aceasta este singura soluţie. Cazul Vosganian este exemplul perfect. I se poate reproşa PNL-ului ezitarea şi mersul împiedicat din ultimii ani, dar adevărul este că e complet imposibil ca partidul să se transforme peste noapte. Avem un partid construit din grupuri şi grupuleţe şi care şi-a mai adăugat o cocoaşă la fuziunea cu PDL. Te poţi aştepta la orice de la cei cu pete, dar nu e rezonabil să credem că se vor retrage în linişte, pentru că au înţeles că le-a trecut timpul. E împotriva firii umane şi chiar dacă politica o fi bazată pe compromisuri, suicidul nu e o soluţia rezonabilă. Dar cine îşi imagina acum o jumătate de an că vechiul PNL va avea preşedinte o femeie, care nu a împlinit 40 de ani şi care îl va determina pe Varujan Vosganian să demisioneze din partid. E suficient? Nici pe departe, dar e un început care merită apreciat, pentru că în timp ce Victor Ponta susţine şi el curăţenia propriului partid, singurii eliminaţi din PSD sunt adversarii săi politici. De restul social-democraţilor cu probleme rămâne să se ocupe DNA-ul.

Şi avem nevoie şi de multă răbdare, pentru că Parlamentul, care se presupune că e adevărata expresie a votului democratic, e plin de oameni care nu vor să plece şi care vor lupta cu toate mijloacele să nu îşi piardă libertatea şi averile. Varujan Vosganian nu este ultimul accident la care vom asista. Vor mai fi şi alţii, pentru că această curăţenie venită de nicăieri nu se va opri. Explicaţia e simplă, oamenii politici de la noi îşi spun, în timp ce îşi fac cruci şi se ung cu mir, că nu au nicio vină pentru că, de fapt, poporul îi vrea hoţi, şmecheri şi descurcăreţi. Situaţia i-a împins să plece de acasă, de lângă copii şi familie şi să se sacrifice pentru ţară şi partid. Iar la final ţi se mulţumeşte cu câţiva ani de puşcărie şi cu sentimentele de dezamăgire ale celui care te-a susţinut (vezi cazul Ridzi). Dezamăgire că ai furat sau că ai fost atât de prost că te-au prins, nici nu mai contează. Dacă te uiţi la televizor, e clar că suntem toţi doar nişte victime, cine să mai protesteze?


Dosarele TrendScan îşi propun să aducă în atenţia publicului teme de interes general, dar care, din diverse motive, nu „şi-au câştigat“ locul în agenda presei mainstream. Printr-o variantă nouă de abordare, observând cu atenţie direcţii inedite, dosarele TrendScan analizează tendinţele publicului şi încearcă să identifice cerinţele şi aşteptările acestuia în raport cu clasa politică.

trendscan si ivox sigle

Primul din seria Dosarelor TrendScan, Socialismul în opinia românilorare rolul de a demonstra unde se termină dreapta şi începe stânga politică românească şi pe ce valori se bazează socialismul în viziunea românilor. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite