Dosarele TrendScan. Criza ideologiilor în România. Cu cine votează homosexualii?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În campania pentru alegerile prezidenţiale din 2004, candidatul Traian Băsescu spunea la un post de televiziune: „sunt de acord cu căsătoriile între homosexuali“. Jurnaliştii luaseră foc, adversarii politici jubilau şi înfierau ipocrit, în goana după voturi, poziţia candidatului Alianţei D.A., stafful de campanie intrase în trepidaţii şi se străduia să nuanţeze declaraţia „buclucaşă“.

Un articol de Sebastian Lăzăroiu

Mai târziu, Traian Băsescu, hărţuit de presă asupra acestui punct vulnerabil adăuga cu un aer expert: „În România sunt 20% homosexuali”. Vîlvătaia s-a aprins şi mai tare, feţele bisericeşti s-au înnegurat, ultra-ortodocşii au început  să-l afurisească pe candidat, de parcă ar fi fost însăşi întruchiparea Satanei. Verdictul: „a pierdut alegerile!“. Eu însumi am declarat public că o asemenea declaraţie îl va costa pe Traian Băsescu, poate chiar victoria. Ne-am înşelat cu toţii. Traian Băsescu l-a învins în al doilea tur de scrutin pe Adrian Năstase, favoritul sondajelor.

Sebastian Lăzăroiu FOTO Adevărul

În 2009 am trăit o situaţie asemănătoare. Cu o lună de începerea campaniei pentru prezidenţiale, Comisia pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, girată de Preşedintele României, a făcut public raportul de diagnoză în care, printre multe interesante recomandări, se strecuraseră şi două cu potenţial exploziv: legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri. Adversarii politici şi presa s-au năpustit asupra preşedintelui în funcţie şi candidat pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Chipurile pudice ale creştin-ortdocşilor din politică s-au încruntat mustrător. Consultanţii de campanie încercau să maximizeze „efectul devastator” la nivelul electoratului. Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat la Cotroceni.

În fine, mai am o singură istorioară din acelaşi registru. Ne aflam în anul de graţie 2014, tot înainte de campania pentru prezidenţiale, de data aceasta cu Monica Macovei în rol de candidat. La o dezbaterea cu societatea civilă, Macovei critică obligativitatea predării religiei în şcoli. Afirmaţiile au produs rumoare în presă şi în mediile online. Adversarii politici n-au pierdut ocazia de a se distanţa de asemenea afirmaţii. Campania era oricum dominată de tema „candidatului ortodox“, favorită pentru stafful lui Victor Ponta, în condiţiile în care principalul său oponent era minoritar lutheran. O dezbatere intensă s-a încins pe o temă considerată până atunci tabu. Au apărut articole scrise de experţi în pedagogie în mediul online, care au suscitat un neobişnuit interes. Am simţit atunci că s-a atins o coardă sensibilă pentru mulţi părinţi, că un subiect de care se vorbea în şoaptă, în familie, printre prieteni, a intrat în spaţiul public. Nemulţumiţii au prins curaj, au început să vorbească, să chestioneze metodele, conţinutul materiei în şcoli, ba chiar să şi afirme posibilitatea ca religia să fie opţională pentru elevii din România. Monica Macovei a obţinut un scor decent în primul tur de scrutin, iar Klaus Iohannis, candidatul lutheran, a câştigat alegerile fără drept de apel, în faţa unui Victor Ponta, care mai avea puţin şi se îmbrăca în straie preoţeşti.

INFLUENŢA BOR ÎN MENTALITATEA POLITICĂ

Cât de mult s-a schimbat societatea românească în ultimii 25 de ani? Ce drum am parcurs de la fricile şi ruşinile epocii comuniste la deschiderea şi toleranţa de azi? Da, România a liberalizat avortul imediat după căderea lui Ceauşescu, probabil ca o reacţie la politicile sale pro-nataliste cu consecinţe cutremurătoare asupra sănătăţii fizice şi mentale a românilor. Dar, în România, prostituţia încă nu este legală. Articolul 200 din Codul Penal, care pedepsea relaţiile între persoane de acelaşi sex, a fost abrogat târziu, în al doilea deceniu de după revoluţie şi nu fără proteste masive din partea Bisericii Ortodoxe şi a asociaţiilor conservatoare.

Din povestioarele de mai sus observăm cu uşurinţă decalajul dintre mentalităţile elitei politice şi mentalităţile românului mediu. Aş zice că românii au luat-o un pic înainte de multe ori. În 2004 nu mai era un fapt de o gravitate excepţională să susţii parteneriate civile între persoane de acelaşi sex. În 2009, să vorbeşti de legalizarea prostituţiei nu mai reprezenta o ofensă adusă moravurilor majoritare. Explicabil acest decalaj, dacă ne gâdim la influenţa uriaşă a clerului ortodox asupra politicienilor şi la relaţia extrem de ambiguă între Stat şi Biserică. Politicienii au sperat întotdeauna la sprijinul mai mult sau mai puţin explicit al preoţilor pentru fidelizarea alegătorilor, mai ales în mediile tradiţionale. Niciun ritual politic nu este lipsit de prezenţa elementului divin, întruchipat de feţele bisericeşti. Se sfinţesc nu doar catedrale, ci şi sedii de partid, iar bisericile, înainte de a fi sfinţite, sunt finanţate din bugetul de stat. Uitaţi-vă la bătăliile pe care parlamentarii le duc la rectificările bugetare: cele mai multe cereri sunt pentru construcţia de lăcaşuri de cult, pe urmă vin drumuri, canalizare şi podeţe.

Pentru PSD relaţia cu Biserica Ortodoxă a fost privilegiată în anii tranziţiei, oricât de paradoxală ar fi o relaţie între moştenitorii marxismului dialectic şi reprezentanţii clerului.

Un asemenea decalaj de discurs a dus inevitabil la lipsa reprezentării unei categorii importante de alegători, din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. Chiar dacă politicienii s-au ferit de teme precum homosexualitate, prostituţie, droguri, avort, eutanasie, ele au rămas o precupare în mediile urbane, educate, chiar şi fără a ţâşni în spaţiul public. Chiar dacă nimeni nu şi-a pus în gând să capitalizeze electoral sau mediatic asemenea teme, nu înseamnă că ele au încetat să existe în dezbaterile din cercurile sociale şi culturale restrânse şi să formeze opinii pro- sau contra-. Trebuie spus că multe dintre aceste poziţii tolerante faţă de minorităţile sexuale, faţă de comportamente libertine intră într-un registru laic, specific partidelor de stânga în Occident. La noi, singurul partid de stânga, care a şi dominat scena politică după 1989 a fost PSD, cu toate avatarurile sale. Pentru PSD relaţia cu Biserica Ortodoxă a fost privilegiată în anii tranziţiei, oricât de paradoxală ar fi o relaţie între moştenitorii marxismului dialectic şi reprezentanţii clerului.

CONFUZII VALORICE ÎNTRE STÂNGA ŞI DREAPTA

PSD a fost dintotdeauna exponentul electoratului nostalgic şi conservator, de aici şi nevoia unei neobişnuite apropieri între un partid de stânga şi o instituţie religioasă. Dar asta a făcut imposibil orice contact cu nucleele de stânga liberale, în formare în special în marile oraşe, în rândul tinerilor şi intelectualilor. Impresia mea este că, în România, aceste grupuri au început să graviteze inţial în jurul subiectelor ecologiste, feministe şi anti-corporatiste, după care au tranzitat către o agendă mai largă a valorilor post-materiale. Cert e că atunci când au apărut germenii lor, nu era nimeni acolo să-i reprezinte. Poate cea mai de succes campanie electorală, care a capacitat noua stângă în Bucureşti, a fost aceea în care Sorin Oprescu a câştigat primul mandat de primar. Medic de profesie, veşnic outsider în politică, desprins de PSD şi „victimă” a sistemului, Oprescu a lansat mesaje prietenoase către iubitorii de parcuri, biciclişti, ecologişti, alte grupuri „exotice” de tineri, spre deosebire de campania contracandidatului său, orientată mai mult spre „hardware-ul” urban: asfalt, beton, sticlă, transport în comun. Mai târziu, Oprescu pierde acest grup în favoarea lui Nicuşor Dan, un tânăr asociat cu generaţia hipster, care a obţinut aproape 10% la alegerile pentru funcţia de primar general al capitalei.

Poate manifestarea cu cea mai mare amploare a „noii stângi” a avut loc în Bucureşti (dar şi alte oraşe mari) în perioada în care Guvernul USL, prin Victor Ponta, a lansat proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montana. În ciuda promisiunilor din campania electorală de a abandona proiectul, prim-ministrul şi-a asumat riscul uriaş de a forţa un proiect de lege pe un subiect extrem de nepopular. Lumea foarte pestriţă s-a adunat pe străzi, un amestec de anti-capitalişti, ecologişti, anarhişti, corporatişti „anti-corporaţie”, dar şi oameni obişnuiţi sau gură-cască. Mobilizarea fără lideri, prin reţelele sociale a fost o premieră la un protest din România. Greu de pus o etichetă pe această adunare care ocupa duminică seara carosabilul din Piaţa Universităţii. Reacţie la potenţialul dezastru ecologic? Nemulţumirea faţă de izul de corupţie guvernamentală prin asocierea cu o corporaţie internaţională? Sau poate un mod mai subtil de manifestare a unei noi identităţi. Protestul a fost revendicat politic chiar de grupuri intelectuale de dreapta, dar confuziile valorice nu ar trebui să ne mire într-o societate care iese din tranziţia post-comunistă.

Adevărul este că noţiunile de stânga sau dreapta în România s-au raportat la „păcatul originar” – desprinderea de comunism. Intelectualii, orăşenii, tinerii (de atunci) au extras forţa civică din protestele anti-comuniste de la începutul anilor 90. FSN (FDSN/PDSR) a reprezentat în conştiinţa publică moştenitorul Partidului Comunist, deci jumătatea de stânga a spectrului politic. Fragmentarea politică ulterioară a lăsat partidul lui Iliescu să ocupe conceptual toată zona de stânga, în vreme ce PNŢ-CD, PNL, Alianţa Civică, CDR au revendicat „dreapta”. În realitate, pentru un occidental, busola politică românească ar fi părut defectă. Stânga occidentală înrolează tineri, orăşeni, intelectuali de calibru, aceleaşi categorii care în România s-au definit de „dreapta” pe filiera „anti-comunistă”. Iar stânga din România a captat electorat din zonele rurale, cu educaţie scăzută, din rândul pensionarilor nostalgici după Ceauşescu.

În faţa unei asemenea răsturnări, temele „noii stângi” îşi fac cu greu loc sub o identitate proprie. Dar asta nu înseamnă că ele nu există. Paradoxal, în timp, partidele şi candidaţii „de dreapta” au găzduit măcar şi temporar o parte din susţinătorii exotici ai noii stângi abandonaţi de PSD. Dar asta nu s-a putut întâmpla pentru mult timp. Pentru că teme precum toleranţa faţă de minorităţi intrau în contradicţie cu teme precum Roşia Montana, privită exclusiv din perspectivă economică de partidele de dreapta. Monica Macovei întruchipează probabil cel mai bine această contradicţie. Poziţiile sale de sprijin pentru instituţiile de forţă ale statului (inclusiv acordul faţă de legile „Big Brother”) intră, de pildă, în contradicţie cu toleranţa faţă de minorităţi sexuale sau separarea Statului de Biserică.

image

SUBIECTELE SENSIBILE, FOLOSITE DE CANDIDAŢII ANTI-SISTEM

Realitatea tristă este că avem un segment deloc reprezentat în acest moment în spectrul politic şi care are o sensibilitate aparte la teme de stânga din repertoriul post-materialist. N-ar trebui să ne mire participarea lor ocazională la vot, deşi, în mod ciudat, potenţialul de mobilizare este mai mare decât al altor grupuri. Doar că nu au cu cine să voteze. Nimeni nu vorbeşte despre temele lor, nimeni nu integrează aceste teme într-o poziţie coerentă.

Cercetarea realizată de iVOX arată că acest grup nu este deloc neglijabil din punct de vedere numeric. E adevărat că cercetarea a fost realizată doar în mediul online, probabil există şi nişte distorsiuni de eşantionare (în special la raportul urban-rural). Numărul celor care au acces la Internet în România este estimat la aproape 6,5 milioane. Să presupunem că doar 4 milioane sunt prinşi cu adevărat în universul acestei cercetări.  Înseamnă că aproximativ 1 milion de români sunt total de acord cu parteneriate civile între persoane de acelaşi sex.  Dacă extindem intensitatea acordului, atunci putem vorbi chiar de 2 milioane care îşi exprimă acordul faţă de parteneriate civile. Reluând acelaşi calcul observăm că ar putea fi în jur de 1,5 milioane care sunt de acord cu adopţiile de copii de către cuplurile de homosexuali.

casatorie intre gay

Similar, am putea spune că 2 milioane de români se opun religiei ca materie obligatorie în şcoli, şi o proporţie şi mai mare vor ca veniturile Bisericii să fie impozitate. În mod clar Biserica Ortodoxă traversează o criză de credibilitate şi îşi pierde încet, dar sigur, poziţia dominantă în raport cu Statul. De altfel, un recent sondaj de opinie realizat la nivelul întregii populaţii adulte arată că încrederea în Biserică înregistrează cel mai scăzut nivel după 1990, şi anume 62%. Scorurile astronomice (85-90%) de altă dată devin istorie pe măsură ce societatea democratică se modernizează.

Nici în privinţa consumului de droguri uşoare numerele nu sunt neglijabile: 800.000 de români îşi exprimă acordul. Aproape 2 milioane sunt de acord cu legalizarea prostituţiei şi tot cam atâţia ar fi de acord cu sinuciderea asistată.

Am evidenţiat subiectele cele mai sensibile cuprinse în cercetare şi am arătat că acordul faţă de aceste teme cuprinde grupuri ţintă care pot fi estimate între 1 şi 2 milioane de alegători. De asemenea, multe din aceste teme au un potenţial uriaş de polarizare, aşa cum sunt legalizarea prostituţiei, religia în şcoli, parteneriatele civile la cuplurile de homosexuali (raportul acord-dezacord se învârte în jurul la 50%-50%).

Oamenii politici cu experienţă ştiu ce semnificaţie au aceste cifre. Un bazin potenţial de 1-2 milioane poate însemna, într-un scrutin parlamentar cu o participare medie de 40%, un scor de aproximativ 10%.  Subiectele care polarizează sunt favoritele candidaţilor cu slabă notorietate, care atacă establishment-ul.

CUI ÎI PASĂ DE MINORITĂŢI ÎN ROMÂNIA?

În opinia mea, criza de reprezentare la nivelul actualei clase politice nu se rezumă doar la tema corupţiei şi justiţiei. Este adevărat că în ultimii ani tema a dominat agenda publică, iar politicienii au dat o bătălie surdă, care le-a afectat imaginea publică, pentru menţinerea status-quo-ului instituţional care să le garanteze imunitate în faţa legilor. Dar o bună parte a crizei de reprezentare se referă tocmai la lipsa unei oferte de pachete ideologice coerente. Partidele actuale oferă doar hibrizi ideologici şi escamotează teme care se dezvoltă subversiv, dar nu reuşesc să pătrundă în spaţiul public.

Aceasta este marea transformare: subiectele sunt cele care mobilizează şi nu liderii.

Societatea românească a suferit transformări profunde de stratificare socială. Apariţia unui embrion al clasei mijlocii, migraţia forţei de muncă şi contactul cu Occidentul, penetrarea largă a mediilor de socializare şi a Internetului au schimbat accelerat mentalităţile, dar şi instrumentele de mobilizare. În decurs de doi ani românii au demonstrat că nu mai au nevoie de lideri carismatici pentru mobilizare, că sunt suficiente reţelele online pentru mobilizarea în jurul unor subiecte dominante. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă să protesteze împotriva proiectului Roşia Montana, milioane de oameni au ieşit din case în turul al doilea tur de scrutin la prezidenţiale pentru a sancţiona împiedicarea de către autorităţi a votului din diaspora. Aceasta este marea transformare: subiectele sunt cele care mobilizează şi nu liderii.

Marea problemă este că subiectele nu sunt puse în acelaşi coş, nu există o coerenţă discursivă, o naraţiune care să derive din aceleaşi valori. Va fi greu să atragi oamenii atunci când în programul tău politic ai ca valoare centrală libertatea, dar susţii măsuri care limitează libertăţile individuale în favoarea securităţii colective. Dacă oamenii trebuie să fie liberi să aleagă când vor să moară sau sunt liberi să dispună de propriul trup după bunul plac, atunci nu le poţi limita libertatea de expresie în numele unei morale superioare. Sau cel puţin nu în acelaşi discurs. La polul opus, e natural să crezi că sinuciderea asistată nu poate fi justificată de valorile creştinismului sau propriul trup, rezultat al creaţiei divine, nu poate fi folosit în schimburi comerciale şi, în acelaşi timp, să afirmi că nu poţi jigni simboluri religioase în numele unei libertăţi totale de expresie.

Mintea oamenilor are în continuare nevoie de ideologii, dar ideologiile sunt blocuri coerente care derivă din seturi valorice asumate, nu încrucişări hibride care nu fac decât să genereze confuzie şi demobilizare, ceea ce se reflectă la nivelul societăţii în goluri de reprezentare politică. Nu mă aştept la partidele româneşti din mainstream să adopte poziţii tranşante pe subiecte „exotice” în viitorul apropiat. Asta pentru că vechii politicieni sunt încă ataşaţi instrumentelor clasice de mobilizare. Nici PNL, nici PSD şi nici UDMR nu vor exprima poziţii critice faţă de Biserică pentru că folosesc încă în comunităţi mobilizarea politică prin reţelele religioase. De asemenea, partidele mari, obsedate de majoritarism, vor evita temele care întrunesc acordul unor grupuri minuscule, chiar dacă zgomotoase. Dar mă aştept să apară partide noi care să umple golurile de reprezentativitate.

Mi-e teamă că răspunsul la toate aceste întrebări este „niciunul” (partid - n.r.). Şi dacă eşti unul dintre cei care vrea un răspuns la toate cele trei întrebări, vei fi nevoit să stai în casă în ziua alegerilor.

Dacă eşti homosexual în România cu ce partid ai vota astăzi? Dacă crezi că veniturile Bisericii ar trebui impozitate, ca şi celelalte venituri, care este partidul actual care se apropie cel mai mult de poziţia ta? Dacă vrei ca bolnavii incurabili să poată beneficia de sinucidere asistată, ce partid crezi că ar promova astăzi o asemenea lege, aşa cum tocmai s-a adoptat în Canada?  Mi-e teamă că răspunsul la toate aceste întrebări este „niciunul”. Şi dacă eşti unul dintre cei care vrea un răspuns la toate cele trei întrebări, vei fi nevoit să stai în casă în ziua alegerilor.


Dosarele TrendScan îşi propun să aducă în atenţia publicului teme de interes general, dar care, din diverse motive, nu „şi-au câştigat“ locul în agenda presei mainstream. Printr-o variantă nouă de abordare, observând cu atenţie direcţii inedite, dosarele TrendScan analizează tendinţele publicului şi încearcă să identifice cerinţele şi aşteptările acestuia în raport cu clasa politică.

trendscan si ivox sigle

Primul din seria Dosarelor TrendScan, Socialismul în opinia românilorare rolul de a demonstra unde se termină dreapta şi începe stânga politică românească şi pe ce valori se bazează socialismul în viziunea românilor. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite