Dorel Onaca, numit de Băsescu consilier de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Onaca
Dorel Onaca

Dorel Onaca, omul care i-a fost aproape președintelui ales pe toată durata campaniei electorale, a fost numit consilier de stat de către Traian Băsescu, proaspăt întors la Palatul Cotroceni.

Scafandrul i-a fost aproape președintelui și în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009.

Onaca va fi subordonat Cancelariei Președintelui, care va fi condusă de Cristian Diaconescu. Locul fostului ministru de Externe a fost ocupat până ieri de consilierul prezidențial al lui Crin Antonescu, Vasile Enache.

Odată cu numirea lui Onaca, se așteaptă ca Traian Băsescu să-și readucă la Cotroceni toți consilierii demiși în urmă cu o lună de către președintele interimar. De asemenea, se vor întoarce și cei care au demisionat în preajma suspendării președintelui, un asemenea exemplu fiind Sebastian Lăzăroiu.

Cancelaria Preşedintelui elaborează şi coordonează agenda de lucru a Preşedintelui României, în colaborare cu departamentele şi compartimentele instituţiei prezidenţiale, asigură legătura Preşedintelui României cu instituţiile statului în vederea rezolvării tuturor solicitărilor adresate acestuia. De asemenea, coordonează domeniul relaţiilor internaţionale din perspectiva atribuţiilor constituţionale conferite Preşedintelui României. De asemenea, asigură legătura şefului statului cu românii de pretutindeni şi menţine relaţia de colaborare cu instituţiile culturale şi cultele religioase.

Dorel Onaca este lector universitar în drept comercial la Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța. Scafandrul a deținut funcția de senator în perioada 2004-2008 și a fost consilierul Elenei Udrea pe vremea în care aceasta ocupa funcția de ministru al Turismului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite