Andrada împlineşte 7 anişori pe 27 august, iar Marius Tudor junior împlineşte 5 anişori pe 9 decembrie.Primul dialog, din acest an, dintre cei doi nepoţei ai mei, Andrada şi Marius Tudor junior, la care am asistat marţi, 5 august, când i-am luat de la aeroport, a fost cam aşa:

- Marius, suntem în România? E vis sau e realitate?

 - E lealitate!

- Ciupeşte-mă, să vedem dacă este realitate!

- Vlei să te ciupesc tale?

 - Daaa!

Şi Marius a ciupit-o...

 - E realitate! Tataie, ce dor mi-a fost de tine, şi de Rodi, şi de mamaie!

Şi asemenea momente la aeroporturile din România au fost în ultimii ani, probabil, cu sutele de mii, căci, din păcate, prea multe familii tinere pleacă la muncă în afară, de nevoie, din ţara lor dar şi a noastră, cei care îi aşteptăm acasă şi le ducem dorul. Şi, colac peste pupăză, ne-am mai pricopsit şi cu această pandemie.

Acasă, mamaie i-a aşteptat pe nepoţeii noştri cu mămăliguţă caldă, sărmăluţe şi peşte prăjit, meniu dictat de Andrada, cu o seară înainte, tocmai de la Bruxelles.

Şi uite aşa mi-am amintit de mama, cea fără un picior, cum întindea ea cu mămăliguţă, în cratiţă, după ce termina de prăjit peştele. Mama fără un picior este mama care m-a luat de suflet de la Anica lu` Durea Cerşetorul - bunicul meu, cel pe care oamenii din sat îl numeau primarul. Eu chiar aş fi fost primar, dacă nişte băieţi cu ,,şcoala vieţii” nu s-ar fi opus, de teamă că le stric socotelile.

Am întins o dată, de două ori, de trei ori şi tot am întins, până m-am săturat. O ceapă de apă tăiată în patru şi o cană plină cu zeamă de varză au fost tot ce mi-am mai dorit la un prânz cu toţi cei dragi lângă mine, şi le-am primit!

Apoi, m-am rugat Domnului să mă ierte că nu am postit şi, iubitor de oameni cum Îl ştim de-o veşnicie, m-a urecheat un pic, dar a doua zi, căci altfel nu-mi explic cum a fost posibil să-mi lovesc, e mult spus lovit, bara din spate a maşinii ...în garaj.

Dumnezeu a pus în cartea vieţii câte o filă pentru fiecare şi prin oameni îşi arată bunătatea în fiecare zi, chiar dacă de multe ori mulţi dintre noi Îl supărăm.

Pentru mine a scris o filă plină de provocări şi mă bucur nespus că nu m-a lăsat să le fac faţă singur, oriunde m-aş fi aflat. Şi nu doar că  mă bucur, îi sunt recunoscător în fiecare zi pentru că m-a ajutat să trec cu bine peste ele - să fiu soţ, tată, bunic. E drept că îmi doresc tare mult să ajung şi străbunic şi dacă Domnul va zice da sau nu, atunci facă-se voia Lui!

Îi sunt recunoscător Domnului pentru că mi-a călăuzit paşii prin multe locuri din minunata noastră ţară şi mi-a îngăduit să fiu de ajutor câtorva mii de oameni, tot aşa cum îi sunt recunoscător că fiului meu i-a călăuzit paşii către un loc de unde încearcă să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a ajuta câteva milioane de oameni, chiar dacă locul este departe de ţară şi-mi văd nepoţeii din ce în ce mai rar.

De ce ne pleacă prea mulţi tineri din ţară? Pentru că România este de ani buni  la mâna unor indivizi care au în comun ,,şcoala vieţii” şi, din păcate, cam asta este tot ce au mai bun.

Aceşti indivizi recomandaţi de ,,şcoala vieţii”, fie ei candidaţi care au reuşit în alegerile libere, desigur, ori susţinători ai lor, sunt cei care ştiu ceea ce trebuie să facă aşa încât să vină la vot un anume fel de votanţi şi să-i determine pe alţii să renunţe la a mai vota, inducându-le ideea ,,şi cu votul meu şi fără el, tot ca ei iese”.

Pe 7 august, spre seară, m-a sunat doamna Mihaela Duţă, de câteva luni ajunsă subprefect al judeţului Prahova, din partea PMP Prahova. Doamna este subprefect, dar şi o mare necunoscută în politica prahoveană, în amândouă sensurile.

Până să devină subprefect, doamna Mihaela Duţă răspundea, pe linie de partid, de colegiul 9, colegiu în care locuiesc şi încă mai răspunde, neoficial, altfel nu m-ar fi sunat să-mi ceară sprijinul pentru candidatul PMP la funcţia de primar al comunei Filipeştii de Tîrg. Şi ce candidat!

Candidatul pentru care doamna subprefect Mihaela Duţă mi-a cerut sprijin se numeşte Sandu Bogdan şi este băiatul lui Valere Codin. Bogdan este un tânăr de 30 de ani de la mine din sat, rom cu cel mult zece clase, împins să candideze de câţiva băieţi recomandaţi şi ei de ,,şcoala vieţii”, mai mult ca sigur la iniţiativa actualului primar, de departe cel mai tare din comună la ,,şcoala vieţii”. Nu mi-a venit să cred că doamna subprefect a îndrăznit să-mi ceară sprijin pentru un asemenea candidat şi mi-am rugat nepoţelul să mă ciupească, ca să ştiu dacă visez sau este realitate şi, din păcate, a fost realitate.

În 2016, primarul a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să nu mai fiu ales consilier local. La un moment dat, chiar a crezut că a reuşit şi cu un şir lung de maşini a trecut prin faţa porţii mele, claxonând ca şi când Steaua ar fi câştigat campionatul, aşa că la a doua şedinţă de după alegeri, i-am amintit că ştiu cât a investit ca să scape de mine. Răspunsul său a fost: ,,Are balta peşte”.

Pe 8 august am reluat dialogul telefonic şi am încercat să-i explic doamnei subprefect că tânărul propus nu corespunde nicidecum profilului unui candidat serios la funcţia de primar şi că ar fi bine să găsească pe altcineva dacă ţine la partid şi la domnul Traian Băsescu, dar doamna subprefect, nu şi nu! A insistat cu el şi, ca să fie şi mai convingătoare, mi-a spus că tânărul are ,,şcoala vieţii” şi de aceea îl susţine. Am refuzat-o şi am pus punct dialogului, dezamăgit că un subprefect, care la prima vedere pare o doamnă, gândeşte în aceşti termeni.

Mai mult ca sigur că doamna subprefect s-a apucat de pescuit şi-i place să dea la peşte la dom` primar.

Tânărul, dacă va candida, nu va câştiga aceste alegeri. Mai mult, va termina competiţia pe ultimul loc, dar candidatura lui va ciupi câteva zeci de voturi de la romii din Mărginenii de Jos, în final, ajutându-l pe actualul primar, o cunoştinţă mai veche a conducerii PMP, să aibă în consiliul local o majoritate de consilieri cu ,,şcoala vieţii” gata să voteze la comandă, cum se tot întâmplă de vreo opt ani.

Pentru liderii PMP Prahova, lideri care au muncit prea puţin ca să construiască o filială şi în comuna Filipeştii de Tîrg, câteva zeci de voturi înseamnă un real succes, nu ştiu dacă şi pentru domnul Traian Băsescu.

Vestea proastă este că  România este plină de prea mulţi aleşi locali cu ,,şcoala vieţii”.

Vestea bună este că dacă ne dorim o altfel de Românie, o putem avea după alegerile locale care vor fi luna viitoare, căci oameni capabili şi fonduri europene gata să schimbe România, cu adevărat, există.

Să-i găsim, să-i votăm şi să fim în fiecare zi aproape de ei, depinde de fiecare dintre noi.

Închei cu un mesaj pentru domnul Traian Băsecu: Domnule preşedinte luaţi aminte, doamna subprefect nu e cuminte!