Domnul ministru Florin Cîţu bate şaua să priceapă poporul. Ne pregăteşte pentru ce urmează

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, se arată oripilat de ce voia să facă PSD pentru a găsi de banii necesari creşterii pensiilor cu 40%. Tare îmi este teamă că va fi obligat să apeleze la soluţia de care astăzi se arată îngrozit. CCR s-a pronunţat odată prin decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, decizie  valabilă şi astăzi.

Decizia spune că mărirea pensiilor prin lege este un drept câştigat, iar faptul că nu a intrat încă în plată nu este relevant pentru aplicarea legii de la 1 septembrie.

Ce s-a întâmplat în octombrie 2019

Conform documentului la care a avut acces dl ministru Cîţu, în octombrie 2019 a avut loc la Bucureşti o întâlnire a Grupului Băncii Mondiale şi FMI cu partea română, reprezentata de Mugur Isărescu şi de un secretar de stat de la Ministerul Finanţelor Publice. În urma discuţiilor au fost identificate o serie de riscuri care trebuie adresate cu prioritate. Au participat dl Poul Thomsen, director FMI pentru Europa, reprezentantii agentiilor de rating, dna Isabele Grillo, de la Comisia Europeana.

 Putem bănui că discuţiile au avut loc în contextul în care partea română a solicitat un împrumut masiv de la FMI şi BM, pentru a putea susţine creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie 2020.  Condiţiile puse de creditori au fost aşa de dure, încât ministrul Teodorovici s-a lăsat păgubaş, nu se putea prezenta în faţa partidului,  şi în an de alegeri în faţa alegătorilor, cu astfel de propuneri.

Florin Cîţu ne spune şi care era planul negociat de PSD şi aprobat de guvern”.  Este de presupus că din poziţia de ministru al Finanţelor dl Câţu ştie ce vorbeşte, având acces la documentele nepublice ale guvernului din octombrie 2019. Dl Cîţu ştie inclusiv faptul că un astfel de document a fost aprobat de guvern, ceea ce ne arată cât de gravă era şi este situaţia financiară a ţării.

Iată planul de care ştie dl ministru Cîţu:

-reducerea cu 30% a personalului bugetar
- reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor şi cheltuielilor judeţene
- privatazirea CEC şi EXIM BANK, cele două bănci de stat
- privatizarea companiilor din sectorul energetic
- privatizarea parţială a sistemului sanitar
- reducerea arieratelor companiilor de stat
- aplicarea OUG 109 pentru toate copaniile de stat şi regiile autonome
- îngheţarea salariilor în sectorul bugetar pentru 2 ani de zile.

-prorogarea creşterii punctului de pensie din septembrie 2020 până în septembrie 2021.

Nu este de mirare că şefii PSD nici n-au vrut să audă de aşa un plan deşi, cum zice domnul Cîţu, fusese aprobat în şedinţa de guvern.

Dl Cîţu nu ştie, nu poate sau nu vrea să înţeleagă că aceleaşi măsuri trebuie să le ia şi liberalii, în cazul în care ajung la mâna FMI. Ca în 2010.

Dl Cîţu ne avertizează că dacă votăm PSD asta ne aşteaptă. Dar dacă votăm PNL, de unde va lua statul bani pentru toate cheltuielile, amplificate şi de criza din sănătate? De la Dumnezeu din cer?

România se împrumută la dobânzi duble faţă de vecinii noştri. Agenţiile de rating au trecut la „negativă” perspectiva României. Seceta îşi pune amprenta pe producţia agricolă de anul acesta. Economia României, ca şi a altor ţări din UE, este în mare suferinţă dupa blocarea activităţii din cauza pandemiei, şi nu este deloc clar ce ne mai aşteaptă.

În locul dlui Cîţu aş analiza foarte serios posibilitatea să ajungem la mâna FMI, să cerem un împrumut foarte mare, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Dacă FMI va menţine condiţiile puse în 2019 guvernului PSD, şi nu văd motive să nu le menţină, guvernul PNL va trebui să le accepte. Altfel, nu va avea bani de salarii şi pensii. Dl Cîţu recunoaşte că situaţia economiei româneşti este cea mai gravă din ultima sută de ani. În contextul în care toate economiile sunt lovite de „pandemia” economică. Singura şansă a guvernului PNL este ca acordul cu FMI să intervină după alegeri. Altfel… 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite