Domnul Altcineva

Ştim încă de la 1848 că politica românească este meteosensibilă şi că în spaţiul carpato-danubiano-pontic până şi revoluţiile se fac în funcţie de starea vremii. Aşa că poate nu ar trebui să ne îngrijoreze prea tare excesele retorice, acuzele reciproce şi concursurile de competenţă de tipul „ba tu, ba eu” împrumutate din arsenalul jocurilor copiilor din grupa pregătitoare de cele două Palate.

Jocuri şi acuze revenite în actualitate îndată după ce, în urmă cu vreo două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu, încălzit de lumina reflectoarelor de la postul de televiziune Digi 24, dar şi spre a le da satisfacţie partizanilor săi, care în reuniunile de criză din fiecare seară de la B1tv, îi reproşează non-combatul, a redescoperit că nu-i pace sub măslini, aşa că nu poate fi pace nici între el şi premierul Victor Ponta. Iar cum recent directorul ANM ne-a prevenit că alternanţele dintre vremea bună şi cea severă, caracterizată de scurte, vijelioase, din senin iscate dar şi repede trecătoare furtuni tropicale devin regulă, nu cred că au prea multe motive de jubilaţie nici profeţii iminentei ruperi a USL. Ceea ce înseamnă că Uniunea, cu toate furtunile într-un pahar cu apă din repertoiu şi cu hârjonelile ei cu tot, îşi va duce traiul şi îşi va mânca mălaiul până în 2016, iar Crin Antonescu va fi candidatul ei la prezidenţiale în 2014.

Dacă în zona stângii lucrurile par cât de cât limpezi, lucrurile sunt mai puţin lesne de desluşit în cea a dreptei. Mişcarea populară ce şi-l reclamă, în cel mai curat spirit anticonstituţional, drept geniu tutelar pe dl. Traian Băsescu, bate conştiincios, pe banii statutului şi flancată de oamenii SPP-ului, oraşele şi judeţele României, pregătindu-şi înscrierea ca partid politic. Cu toate asigurările date de dl. Băsescu că Mişcarea musteşte de oameni de nădejde, pentru moment e dificil de aproximat care dintre corifeii şi oamenii ei în negru ar putea candida, cu o minimă şansă de succes, la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Politicienii sobri, rigizi, arizi şi insipizi, pretins mari savanţi în Franţa însă a căror activitate ştiinţifică în România s-a limitat la pâre şi denunţuri, de genul domnului Petru Daniel Funeriu, ori giumbuşlucarii de facebook îndrăgostiţi pe viaţă de basmul Albei ca Zăpada, cum se încăpăţânează să rămână dl. Sebastian Lăzăroiu, nu sunt, orice s-ar spune, la mare căutare pe plaiurile mioritice.Şi nici de nădejde nu cred că sunt.

Ceva mai avantajat pare să fie PDL-ul care şi l-a adjudecat recent pe dl. Cătălin Predoiu. Fostul ministru al Justiţiei e un om de o competenţă profesională greu de contestat. E bine privit de politicienii din Vest şi de presa occidentală. Nu i se cunosc pete în biografie şi nici în “mapa profesională”, în pofida faptului că, înainte de 2008, firma de avocatură Zamfirescu- Racoţi-Predoiu, la care era acţionar, a fost principalul consultant pe probleme juridice al grupului Rompetrol, controlat la acea vreme de Dinu Patriciu.

Botezat penelist doar după ce a devenit ministru, în luna februarie a anului 2008, şi manifestându-se ca om politic în chip discret şi fără relief, parcă mereu preocupat să îşi conserve virginitatea politică, candidat reuşit fără loc la parlamentarele uninominale din 2008, dl. Predoiu a trecut fără probleme prea mari din guvernul Tăriceanu în nenumăratele guverne Boc. Ba chiar şi în efemerul guvern condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Care domn Ungureanu ar candida şi el la prezidenţiale dacă minusculul său partid, Forţa civică, i-ar cere asta. Iar, dacă ar reveni moda tandemurilor, dl. Ungureanu şi l-ar dori drept prim-ministru (şi) pe dl. Predoiu. Acesta din urmă nu a fost o vedetă, a apărut la televizor rar, doar când trebuia să lămurească problemele specifice Ministerului pe care l-a condus. S-a manifestat imperturbabil ca tehnocrat, nu şi-a câştigat simpatii, dar nici parte de antipatie declarată nu a prea avut.

Dl.Predoiu reintră în lumina reflectoarelor şi în viaţa politică brusc, renunţând la valoarea ornamentală de tehnocrat, înţelegând că tezaurizarea de virtuţi e frumoasă dar nu din cale afară de profitabilă. A făcut-o mai puţin en fanfare decât poate că ar fi fost cazul, deşi a fost înzestrat cu funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL şi cu cea de prim-ministru al cabinetului din umbră pe care acest partid pretinde că l-ar avea. Încă nu a luat cu asalt televiziunile, a mers doar la cele prietene, adică tot la b1tv, preferând, din câte se pare, să se vorbească despre el decât să o facă el însuşi. Par a-i fi pe plac speculaţiile în conformitate cu care e agreat de Traian Băsescu, ceea ce ar putea însemna o şansă ca preşedintele, după cum bine îl ştim, luptător pe multiple fronturi, versatil, năzuros, supărăcios şi etern veghetor la interesul propriu, să îşi reevalueze oportunitatea rupturii de fostul lui partid de suflet. Noul politician de top dă semne că el, Cătălin Predoiu, ar fi o posibilă întruchipare a aşteptatului domn Altcineva de care are, neîndoielnic, nevoie politica românească.  

Cătălin Predoiu are de recuperat absenţa notorietăţii, va trebui să descopere antidotul la prezumtiva lipsa de apetit pentru băile de mulţime. Şi, cel mai important, are nevoie de o radicală schimbare de strategie din partea partidului pe care îl reprezintă. Sau, mai exact, de inventarea unei strategii căci nunţile şi divorţurile televizate ale divelor din partid, ieşirile lor necontrolate pe la televiziuni şi reclamarea la CNA a moderatoarelor ce nu le ţin isonul, ba pe care chiar le jignesc în direct, sau aroganţa în care se complac pe mai departe pedeliştii, dovedind că nu au învăţat nimic din ruşinoasa lor alungare de la putere din primăvara lui 2012 şi din usturătoarea înfrângere electorală din decembrie, numai plan de luptă nu sunt.

Doar timpul şi evoluţiile din lunile viitoare vor proba dacă dl. Cătălin Predoiu, dl. Mihai Răzvan Ungureanu sau vreunul dintre peregrinii din Mişcarea Populară sunt cu adevărat domnul Altcineva. Certe sunt numai necesitatea definirii şi apariţiei acestuia.