Domnilor Dragnea şi Tăriceanu, realizaţi că guvernul Dăncilă face de râs România în lume?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta-i problema importantă acum. Dacă guvernul Dăncilă ar face de râs doar coaliţia PSD-ALDE, ar fi treaba celor două partide. Fiecare pasăre pe limba ei piere. Acum, însă, este în joc prestigiul şi credibilitatea României în lume. În Uniunea Europeană. Ce fel de premier şi miniştri avem, dacă nu trece o zi fără să stârnească hohote de râs, inclusiv peste hotare, şi să facă din România ţinta glumelor şi bancurilor?

Ce-şi vor zice partenerii noştri şi conducerile ţărilor pe care le vizitează premierul Dăncilă. Săraca Românie, nu e în stare să pună nici măcar un premier care să nu facă grave confuzii, şi să nu vorbească agramat. Ce să mai zicem de restul miniştrilor, al elitei sale intelectuale? Şi e nedreaptă această concluzie. România are elite intelectuale de valoare. O demonstrează la întâlnirile naţionale şi internaţionale la care participă. Dar nu au acces la vârfurile puterii. Aici au acces doar persoanele obediente lui Dragnea şi Tăriceanu, indiferent cât de inculte şi nepregătite sunt.

Câte gafe mai trebuie să facă premierul Dăncilă pentru a fi schimbat din funcţie? Sau la nivelul de cultură al şefilor coaliţiei de guvernare sunt lucruri fireşti, nu sunt gafe? Ar putea fi o explicaţie.

Doar în ultimele 24 de ore

 Premierul Dăncilă habar nu are în ce capitală se află, confundă Priştina cu Podgorica, ministrul Agriculturii, Petre Daea, compară sacrificarea porcilor cu cele întâmplate la Auschwitz („Porcii toţi se incinerează (...), e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz, dom'ne“), iar ministrul Carmen Dan spune că poporul grec are o soartă pe care n-o poate evita („Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita“).

Autorităţile din Muntenegru n-au ştiut cum să mai acopere gafa premierului Dăncilă, să salveze ele onoarea României! Aici am ajuns!

Ambasada Israelului a reacţionat imediat la declaraţia ministrului Daea („Ambasada Statului Israel îşi exprimă consternarea şi dezamăgirea cu privire la afirmaţiile domnului Ministru al Agriculturii, Petre Daea, care a comparat sacrificarea porcilor bolnavi cu uciderea evreilor nevinovaţi în lagărul de la Auschwitz), iar Liviu Dragnea îşi cere scuze. Ca şi cum ar fi suficient să-şi ceară scuze (În numele meu, al PSD şi al coaliţiei de guvernare prezint scuze comunităţii evreieşti pentru afirmaţiile domnului ministru Daea“, scrie pe Facebook Liviu Dragnea).

SNSPA, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, îşi precizează poziţia faţă de declaraţia ministrului Daea: „Astfel de declaraţii nu îşi au locul într-o societate civilizată, care manifestă respect faţă de drepturile fundamentale ale omului şi faţă de una dintre cele mai mari drame ale istoriei umanităţii. Niciun politician nu trebuie să îşi permită să relativizeze crimele trecutului, pentru că efectele unor astfel de gesturi pot fi greu de estimat“.

Despre ultima gafă a premierului Dăncilă (nici nu se mai pot contoriza, aşa de multe sunt), Adrian Dobre, fost purtător de cuvânt al PSD, a afirmat, miercuri, că premierul Viorica Dăncilă a făcut o „gafă serioasă de diplomaţie“ în cadrul vizitei în Muntenegru, prin încurcarea capitalei Podgorica cu cea a Kosovo – Priştina.

Oameni din PSD sau apropiaţi PSD se declară şi ei oripilaţi de nivelul de subcultură al premierului şi al miniştrilor săi. În orice ţară civilizată, în orice ţară din UE, astfel de premieri sau miniştri demisionau a doua zi. Nu şi în România, care ţine să se facă de râs în întreaga lume cu prestaţia premierului şi miniştrilor săi.

Domnule Tăriceanu, şi dumneavoastră acceptaţi ca întreaga coaliţie să se facă de râs, şi odată cu ea România, cu astfel de prestaţii la nivel guvernamental, inclusiv la nivelul premierului? Sunteţi la fel de incult ca miniştrii pe care-i susţineţi în guvernul Dăncilă, guvernul coaliţiei PSD-ALDE?

Mai grav. Actualul guvern nu va putea gestiona afacerile europene în perioada când România va deţine preşedinţia UE, şi când toţi ochii vor fi îndreptaţi spre ce spun şi ce fac cei din guvernul României. Adică, Viorica Dăncilă la cârma Europei. Nici ca banc nu poate fi savurat.

Există riscul ca alte confuzii şi erori de exprimare ale premierului României să ducă la incidente diplomatice între România şi alte ţări, cu consecinţe grave în plan diplomatic, economic, al relaţiilor bilaterale. Un exemplu, toţi românii aflaţi la muncă într-o ţară jignită de premierul României să fie expediaţi acasă. Îşi poate asuma România un astfel de risc?

Pentru pregătirea preşedinţiei UE, un nou guvern are nevoie de cel puţin şase luni pentru a se pune la curent cu dosarele ce trebuie gestionate. De aici necesitatea plecării imediate a actualului guvern, şi înlocuirea sa cu unul în care premierul şi miniştrii să ştie ce vorbesc şi ce fac.

Cât să mai accepte societatea din România ca o mână de politruci, ajunşi în guvern pe criterii de incompetenţă dublată de obedienţă, s-o facă de râs în întreaga lume?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite