Domn Ubu din TVR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta nu e deloc scump la vorbă. Ţine conferinţă de presă după conferinţă de presă şi e generos în explicaţii, justificări, informări, ba câteodată chiar şi în dezinformări. Asemenea lui Emil Boc, e un speaker conştiincios, citeşte el însuşi comunicatele, aşa încât sărmanul Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, e la fel de invizibil şi la fel de inutil precum predecesoarea lui, Ioana Muntean.

Nici Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, altminteri europarlamentar şi, deci, multe zile pe săptămână, departe de ţară, nu are prea mult de lucru. Şi el e suplinit cu succes şi asupra de măsură de locvacele Victor Ponta.

Preşedintele Senatului şi lider al PNL, Crin Antonescu, nu se lasa nici el mai prejos şi vorbeşte chiar şi atunci când nu are nimic de spus. Edificator în acest sens discursul, “de inestimabilă valoarea teoretică şi practică”, cum se spunea pe vremuri, ţinut la Academie, pe tema modificării Constituţiei. Acum, când scriu, fără să fac apel la bunăvoinţa domnului Google, chiar nu îmi amintesc cine e purtătorul de cuvânt al PNL. Nici măcar nu ştiu dacă are unul. Domnul Antonescu îşi ajunge sieşi şi ajunge, din câte se pare, şi partidului.

Administraţia Prezidenţială are, cu siguranţă, un purtător de cuvânt. E acel domn cu barbă, se cheamă Oprea, dacă nu mă înşel, mai vizibil pe vremea suspendării din vară a lui Traian Băsescu, când imaginarul colectiv îl credea un alt Aliodor Manolea. Un domn condamnat şi el la tăcere de apetitul pentru vorbit, un apetit mai cu seamă duminical, al Preşedintelui. În duminicile când nu merge la Carrefour să cumpere apă minerală şi legume româneşti, făcând demonstraţii de patriotism, domnul Băsescu ţine conferinţe de presă.

Toţi trei, şi domnnul Băsescu, şi domnul Antonescu, şi domnul Ponta frecventează televiziunile. Cu precădere televiziunile prietene. Preşedintele merge la Digi 24 şi la B1tv, premierul se simte cel mai bine la România tv, însă nu refuză invitaţii nici de la Antenele voiculesciene, dar nici de la televiziunea fără telespectatori Realitatea. Ba chiar, spre a-şi demonstra bărbăţia şi ca să ne arate că nu se teme de întreruperi, din când în când, cu măsură, ce-I drept, acceptă şi invitaţii de la opozantul de serviciu Robert Turcescu. Vrea însă doar tête à tête- uri, fără implicarea Andreei Pora. Crin Antonescu se simte excelent în compania lui Mihai Gâdea, dar nu-I displace nici aceea a lui Victor Ciutacu. Mai joacă şi în terenul României tv,  asta aşa, ca să nu alimenteze noi speculaţii referitoare la iminenţa ruperii USL. Îl suportă şi pe insuportabilul Rareş Bogdan de la Realitatea tv.

O absenţă

De pe foaia de parcurs televizionistic al celor trei primi oameni în Stat, lipseşte Televiziunea Română. Televiziunea publică. Domnul Băsescu nu a mai fost pe acolo de pe vremea când era suspendat. De atunci străluceşte prin absenţă, reluându-şi boicotul impus TVR de pe timpul când  aceasta era condusă de Valentin  Nicolau ori de Alexandru Sassu. Doar conducerea bicefală Alexandru Lăzescu-Rodica Culcer l-a făcut să îşi amintească de Televiziunea din Calea Dorobanţi. Nu-I vorbă, era primit acolo, cu pâine, sare, întrebări dinainte aprobate şi năframe purtate alternativ, când de doamna Culcer, când de mai tânăra, dar altminteri cu nimic diferita Ramona Avramescu. De Claudiu Săftoiu, cel pe care el l-a pus director SIE, după propria mărturisire, doar aşa, ca să-I facă un hatâr Adrianei, alintată Pufuleţ, dat afară din funcţia de spion şef pentru nepotrivire de caracter, tot de el, nici nu vrea să audă.

Numai că de acelaşi domn Săftoiu nu vor să audă nici domnul Ponta, nici domnul Antonescu. I-a mai zărit cineva în ultimele trei luni la Prim-planul  moderat, mai exact spus, gesticulat de Mihai Rădulescu? Dacă da, îl rog pe acel cineva să îmi dea de ştire în locul rezervat comentariilor.

Absenţa asta îl doare pe Elwis Săftoiu. Care la un asemenea tratament nu se aştepta tocmai de la cei pe care îi iubeşte ca pe ochii din cap. Şi pe care îi slujeşte şi nu îi deranjează nici măcar cu o cerere de majorare a taxei lunare tv.

 Ca să le facă lor pe plac, ca să dea bine în ochii lor, a făcut el reformă în TVR. Că până acum reforma s-a rezumat la concedierea a aproape şapte sute de oameni, după nişte criterii aleatorii, inventate de specialistul în exterminări, desfiinţări, afaceri dubioase şi deratizări pe nume Cristian Zgabercea, nu mai are nici un fel de importanţă. Ba chiar, pe domnul Zgabercea l-a numit Elwis al nostru numărul doi în TVR fiindcă acesta e omul lui Nicuşor Constantinescu, al lui Radu Mazăre şi al altor baroni pesedişti cărora, mă înţelegeţi dumneavoastră, domnul Ponta nu le poate refuza nimic.

Pentru şeful lui de partid, liberalul Crin Antonescu, Elwis al nostru şi-ar da şi viaţa. Iar de dragul lui Felix Voiculescu şi pentru un zâmbet încurajator din partea acestuia, Elwis Săftoiu a numit-o strategă şefă pe ambasadoarea extraordinară a Partidului Conservator şi a Trustului Intact  în TVR, Irina Radu.

Felix nu vine la TVR că nu vine. Dar de ce ocolesc instituţia din Calea Dorobanţi, instituţie definită drept una cu caracter strategic, de interes public, ce ar trebui să fie principală difuzoare de mesaj, Victor Ponta şi Crin Antonescu e mai geru explicat. Greu de explicat cu explicaţii…normale. Nu şi cu explicaţii de ordin politic ori politicianist.

Atât domnul Ponta cât şi domnul Antonescu nu vor să fie văzuţi nici în compania, nici în vecinătatea domnului Săftoiu. Îl simt asemenea unui cartof fierbinte de care vor să se descotorosească urgent. Îi simt adierea dezagreabilă. Îşi dau seama că trimiterea lui Elwis în Calea Dorobanţi a fost una dintre marile lor greşeli. La vară, când SRTV, va trebui să prezinte, în faţa Parlamentului, Raportul anual de activitate, probabil că vor cere majorităţii useliste să îl respingă. Paris vaut une messe, Trimiterea la plimbare, în exil, la vreo ambasadă a lui Elwis Săftoiu merită sacrificarea unui CA şi înlocuirea lui cu altul. Parlamentarii fac asta cât ai zice peşte, în răstimpul dintre rezolvarea a două integrame.

Faptul că un apropiat al lui Crin Antonescu, aşa cum se ştie că e domnul Radu Călin Cristea, l-a portretizat în felul în care l-a portretizat pe Elwis Săftoiu în interviul acordat  săptămânile trecute Observatorului cultural, spune multe. Nu cred că domnul Cristea, recent trimis de PNL la CNA, a vorbit cum a vorbit despre un alt trimis al aceluiaşi partid în audiovizual, fără acordul lui Crin Antonescu.

Speranţa moare ultima…

…. aşa că Elwis încă speră. Speră şi se poartă în TVR precum Ubu Rege. Nu-i pasă de telespectatori, nu-I pasă de angajaţi. A promis o grilă nouă de la 1 martie, grilă care mai mult nu e decât e. Iar programele abundă în reluări. În Adio, Europa! şi Piersic Show. În pomeni culturale primite gratis de la EBU. Acum nu chiar gratis, ci contra temenele făcute în direct funcţionarilor EBU de Elwis şi de Mihai Rădulescu, într-un Prim-plan …de poveste şi de ruşine. În meciuri  de fotbal, de mâna a doua, care nu interesează mai pe nimeni. În dezbateri religioase răsuflate, moderate de trimisul la munca de jos Titi Dincă. În cele mai penibiile relatări despre înscăunarea Papei Francisc, venite de la un anume Ciprian Dumea care a strălucit prin interjecţii şi absenţa cuvintelor. Faţă de ceea ce s-a putut vedea la Digi 24, programele pe respectiva temă ale TVR au fost cum mult sub emisiunile staţiei de amplificare din Găgeştii lui Ion Cristoiu.

Angajaţii rămaşi în TVR după marea sortare au fost repartizaţi de tandemul Săftoiu-Zgabercea pe criteriul omul nepotrivit la locul nepotrivit. Vreo doi, care habar nu au de limba germană, au fost iniţial trimişi să lucreze la…emisiunea în limba germană. Alţii, excelenţi realizatori de interviuri cu mari personalităţi cultural, au fost expediaţi la …Divertisment. Cei de la divertisment trebuie să plece la …Promo. Că aşa vrea domn Ubu, alias Claudiu Elwis Săftoiu. Că aşa îi propune Zgabercea. Ubu-Săftoiu taie salariile directorilor şi aşa se trezesc aceştia că au lefuri mai mici decât subordonaţii lor, prezentatorii. Asta după modelul lui Emil Boc şi al situaţiei din regiile autonome. Impută casete, dar o lasă pe doamna Hossu-Longin să le dea gratis celor de la Antene largi pasaje din Memorialul durerii, produs pe banii TVR. Poate-poate doamna în cauză îi pune o vorbă bună, sus…, la Crin.

Cei concediaţi, fac şi refac drumuri pe la ITM fiindcă actele de licenţiere şi lichidare nu au fost întocmite cum trebuie sau nu au fost pur şi simplu întocmite. Montblancul lui Elwis Săftoiu semnează orice că el nu are creier. Săftoiu….

În TVR domnesc dezordinea, deruta, dezabuzarea şi deznădejdea. Şi încă îşi mai face de cap Elwis Claudiu Săftoiu. Dansează dansul morţii. Joacă ciuleandra.

Asta până când domnii Ponta şi Antonescu îi vor vrea capul pe masă acestui ambuscat transpirat. Pentru această ultimă reprezentaţie fără spectatori, terminată numai  cu un comunicat sec, venit după un ridicat de mâini indiferent, e nevoie doar de semnul celor doi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite