Sute de mii de oameni au ieşit în stradă în semn de protest faţă de încercarea lui Liviu Dragnea şi a locotenenţilor săi din PSD de a scăpa de dosarele instrumentate de DNA în care erau acuzaţi de abuz în serviciu. Guvernul Grindeanu era nevoit să facă un pas înapoi şi să adopte OUG 14 prin care se anulau toate prevederile OUG 13. Demonstranţii câştigau o bătălie importantă, însă, după doi ani, războiul privind Justiţia este aproape pierdut. Cum a fost posibil?

PSD şi-a schimbat tacticile de luptă şi a reuşit, pas cu pas, să pună stăpânire pe aproape toate instituţiile din ţară, iar pe cele pe care nu le-a putut controla, cazul Instituţiei Prezidenţiale, le-a minimalizat ca importanţă în procesul de decizie. Terenul de luptă principal a fost mutat în Parlament, unde trioul Şerban-Iordache-Nicolicea a făcut jocurile. Cu o opoziţie practic inexistentă, legile Justiţiei votate în Parlament au preluat majoritatea temelor din OUG 13. La nivelul luptelor privind subordonarea instituţiilor de forţă din Justiţie, PSD a obţinut, cu largul concurs al CCR, ceea ce şi-a dorit: decapitarea din fruntea DNA a lui Kovesi. Pe acelaşi model va fi pecetluită şi soarta lui Augustin Lazăr din fruntea Parchetului General.

De cealaltă parte, demonstranţii din ianuarie-februarie 2017 au utilizat până la uzură singura armă avută la dispoziţie: protestele de stradă. Amplitudinea şi frecvenţa lor au scăzut foarte mult, iar cei care ar fi trebuit să preia la nivelul instituţiilor politice programul lor s-au dovedit, şi se dovedesc în continuare, ori de rea-credinţă, ori ineficienţi. Iohannis şi principalul partid care îl susţine, PNL, nu pot prelua în totalitate solicitările străzii privind o justiţie independenţă şi neaservită politic. În cazul PNL, penalii din cadrul acestei formaţiuni au aceleaşi interese ca Liviu Dragnea&PSD. Şi ei doresc să pun botniţă Justiţiei, să o subordoneze. Foştii PDL-işti (actualmente liberali) vor un DNA ca pe vremea lui Traian Băsescu, iar liberalii vechi, nu uită vremurile în care puneau la cale alături de confraţii din PSD, pe vremea marelui USL, decapitarea lui Kovesi. În ceea ce-l priveşte pe şeful statului, lucrurile sunt simple: atâta timp cât doreşte un nou mandat are nevoie de sprijinul PNL, cu tot cu penalii din acest partid, aşa că dorinţa de a prelua programul străzii se loveşte de necesitatea de a avea în spate logistica de campanie a acestui partid. O capcană din care nu a putut sau nu a vrut să iasă (o discuţie cu USR şi PLUS pe tema susţinerii candidaturii sale era poate binevenită).

USR şi partidul lui Dacian Cioloş sunt formaţiunile politice care, din punct de vedere programatic, preiau majoritatea doleanţelor demonstranţilor din ianuarie-februarie 2017, însă nu reuşesc să-şi pornească suficient motoarele, mai precis să ofere o alternativă atât la PSD, cât şi la PNL. De pildă, să propună un Guvern din Umbră, care să le arate alegătorilor cine vor fi viitorii membri ai unui cabinet USR-PLUS şi ce măsuri de guvernare vor lua. Mai mult ca sigur, o orice comparaţie între actualii miniştrii şi propunerile USR-PLUS vor fi avantajoase (nu numai la nivelul cunoştinţelor de limba română) celor din urmă... Din păcate, cele două partide sunt încă în faza adolescenţei politice şi nici măcar nu-au reuşit să se pună de acord asupra unei alianţe pentru europarlamentare, alianţă care ar trebui apoi să unească în jurul ei toate grupările protestatare apărute în urma demonstraţiilor din ianuarie-februarie 2017, să propună un candidat la prezidenţiale şi să pregătească anul electoral 2020.