Document. Care sunt motivele pentru care Iohannis i-a respins pe cei trei miniştri propuşi de PSD

Document. Care sunt motivele pentru care Iohannis i-a respins pe cei trei miniştri propuşi de PSD

Klaus Iohannis a refuzat porpunerile făcute de Liviu Dragnea

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri premierului Viorica Dăncilă o scrisoare în care motivează refuzul de a-i numi pe cei trei miniştri propuşi de PSD pentru Justiţie, Diaspora şi Fonduri Europene. Motivul principal invocat de şeful statului e „lipsa de experienţă“. Klaus Iohannis i-a cerut premierului să vină cu alte trei propuneri pentru portofoliile rămase vacante.

Ştiri pe aceeaşi temă

  • Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al justiţiei. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru al justiţiei a domnului Eugen Nicolicea (aici scrisoarea completă).

 

  • Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al relaţiei cu românii de pretutindeni. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru pentru românii de pretutindeni a domnului Tit-Liviu Brăiloiu.

 

  • Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al fondurilor europene. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de ministru al fondurilor europene a doamnei Oana-Consuela Florea.
 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis refuzul în scris pentru cei trei miniştri propuşi de PSD: Eugen Nicolicea (Justiţie), Tit Brăiloiu (Diaspora) şi Oana Florea (Fonduri Europene). Şeful statului nu a ratat ocazia de a-l ataca pe liderul PSD Liviu Dragnea: „În Europa nu mai discută nimeni cu PSD. Alegerile şi referendumul sunt despre viitorul european al României. Votaţi pe 26 mai!“, a îndemnat Iohannis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: