Doamnă premier Dăncilă, realizaţi că prin OUG-ul hoţilor veţi deveni „oaia neagră“ a României şi a Europei?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rar poţi vedea un fenomen de „sinucidere politică colectivă”, cum se prefigurează a fi emiterea OUG privind contestarea în anulare a sentinţelor definitive date de completurile de 5 judecători de la ICCJ. Jurişti, experţi constituţionalişti, judecători, procurori explică de câteva zile aberaţiile juridice şi constituţionale pe care le-ar conţine o astfel de OUG, doar Toader, şi acum premierul Dăncilă, nu le înţeleg.

De OUG-ul hoţilor vor beneficia înalţi demnitari corupţi, care au furat din banul public

La completurile de 5 de la ICCJ nu ajunge fitecine, un om obişnuit de pe stradă. Ci înalţi demnitari ai statului român, parlamentari sau foşti parlamentari, miniştri sau foşti miniştri, şefi de instituţii centrale, afacerişti corupţi. Pe aceştia vor să-i salveze Toader şi Dăncilă. Iată principalii beneficiari ai unei astfel de OUG: Liviu Dragnea, Adrian Severin, Miron Mitrea, Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, zis Nicu Niro, generalul Corneliu Dobritoiu, generalii Gheorghe Rotaru, Francisc Radici, Sergiu Medar, Gabriel Sandu, Georgeta Barbălată, fost judecător ICCJ, Gabriela Ghiţă şi Marcel Sâmpetru, foşti adjuncţi ai Procurorului General, Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM, deputatul Cătălin Rădulescu-mitralieră şi alţii de acelaşi calibru.

Argumentul dnei premier - „Toţi oamenii care au suferit au dreptul să aibă acest proces corect. Ceea ce este trist e că mulţi oameni au făcut puşcărie, şi-au distrus familiile, sănătatea. (…) Trebuie să dăm şi acestor oameni o şansă.“ - se referă, aşadar, la înalţi demnitari acuzaţi de corupţie şi de furt din avutul statului. 

Nu mai puţin de trei decizii ale CCR interzic modificarea unor sentinţe definitive prin legislaţie ulterioară. Contestaţia în anulare ar avea o logică dacă au apărut probe evidente care să infirme prima decizie a instanţei. În acest caz, de unde rezultă că dacă ar fi fost 5 judecători traşi la sorţi, în loc de patru, soluţia ar fi fost alta? De nicăieri!

Consecinţele acestui OUG, dacă Toader şi Dăncilă nu se vor trezi la timp

Populaţia, în proporţie de 99%, nu are probleme penale şi nu poate înţelege de unde atâta determinare de a salva înalţi demnitari sau afacerişti corupţi, prin încălcarea Constituţiei şi a principiilor fundamentale ale justiţiei. Rezultatul se va vedea la vot, începând cu europarlamentarele din 26 mai.

Doamna premier Dăncilă va deveni persona non grata la Bruxelles. Argumentul că oficialii de la Bruxelles sunt dezinformaţi a ajuns deja de tot râsul. Adică, ditamai şefii UE, care au în spate echipe de zeci de specialişti, inclusiv jurişti, nu se pricep să evalueze ce înseamnă acest OUG pentru statul de drept român. Dacă va fi exclusă de la întâlniri importante, de la evenimentele prilejuite de preşedinţia Consiliului UE, să nu se mire. Reprezintă consecinţele actelor politice pe care le patronează. Deja CE a transmis după apariţia ştirilor legate de OUG-ul hoţilor: Aşa cum Comisia a spus în mod repetat, este crucial ca România sa revină pe drumul luptei anticorupţie, să asigure o justiţie independentă şi să evite să facă paşi înapoi“.

Completurile de 5 ilegale, o problemă internă a justiţiei. CSM era îndreptăţită să constate şi să ia măsurile adecvate, fără a afecta hotărâri definitive ale instanţei. Nu guvernul, care demonstrează, a câta oară, că nu dă doi bani pe independenţa justiţiei.

Ministrul Toader va intra în cartea „ruşinii“ ştiinţei juridice. Eu tot cred că ministrul Toader a vrut doar să arunce pisica moartă în braţele premierului. Nu poate fi atât de „incult“ juridic, încât să nu priceapă argumentele aduse de atâţia experţi în ştiinţe juridice. Va face pe „prostul“ în continuare? Dar semnătura pusă pe un asemenea document, cât va cântări pentru cariera domniei sale?

OUG-ul va deveni lege în parlament şi va fi contestată la CCR. Nu văd cum CCR va accepta să-şi dea cu firma în cap şi va contrazice acum ce a spus de trei ori. Şi dacă CCR va anula OUG devenită lege, ce se va întâmpla, dle Toader şi dnă Dăncilă? Vă veţi face încă odată de râs?

Dacă nu se delimitează de OUG-ul hoţilor, ALDE-Tăriceanu va fi exclus din ALDE-Europa. După avertismentele repetate ale lui Guy Verhofstadt, şeful ALDE-Europa, aproape sigur ALDE-România îşi va pierde calitatea de membru al ALDE-Europa. Cum vor decurge alegerile europarlamentare pentru ALDE-Tăriceanu, îi las pe partenerii de coaliţie ai lui Dragnea să-şi imagineze.

Vor urma ample manifestaţii ale populaţiei şi replica dură a magistraţilor. Trebuie să fii complet în afara politicii să nu realizezi că o astfel de OUG va da foc la ţară, similar cu OUG 13. Între timp populaţia a fost exasperată de povestea OUG-ului de amnistie şi graţiere, şi va înţelege foarte repede că noua OUG înseamnă cam acelaşi lucru, doar că acum e dată pentru înalţi demnitari şi afacerişti, susţinători financiari ai partidelor. Magistraţii se vor solidariza şi vor pune la colţ conducerea politică a ţării, pentru nerespectarea statului de drept.

România îşi poate lua adio de la finanţarea nerambursabilă europeană. Deja a fost votat în PE un document care leagă viitoarea finanţare de la UE de respectarea statului de drept. Cum OUG în discuţie reprezintă o flagrantă încălcare a principiilor statului de drept, România va fi prima ţară sancţionată prin excluderea de la finanţare, în viitorul exerciţiu financiar.

România va fi reclamată la CJUE, Curtea de Justiţie a UE. Asociaţiile de magistraţi, alte persoane sau instituţii interesate se vor adresa CJUE şi există deja exemplul Poloniei care a trebuit să dea înapoi şi să reangajeze judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie din Polonia, în urma deciziei CJUE. Tot procesul se va derula cu scandalul de rigoare, mai ales că România asigură preşedinţia Consiliului UE. 

Preşedintele Iohannis va avea o reacţie virulentă. Este posibil să participe la şedinţa de guvern în care se va decide OUG-ul demnitarilor hoţi, o repetare la indigo a OUG 13. Dacă vineri va avea loc şedinţa de guvern, după obţinerea avizului consultativ de la CSM, şi cu 5 zile înaintea începerii sesiunii parlamentare, vom avea o şedinţă cu Piaţa Victoriei plină de manifestanţi, şi cu preşedintele Iohannis în capul mesei. Este uşor de imaginat cum se va desfăşura şedinţa de guvern, bruiată de strigătele şi huiduielile manifestanţilor, şi de pumnul în masă trântit de preşedintele Iohannis.

Se va accelera exodul de parlamentari PSD spre partidul Pro România al lui Victor Ponta. Nu pot crede că toţi parlamentarii PSD sunt hoţi şi corupţi. Cei care mai au o umbră de corectitudine şi cinste, vor fugi de cei care îi apără pe hoţi şi corupţi, astfel încât majoritatea parlamentară PSD-ALDE s-ar putea volatiliza.

Nu se poate elimina ideea că aceast OUG este dat în special pentru Liviu Dragnea. El este principalul beneficiar, prin eliminarea hotărârii din dosarul referendumului, care i-ar deschide calea spre funcţia de premier. Va suporta populaţia această insultă supremă? Greu de crezut.

În concluzie

Toader şi Dăncilă sunt pe cale să planteze bomboana pe coliva actualei guvernări. Pe fondul economic precar, cu leul în prăbuşire antrenând scumpiri în lanţ, fără buget pe 2019, cu o prestaţie anemică la preşedinţia Consiliului UE, asta mai lipsea coaliţiei PSD-ALDE pentru a se prăbuşi definitiv în încrederea populaţiei! Sic transit gloria mundi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite