Avem mai jos probabil cea mai simplă, scurtă şi penibilă situaţie din istoria dezbaterilor politice:

Claudiu Năsui, deputat USR: Doamna Pescaru, puteţi să ne confirmaţi că indemnizaţiile sportivilor intră la bunuri şi servicii?

Bogdan Matei, Ministrul Tineretului şi Sportului: Cine este doamna Pescaru?

Claudiu Năsui, deputat USR: Doamna din stânga dumneavoastră cu care, în teorie, aţi făcut bugetul.

După Ioana Bran, care-şi punea consilierii să sune la Radio şi să-i adreseze întrebările convenabile, acum avem parte de un ministru care la examenul de titularizare pentru a fi profesor de sport a obţinut nota 2,75, însă fiind un luptător, 6 ani mai târziu a obţinut totuşi nota de trecere (5,25). S-a mai spus, şi probabil că este corect, la oricare minister sau instituţie este important să fii un bun manager, nu neapărat un profesionist în domeniul respectiv, pentru că până la urmă este de administrat instituţia şi buna funcţionare a acesteia.

Şi mie îmi place fotbalul, dar dacă mâine vreau să fac o academie, aşa cum a făcut Gheorghe Hagi, probabil că nu aş ajunge nici la jumătatea parcursului echipei FC Viitorul. Că îmi pot da zilnic cu părerea şi că în faţa televizorului e uşor să comentezi, e o poveste, dar să fii implicat în fenomen, să ştii cum merg lucrurile de fapt la firul ierbii, să ştii cum funcţionează sistemul, să cunoşti competenţa oamenilor din jurul tău şi cum trebuie să fii informat şi pregătit pentru a face performanţă este cu totul altceva.

Problema a o bună parte dintre miniştri nu sunt emoţiile, aşa cum se tot scuză ministru după ministru când aceştia produc gafă după gafă, ci incompetenţa. În egală măsură este deranjantă impertinenţa de a se supăra şi de a rămâne indignaţi că cineva se ia de ei după fiecare gafă, cel mai bun exemplu fiind fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop. Dar până la urmă eroarea este eroare şi greşeala este greşeală, nu? Una se poate repara, iar cealaltă nu. Revenind, problema este incompetenţa şi lipsa de respect cu care aceşti oameni tratează instituţia şi funcţia pe care o ocupă şi implicit viaţa românilor de zi cu zi. Dacă probabil unii dintre ei au cotizat la partid pentru ca în timp să ocupe astfel de funcţii, asta nu înseamnă că trebuie să se comporte ca patronii echipelor de fotbal din România, ca şi cum ar deţine ministerul ca pe o entitate privată.

Iar domnul ministru Bogdan Matei, un om trecut pe la ligile inferioare din fotbalul românesc, ar trebui să înţeleagă foarte bine cât de important este rolul lui şi cât de mult depind de el şi de managementul său cei mai mulţi sportivi din ţara asta. Dar dacă tot vorbim despre management şi despre faptul că nu trebuie să cunoşti neapărat domeniul pentru a conduce un minister, faptul că nu ştii cum o cheamă pe doamna de lângă tine cu care te prezinţi la o dezbatere publică, care în general, prin statutul de secretar de stat, este un om cheie în orice minister, cam cât de competent eşti ca manager?

Cât de multe spune acest lucru despre actualul ministru şi despre actuala echipă de guvernare? Cam la ce nivel este durerea în cot faţă de oricine din partea acestor oameni? Este incredibil cu câtă nepăsare şi dispreţ sunt trataţi subordonaţii de care depind, iar pe de altă parte, cam cât de mult depind unii dintre aceştia de aceste locuri de muncă pentru a rezista să lucreze cu şi pentru astfel de oameni. Sau poate întrebarea corectă ar fi cât de legaţi sunt aceştia la rândul lor de partid.

Nu mai spunem cât de mare este gafa de a te prezenta ca ministru într-o dezbatere publică despre cel mai fierbinte şi chiar dureros subiect al momentului. De apreciat spontaneitatea deputatului Claudiu Năsui şi amuzantă dacă vrem să spunem aşa reacţia doamnei care a pufnit în râs, probabil fiindu-i ei ruşine de ruşinea ministrului. Dacă ar fi reacţionat la microfon cum se reacţionează pe la noi doamna Pescaru este m..-..a“ şi ar fi plecat de acolo imediat, probabil ar fi câştigat admiraţia şi respectul întregii ţări.