DNA, câştigător simbolic al alegerilor. Ce implicaţii are această victorie?

Marele câştigător al acestor alegeri nu este şi cel care şi-a adjudecat victoria, Klaus Iohannis. Există un câştigător simbolic şi acela este o o instituţie a statului, cu o activitate semi-secretă, respectiv DNA. DNA a fost vedeta campaniei electorale, iar Laura Codruţa Koveşi şi nu altcineva a primit de la New York Times, în preziua turului al doilea de scrutin, un portret elogios. Sloganul care a tranşat soarta alegerilor a fost Eu votez DNA.

În faţa DNA, dar şi a societăţii româneşti votul simbolic pentru DNA aşează o serie de provocări. Iar prima vine chiar din înţelegerea corupţiei ca o cauză a tuturor relelor şi nu ca efect al unui cumul de factori: sărăcie, lipsa solidarităţii sociale, factori culturali şi slăbiciunea institutuţiilor sau ca un mijloc prin care indivizi şi grupuri se leagă la sistemul politic, în lipsa altor mijloace, în societăţile în tranziţie (Huntington).

Înainte de a detalia aceste provocări fac o scurtă paranteză impusă de interviul acordat de Laura Codruţa Koveşi pentru ziare.com. Procurorul şef anticorupţie a sugerat că între 2010 şi 2013 dosarul Microsoft-EADS nu a fost activ şi că probele cele mai multe au fost colectate în 2014, ce coincidenţă!, anul în care se încheie mandatul lui Traian Băsescu. Cred că una dintre provocări ar fi tocmai revelaţia că activităţile anticoruptie ale şefului statului au fost de fapt o operaţiune de curăţare a terenului pentru extinderea influenţei unui grup de interese pe care-l vedem zilele acestea sub lumina reflectoarelor, cel organizat în jurul omului de afaceri Dorin Cocoş.

Destructurarea sistemului politic Campania declanşată chiar înainte de alegeri de către DNA în mai multe dosare de corupţie a fost numită, nu fără temei, de către presă Mani Puliti (Mâini curate). Mani Puliti sau Tangentopoli (Oraşul Corupţiei) a fost o operaţiune anticorupţie pe scară largă a procurorilor italieni, declanşată în februarie 1992 şi a implicat în investigaţii, în câţiva ani, şase prim-miniştri, mai mult de 500 de parlamentari, zeci de autorităţi locale şi oamenii de afaceri. Supranumită Miracolul italian, Mani Puliti a avut consecinţe sistemice pe termen scurt şi lung, inclusiv negative. Este societatea românească mai pregătită decât a fost cea italiană să le facă faţă?

Politologul italian Alberto Vannuci, în lucrarea The Controversial Legacy of ‘Mani Pulite’: A Critical Analysis of Italian Corruption and Anti-Corruption Policies, atrage atenţia că

scandalul a produs o criză dramatică a sistemului politic: polticieni proeminenţi au fost obligaţi să demisioneze ori au plecat în exil, partidele importante au dispărut sau au suferit transformări radicale şi altele noi, nu cele mai curate, s-au ridicat pentru a umple golul. Marele câştigător politic al campaniei Mani Puliti a fost un politician la fel de corupt, Silvio Berlusconi.

Creşterea tensiunii dintre puterea politică şi cea judecătorească şi a toleranţei societăţii Pe termen lung, Vannuci a identificat mai multe efecte, printre care şi intesificarea tensiunii dintre puterea politică şi cea judecătorească odată cu ascensiunea lui Silvio Berlusconi, dar şi o creştere a indiferenţei societăţii faţă de corupţie ca urmare a supraexpunerii mediatice a cazurilor.

Precum un medicament care devine mai puţin eficient dacă iei mai mult din el, aşa şi investigaţiile, notificările şi acuzările: cu cât mai multe cu atât mai puţini oameni erau atenţi la ele şi cu atît mai puţin creau efecte publice care contează şi au un impact durabil (Pizzorno).

Superbirocratizarea şi demonizarea unor practici legitime Votul dat în 16 decembrie implică şi obiectivul utopic al absolutei integrităţi a cărui urmărire poate produce efecte secundare nebănuite. Cine s-ar gândi, de exemplu, că anticorupţia produce corupţie prin superbirocratizare? Frank Anechiarico, profesor american de drept, spune că

ironia controlului asupra corupţiei este că, cu cât mai multe mecanisme anticorupţie creăm, cu atât mai mult creăm patologii birocratice şi blocaj instituţional. După o analiză a măsurilor anticorpţie luate de către administraţia New Yorkului Anechiarco a ajuns la concluzia că atât corupţia cât şi controlul corupţiei au dus la criza administraţiei publice.

În Ordinea politică a societăţilor în schimbare Samuel Huntington atrage atenţia că:

puritanismul anticorupţie - (pe care l-am văzut manifestându-se în discursul şi programul Monicăi Macovei, în decizia lui Klaus Iohannis de a nu negocia sprijinul pentru al doilea tur de scrutin şi în manifestaţiile de stradă dintre cele două tururi - n.a.) - conduce la negarea şi respingerea învoielilor, înţegerilor şi compromisurilor, lucruri esenţiale în politică şi promovează confundarea politicii cu fenomenul corupţiei. 

Opusul compromisului, spunea Amos Oz nu este idealismul, ci fanatismul. Iar Huntigton evidenţia paradoxul că fanatismul anticorupţie are efecte similare cu ale corupţiei înseşi: ultima substituie scopurile particulare celor publice, iar cealaltă înlocuieşte valorile poltice cu unele tehnice.

Domnia procurorilor “Procurorul are mai mult control asupra vieţii, libertăţii şi reputaţiei decât orice altă persoană în America” spunea în 1940 procurul general al SUA Robert Jackson Acelaşi lucru se poate spune azi despre procurorul anticorpţie din România. Este evidentă provocarea pe care o au în faţă procurorii, respectiv aceea de a strânge probatoriul necesar condamnării persoanelor acuzate în 4800 de dosare! câte spune Codruţa Koveşi că are DNA pe rol şi în condiţiile în care, unele formulări din ultimele rechizitorii sunt atât de vagi încât par nesuţinute. Activitatea procurirlor anticorupţie este apoape la fel de secretă precum a serviciilor secrete şi nu există niciun fel de informaţii asupra plângerilor penale care se transformă sau nu în dosare active sau a încălcării de către aceştia a standardelor etice şi profesionale prin presiuni asupra martorilor sau prin manipularea informaţiilor din dosare ori cum se acordă iertarea de pedeapsă pentru cel care denunţă si facilitează tragerea la răspundere a unor persoane care au comis fapte de corupţie. Victoria simbolică a DNA în aceste alegeri, învesteşte procurorii cu o putere pe care nu au avut-o pînă acum. Şi pe care o vor şi mai mai mare: Laura Codruţa Koveşi a pledat, în numele anticorupţiei, pentru adoptarea legii Big Brother care obşligă furnizorii de telefonie şi internet să reţină şase luni date ale abonaţilor care să fie trasmise la cerere autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale. 

Riscul este ca domnia legii să se transforme într-o domnie a magistraţilor când nu adevărul îi motivează ci o altă agendă (cum ar fi aceea a unui serviciu secret), iar scopul nu mai este dreptatea, ci numărul de condamnări.