Dl Iohannis ar trebui să se apuce în fine de treabă

Klaus Iohannis a avut un discurs de proastă calitate după demisia lui Victor Ponta FOTO Mediafax

Un mini-summit NATO, mai corect spus un summit regional al liderilor statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice din Europa Centrală şi de Est, explică doar în parte întârzierea cu care a reacţionat preşedintele Klaus Iohannis la vestea demisiei guvernului condus de Victor Ponta.

Însă nimic nu explică, nici nu justifică felul diletant în care a reacţionat preşedintele şi modul în care şi-a conceput apariţia publică de ieri, de la ora 17. O apariţie şocantă prin slaba calitate a discursului prezidenţial, prin analiza rudimentară şi recapitularea copilărească a evenimentelor, prin greşelile grave, adesea groteşti conţinute de zicerile iohanniste,  prin o seamă de formulări mai mult decât nefericite. Ca şi prin încercările scandaloase, care nu păcălesc pe nimeni, de confiscare în folosul propriilor interese politice ale preşedintelui Klaus Iohannis atât a catastrofei de vineri seară din Clubul Colectiv cât şi a amplelor manifestaţii de protest, în principal ale tinerilor. Manifestaţii începute marţi şi continuate ieri seară. Continuate, dar şi extinse, chiar şi în câteva oraşe din ţară care se mobilează mai anevoie. Aşa cum este Oradea, de pildă.

Cele mai prost gândite afirmaţii din discursul prezidenţial, discurs ai cărui autori ori inspiratori se vede că sunt nimic altceva decât agitatori politici de partid de mâna a doua, cu stagii uteciste, transferaţi la Cotroceni, au fost deja comentate şi amendate. Subliniindu-se că ele ascund cu greu tentativa interesată a primului omului în Stat „de a se da cu strada”, de a se prezenta ca fiind în afara clasei politice în totalitatea ei pusă la zid de manifestanţi, de a se auto-absolvi de orice vină.

Cu toate acestea, le reamintesc pe cele mai greu de suportat şi de admis: „A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze” sau „a fost afectat nervul naţiunii”. O fac pentru că ele dovedesc că dl. Klaus Iohannis şi cei ce i-au scris discursul memorat cu conştiinciozitate de preşedinte nu au înţeles că protestatarii nu au făcut din demisia guvernului Ponta un scop în sine. Că e foarte bine că pleacă Ponta, Oprea sau Piedone, dar că nu se mulţumesc cu aceasta. Că nu au în vedere doar schimbări de persoane sau de personal cu indivizi de aceeaşi crasa non-valoare şi cu acelaşi cinism în dotare.

De fapt, protestatarii vor cu adevărat nu doar un alt fel de a face politică, aşa după cum le-a promis anul trecut în campania electorală actualul preşedinte, o promisiune din care nu s-a concretizat mai nimic, ci o altă Românie. O Românie pe care e greu de crezut că vor putea să le-o ofere oamenii politici de azi, indiferent de partidul din care fac parte. Partid pe care l-au utilizat şi decredibilizat doar spre a dobândi funcţii, posturi, spre a acumula averi şi a-şi vota privilegii în cascadă. Că, aşa după cum scriam în comentariul de ieri, protestatarii nu acceptă ca lucrurile să se repete aidoma după scenariul din iarna- primăvara anului 2012. Atunci când revolta la adresa felului dispreţuitor în care a făcut politică şi a guvernat ţara Executivul condus de Emil Boc a fost confiscată de USL. O făcătură care a preluat puterea în folos propriu. Protestatarii nu uită că acest folos a fost o vreme împărţit frăţeşte şi cu egal dispreţ la adresa populaţiei de PSD şi de PNL. Un PNL care, asociat azi cu PDL-ul alungat acum mai bine de trei ani de la putere din cauza abuzurilor grave săvârşite de fruntaşii lui aflaţi şi azi în posturi de decizie politică, nu poate oferi nici măcar speranţa unei alternative la corupţia pesedisto-uneperistă.  

Oricât ar încerca să ne convingă unii şi alţii că lucrurile ar sta altfel, dl. Iohannis este parte a acestei clase politice eşuate. A fost o vreme preşedintele PNL, a consimţit, încurajat şi stimulat asocierea acestuia cu PDL-ul, a impus în fruntea partidului o preşedintă a cărei anvergură politică nu o depăşeşte cu mult pe aceea a unei comandante de unitate de pionieri de odinioară.

Oricât ar încerca dl. Klaus Iohannis însuşi să ne convingă că lucrurile ar sta altfel, e cum nu se poate mai limpede că actualul lider de la Cotroceni, personaj nu doar fără charismă, ci lipsit de anvergură politică prin comparaţie cu care eşuatul Emil Constantinescu pare un titan, se mulţumeşte cu demisia guvernului Ponta.

Nu cred o iotă din scenariile vehiculate pe piaţă de unii analişti, unii chiar socotiţi a fi de anvergură, aşa cum este dl. Ion Cristoiu de pildă, scenarii în conformitate cu care mişcările de stradă din aceste zile au fost proiectate şi elaborate în birourile şi laboratoarelor secrete ale SRI şi DNA. Care au acţionat prin felurite metode astfel încât să îi ofere preşedintelui, la un an de la victoria sa în alegeri, cadoul visat. Plecarea guvernului Ponta şi şansa de a plasa în locul lui  aceea ce cu multă vreme dl. Klaus Iohannis a numit, iarăşi neinspirat, „guvernul meu”.

Nu cred nici că reporterii unei televiziuni altminteri cu impact relativ redus, deşi profesionistă, ar fi transmis pe post mesaje şi scandări înainte ca ele să poată fi auzite aievea din gura protestatarilor. Afirmaţie utilizată în sprijinul ideii că amplele mişcări de stradă din aceste zile ar fi manipulate ori parte a unei uriaşe diversiuni. Cu atât mai puţin cred în gogomănia de o prostie interesată mare cât casa a felixianului Radu Tudor că la mijloc ar fi nu ştiu ce interese externe.

Cred doar într-un singur lucru. Că dl.Klaus Iohannis însuşi ar trebui să îşi facă o autoanaliză severă a felului în care a înţeles să îşi exercite funcţia în cele zece luni de când este preşedinte. Că de zece luni încoace nu a făcut nici un pas pe calea României lucrului bine făcut şi că nu are dreptul să treacă la capitolul împliniri personale şi prezidenţiale căderea guvernului Ponta. Un guvern care trebuia să plece mai demult. Să realizeze că are o comunicare dezastruoasă, dispreţuitoare, cu românii şi că a pierdut procente consistente din încrederea lor. Că îngâmfarea costă şi costă scump.

S-ar cuveni, desigur, ca dl. Klaus Iohannis să îşi dubleze autoevaluarea care nu ar trebui nicidecum să îi ofere motive de satisfacţie cu evaluarea severă a consilierilor de la Cotroceni. Şi s-ar mai cuveni ca preşedintele României să se apuce în fine de treabă.