Distrugerea României, faza finală

Nu mai vorbim de viitorul României pentru că niciun candidat nu îi acordă vreunul, ci de ”acoperiţi”, într-o învălmăşeală a acuzelor de la o tabără la cealaltă. Democraţia românească a devenit una ”acoperită”, dezbinată şi murdărită, în care nu eşti om dacă ţii cu unul şi nu cu celălalt sau eşti om doar dacă ţii cu cineva anume. Aşa ne găseşte ceasul istoriei după 25 de ani în care ne-am urât şi ne-am răstit unii la alţii până la schimonosire.

Dezbaterea de idei şi, mai ales, de fapte, într-o campanie electorală care ne va făuri destinul pentru următorii cinci ani a devenit împroşcare cu noroi. România se împarte iar în pro şi contra, iar restul e lăsat de izbelişte. Ţara merge singură, sau, mai degrabă, stă, pentru că acum e vremea în care se decide cine cu cine şi cine împotriva cui, ca şi cum asta ar conta sau ar însemna ceva pentru viitorul nostru.

În loc de democraţie, ne-am trezit la balamuc, în care unul se crede Napoleon în timp ce opozantul se crede Cezar, iar restul nebunilor au de ales între a fi din armata franceză sau din cea romană. Ne lipseşte o expertiză psihiatrică a acestui delir politic care nu are nicio legătură cu oamenii normali, cu viaţa lor chinuită, cu preţurile în creştere, cu lipsa locurilor de muncă şi cu lipsa de perspectivă în general. Săgeţile zboară dintr-o parte în alta ca şi cum totul merge ca pe roate şi, din lipsă de ocupaţie, reprezentanţii clasei politice nu mai au nimic de făcut decât să tragă cu praştia unii într-alţii.

În acest joc mizerabil au fost atraşi şi oameni din afara spectrului politic, pentru ca bâlciul să fie amplu şi să pară că întreaga Românie moare de grija acoperiţilor şi descoperiţilor sau de grija candidaţilor. Ei bine, nimic din toate acestea nu are nicio legătură cu realitatea, nici cu milioanele de români care se întreabă cu ce vor plăti taxele la iarnă sau cu ce îşi vor trimite copiii la şcoală şi mâine, şi poimâine şi până la sfârşitul anului şcolar.

O ţară jucată la table, printre înjurături şi aburii alcoolului, aşa arată România în prag de alegeri prezidenţiale, în ciuda faptului că lângă noi se acumulează tensiunea plăcilor tectonice care pot răsturna ordinea lucrurilor. 

Ruptura discursului public - transformat în urlete cu tonul ridicat până la apoplexie - de ziua de mâine şi de traiul zilnic este absolută şi necesită tratament de specialitate. În timp ce agitaţia creşte insuportabil pe teme de nimic, ţara ne fuge de sub picioare, România e scoasă la mezat, iar un partid aflat la guvernare vrea să îşi tragă vreo trei judeţe sub formă de stat în stat. Baronii locali fac şi ei cam acelaşi lucru, dar nu chiar în mod ”legal”. Dar despre aceste lucruri nu vorbeşte nimeni, important este de partea cui eşti, cine te ”acoperă” şi care sunt jocurile. O ţară jucată la table, printre înjurături şi aburii alcoolului, aşa arată România în prag de alegeri prezidenţiale, în ciuda faptului că lângă noi se acumulează tensiunea plăcilor tectonice care pot răsturna ordinea lucrurilor.

Am ajuns iarăşi la cuvintele lui Eminescu şi suntem la cheremul nebunilor şi mişeilor. Iar luciditatea nu mai e permisă pentru că în spectacolul delirului liniştea şi cumpătarea par de pe altă planetă. Nu cred că asta am vrut în 1990. Nu cred că România va mai rezista confruntată cu acest bordel intitulat, în mod fals, democraţie. Din această cauză a şi început să pârâie pe la încheieturi. Democraţia e totuşi despre popor. Unde este poporul român în toate aceste aranjamente şi jocuri de culise? Şi unde se mai face auzită vocea lui? Din păcate, nu suntem în piesa ”Mult zgomot pentru nimic”, ci într-o alta mult mai periculoasă: ”Mult zgomot ca să nu facem nimic”. Dacă nu îi vom pune capăt acestei prăbuşiri de fiecare zi, cu greu se va putea spune că ceea le lăsăm urmaşilor noştri se va mai numi ”o ţară”.