Dispută între ACL şi Băsescu pe tema reducerii CAS: E o dovadă de ipocrizie să ataci singurul front rămas în calea PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Alianţa Creştin Liberală a reacţionat la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu pe tema reducerii CAS şi a opinat că  acesta acuză în mod nejustificat  PNL şi PDL, iar atacurile sale îl califică drept ipocrit.

Alianţa Creştin Liberală (ACL) a transmis vineri un comunicat de presă ca urmare a declaraţiilor publice de joi ale preşedintelui Traian Băsescu.

„Scăderea contribuţiilor de asigurări sociale la angajator este o măsură care poate echilibra economia românească. Faptul că Victor Ponta nu are la această oră soluţii de compensare a acestei scăderi în colectare nu absolvă guvernul de responsabilitatea de a găsi surse de finanţare pentru a sprijini o măsură economică benefică pentru economia românească“, se arată în comunicat.  

„Domnul preşedinte Băsescu ne acuză pe nedrept că avem un comportament electoral, în vreme ce îşi păstoreşte propriul partid în alegeri şi exprimă public opţiuni de vot. Domnul preşedinte Băsescu atacă opoziţia pentru că propune o măsură care are drept principiu călăuzitor relaxarea fiscală, scăderea poverii fiscale a mediului privat din România. Atât PNL, cât şi PDL, astăzi membri ai aceleiaşi alianţe, au avut în propriile programe de guvernare măsura scăderii CAS. Preşedintele acuză, deci, consecvenţa în a propune României măsuri echivalente cotei unice care au produs efecte benefice în economia românească“, se mai arată în comunicatul ACL.

Potrivit ACL, măsura scăderii CAS este una „benefică şi trebuie implementată, după cum şi eliminarea taxelor suplimentare poate relansa economia - taxa pe stâlp, acciza la combustibili, etc“.

"Atât PNL, cât şi PDL au militat activ pentru eliminarea lor, în timp ce preşedintele Băsescu susţinea, cu numai câteva luni în urmă, că taxa pe stâlp este bună. Principiile economice fundamentale ale dreptei au fost întotdeauna relaxarea fiscală şi stimularea economică pentru o mai bună colectare. CAS realizează exact această relaxare. Chiar şi domnul preşedinte admite că suprataxarea a frânat economia României. Fiind, însă, implicat într-o competiţie electorală la care participă prin candidaţii partidului său, PMP, preşedintele probabil că a uitat. Este o dovadă de şi mai mare mare ipocrizie să ataci singurul front rămas în calea PSD şi să-l acuzi de populism electoral", se mai arată în comunicatul ACL.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că reducerea accelerează “intrarea în criză”, iar PNL, PDL şi PSD susţin măsura strict pe baza unor calcule politice.

Şeful statului a făcut aceste declaraţii în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni, în care a arătat că, „în conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune“.

„Pe acest fond, astăzi s-a lansat corul mincinoşilor, corul incompetenţilor, când prim-ministrul şi, începând de astăzi, cu toată forţa, şi noii lui aliaţi în dezechilibrarea economică a ţării, Alianţa Creştin Liberală, formată din PNL şi PDL, cer convocarea Parlamentului pentru reducerea CAS“, a spus el.

Preşedintele Băsescu a arătat că el îşi doreşte reducerea CAS dacă este posibil şi a menţionat că, însă, rectificarea bugetară arată că nu există resurse pentru reducerea CAS nici măcar pentru anul 2014.

„Oameni buni, eu nu mai candidez şi îmi doresc reducerea CAS dacă este posibilă. Rectificarea ne arată că nu sunt resurse de reducere a CAS nici măcar pentru 2014. Rectificarea făcută de Guvernul Ponta a fost negativă, chiar dacă el, învăţat de consilieri şi de oameni de PR, a spus poporul că e pozitivă. Ea e negativă“, a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că guvernanţii „au ascuns cifrele şi au făcut nişte desene“ şi i-a acuzat că rectificarea prezentată de aceştia reprezintă „un desen fantezist“ şi nu o realitate economică.

„În aceste condiţii, ideea promovată - eu le-aş spune la toţi, la un loc, USL, pentru că asta sunt - Ponta cu liberalii şi PDL sunt USL, pentru că liberalii fiind majoritari, au şi candidatul la prezidenţiale, practic, fac politica pe care au făcut-o alături de PSD, demagogie şi minciună - vor să obţină avantaje în campania electorală pe tema CAS, în condiţiile în care România nu poate să facă acest lucru, nu avem resurse. Vor să-i amăgească pe cei din economie, pentru că reducerea CAS nu o fac pe seama părţii din salariu, pe care îl încasează lucrătorul, ci lasă bani la companii“, a susţinut Băsescu.

În opinia sa, „reducerea CAS nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză prin accentuarea masivă a deficitului la fondul pe pensii“.

„Am văzut această realitate, acest film l-am trăit pe pielea mea şi îi avertizez pe români să nu se lase păcăliţi, pentru că dacă se lasă păcăliţi, la anul ei vor plăti costul naivităţii. Ieşirea din criză se va face pe spinarea românilor, dacă apucăm să intrăm în criză. Nu am să uit niciodată 2010, cu măsurile care au fost impuse pentru a ne reechilibra, după nişte acţiuni, măsuri propagandistice care vizau câştigarea alegerilor de către Tăriceanu şi gruparea lui, căreia nu i-a fost milă de populaţie, a amăgit-o cu nişte venituri suplimentare, după care a venit factura crizei. În momentul de faţă consider că, în mod egal, liderii marilor formaţiuni politice de la putere şi de la opoziţie sunt la fel de iresponsabili şi mincinoşi, fie că vorbim de Ponta, fie că vorbim de Iohannis, fie că vorbim de Blaga. Clamează reducerea CAS şi vor băga ţara în criză“, a continuat Traian Băsescu.

Şeful statului a mai spus că este puţin probabil să se poată tergiversa Legea de reducere a CAS dacă se va da un nou vot în Parlament, întrucât nu a solicitat reexaminarea pe motive de constituţionaliatate.

Parlamentarii ACL împreună cu parlamentari de la alte formaţiuni politice au depus semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a Camerei Deputaţilor, pe data de 18 august, respectiv pe 19 august pentru a se dezbate legea privind reducerea CAS.

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ACL a strâns câte o treime din numărul necesar de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare parlamentare, arătând că alături de parlamentarii ACL au semnat în acest sens şi parlamentari aparţinând PPDD, PMP, minorităţilor naţionale şi independenţilor.

Senatul, convocat în sesiune extraordinară, se va întruni în plen, în 18 august , de ora 16,00, la sediul din Palatul Parlamentului.

Citeşte şi:

UPDATE Senatul se reuneşte în sesiune extraordinară în 18 august pentru Legea CAS

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni, cel mai probabil, pe 25 august, respectiv 26 august, în sesiune extraordinară pentru a dezbate cererea de reexaminare a Legii CAS, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu.

ACL şi-a împărţit funcţiile: Klaus Iohannis - preşedinte, Cătălin Predoiu- premier. Blaga - şef de campanie. Klaus: Voi fi un preşedinte ferm

Alianţa Creştin-Liberală (ACL) a anunţat, oficial, astăzi, că preşedintele PNL, Klaus Iohannis, va fi candidatul dreptei pentru alegerile prezidenţiale. Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele PDL, va fi desemnat premier, în cazul în care ACL va câştiga scrutinul, iar Vasile Blaga a fost desemnat şef de campanie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite