Disperare mare la PSD. Nu au o propunere de premier care să satisfacă exigenţele preşedintelui Iohannis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda declaraţiilor triumfătoare, că are 6-8 propuneri de premieri, PSD este într-o mare încurcătură, de fapt nu are propuneri care să satisfacă exigenţele preşedintelui Iohannis.

S-a tot vânturat numele lui Florin Georgescu, viceguvernator BNR, ca propunere pentru funcţia de premier din partea PSD. S-a zvonit şi condiţia pusă de acesta: să-şi facă singur guvernul şi programul de guvernare. Condiţie care l-ar fi redus la „zero” pe Liviu Dragnea, în consecinţă imposibil de acceptat. Am crezut că este doar zvon. Florin Georgescu nu mai aparţine de mult timp grupului restrâns de încredere  din conducerea PSD, nu s-a bătut în alegeri, n-a făcut nimic pentru situaţia actuală a PSD.

Iată că Ecaterina Andronescu confirmă negocierile cu Florin Georgescu, dovada a disperării de care este cuprinsă conducerea PSD:

„Domnia sa este tentat să rămână la bancă, nu să vină la guvernare. Cred că ar fi o soluţie foarte bună, are experienţa guvernării. Mi-a spus că are şi ceva probleme de sănătate, dar preferă să rămână la bancă. Eu zic că poate, insistând, reuşim să-l convingem”, a declarat Ecaterina Andronescu la un post tv.

Bineînţeles că Florin Georgescu nu s-ar fi băgat oricum în combinaţia toxică PSD-guvernare, în care şef este Dragnea, dar ţapii ispăşitori sunt premierii.

Exigenţele preşedintelui Iohannis

Exigenţele preşedintelui Iohannis privitoare la candidaţii pentru funcţia de premier:

  • O persoană integră şi fără probleme penale
  • O persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un guvern
  • O persoană cu o majoritate parlamentară în spate

O altă declaraţie a preşedintelui Iohannis:

O să rezolv problema foarte repede. O să desemnez o persoană şi acea persoană se va duce în Parlament. Aşa se procedează conform Constituţiei. Preşedintele nu poate face altceva decât să asculte toate părţile şi să tragă propriile concluzii. Acelea se verifica pe real în Parlament”.

Ce se poate deduce de aici?

  • Preşedintele Iohannis nu se mai teme de suspendare, nu mai avem aceeaşi situaţie din decembrie 2016. Notorietatea internaţională căpătată de către preşedintele României l-a şi determinat pe un lider PSD să declare: „uitaţi de suspendarea preşedintelui Iohannis”.
  • Tot spre deosebire de decembrie 2016, Iohannis ştie acum câte parale face PSD la guvernare. De altfel, rezultă şi din propria evaluare a PSD.
  • Atacurile înteţite la adresa justiţiei, la care nu s-au făcut părtaşi Grindeanu şi Tudorel Toader, prefigurează ce ar urma în cazul în care PSD continuă nestingherit guvernarea. Acum, când CCR i-a dat cale liberă în câteva direcţii. Este clar că Liviu Dragnea va profita de un guvern obedient pentru a-şi salva pielea de puşcărie, prin OUG-uri date ziua sau noaptea.
  • Riscurile la care este expusă România în cazul continuării guvernării PSD au fost prezentate pe larg în precedentul articol.

Propunerile PSD pentru funcţie de premier

Şi să dorească să găsească o persoană care să răspundă exigenţelor enunţate de către Iohannis, PSD nu are de unde să scoată asemenea candidaţi.

Cei din precedentul guvern se exclud din start, din propria evaluare a PSD a rezultat că n-au făcut mai nimic.

Un candidat care se tot vântură în presă ar fi Mihai Fifor. Numai că, în iulie 2015, Iohannis a refuzat să accepte propunerea premierului de atunci, Victor Ponta, ca Fifor să ocupe postul de ministru al Transporturilor, invocând faptul că acesta „nu are expertiza şi experienţa managerială necesare gestionării domeniului complex al transporturilor”.

Şi atunci cum să aibă, după numai doi ani, expertiza pentru a conduce un guvern?

De altfel, Mihai Fifor i-a replicat atunci tăios:

„Profesorul de fizică Klaus Iohannis, actualmente preşedinte al României, constată după o lună de când premierul Victor Ponta m-a nominalizat ca propunere pentru portofoliul de ministru al transporturilor, că nu am expertiza şi experienţa managerială pentru acest minister. Poate, dacă domnul Iohannis ar fi avut aplecarea să-mi citească CV-ul cu minimă atenţie, ceea ce cu siguranţă nici nu s-a obosit să facă, ar fi constatat că...”

Ce scrie în CV-ul d-nului Fifor? Iată câteva fragmente edificatoare:

Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova.
1995 masterul în literatura română în cadrul Universităţii din Craiova.
A
m studiat minorităţile româneşti din afara graniţelor, cu precădere viaţa românilor de pe Valea Timocului din Serbia şi Bulgaria. Cu această temă mi-am început studiile doctorale, în cadrul Universităţii din Craiova, obţinând în anul 2003 titlul de doctor în ştiinţe Magna cum laudae.
Proiecte cum ar fi Festivalul “Maria Tănase”, Festivalul “Ioana Radu”.
În februarie 2005 am preluat ca manager Muzeul Regional al Olteniei investind pe parcursul a 7 ani de mandate circa 6 milioane de euro din fonduri europene. 2007 a fost anul în care am absolvit cursurile de master în managementul afacerilor publice în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, iar în 2009 am absolvit Colegiul Naţional de Apărare şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie.
Secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor”

Mihai Fifor vine din zona ştiinţelor umaniste, cursurile ulterioare la Colegiul Naţional de Apărare şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Poliţie apar în CV-urile tuturor activiştilor de partid cu notorietate, obţinute mult după ce intrase în cercurile puterii din PSD, fiind crescut de Ion Prioteasa, actualmente cercetat în dosare penale.

Nu văd cum această propunere pentru funcţia de premier să treacă de preşedintele Iohannis, după ce a fost o dată respinsă pentru aceea de ministru. Toată stima pentru proiectele privind festivalul „Maria Tănase” si „Ioana Radu”, dar cu o astfel de expertiză nu se conduce o ţară.

Iar altă propunere nu prea există.

Votul de investitură în parlament

Nici aici nu stă PSD fără griji. Parlamentarii, circa 20, aflaţi în siajul lui Victor Ponta ar putea să pună beţe în roate d-nului Dragnea. Parlamentarii rămaşi loiali premierului Grindeanu de asemena ar putea să refuze să voteze un personaj ca Fifor, care nu s-a făcut cu nimic remarcat până în prezent.

Mai sunt parlamentarii care l-au urmat pe Daniel Constantin, dar, şi mai important, cei care nu vor prinde niciun post în viitorul guvern vor putea taxa conducerea PSD pentru că i-a ignorat.

Rămâne atragerea UDMR la guvernare, daca nu cumva i-a pierit cheful lui Dragnea, după ultimul scandal legat de votarea moţiunii.

Preşedintele Iohannis este coresponsabil pentru viitorul guvernării

Dacă în decembrie 2016, lucrurile erau clare, cu majoritatea parlamentară şi cu coaliţia de guvernare, acum nu mai este deloc aşa. Însuşi preşedintele declară că majoritatea se va vedea în parlament, nu la negocieri.

Dacă viitorul guvern va fi la fel de incompetent ca precedentul, preşedintele are o parte din vină, dacă acceptă o propunere venită de la un partid, care să nu aibă „capacitatea de a conduce un guvern”.

Grea misiune pentru şeful statului. Să sperăm că va găsi soluţia corectă pentru rămânerea României pe drumul internaţional favorabil pe care se găseşte acum.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite