Discursul preşedintelui Iohannis la bilanţul DNA: Asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea de a subordona justiţia politicului. N-au şanse

Discursul preşedintelui Iohannis la bilanţul DNA: Asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea de a subordona justiţia politicului. N-au şanse

Klaus Iohannis o susţine pe Laura Codruţa Kovesi Foto MEDIAFAX  / Andreea Alexandru

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, la bilanţul DNA, că asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului, în care nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat. Preşedintele a spus însă că aceştia nu au şanse de reuşită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Discursul integral al preşedintelui:

Doamnelor şi domnilor,

Felicitări, în primul rând, pentru întreaga activitate pe care aţi desfăşurat-o pe parcursul anului trecut! Am ascultat cu interes prezentarea raportului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cifrele nu mint. Cifrele sunt reci, obiective.

În 2017 au fost soluţionate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016, şi au fost trimişi în judecată aproape 1.000 de inculpaţi.

Pe baza rechizitoriilor DNA, anul trecut instanţele au condamnat definitiv 713 inculpaţi, ponderea achitărilor fiind de 12%, din care o pătrime ca efect al deciziei Curţii Constituţionale prin care abuzul în serviciu a fost limitat doar la încălcarea legii, şi nu şi a Hotărârilor de Guvern sau a altor acte normative.

Toate acestea demonstrează încă o dată că DNA este o instituţie care funcţionează eficient şi care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupţie.

Contrar unei evaluări subiective, tendenţioase şi partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficienţa DNA este departe de a putea fi contestată: cu 107 procurori s-au soluţionat peste 11.000 de cauze, adică, în medie, 100 şi ceva de dosare de fiecare procuror.

Direcţia Naţională Anticorupţie, ca parte a Ministerului Public, şi justiţia, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupţie. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării şi la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA şi cu încercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil!

Nişte inculpaţi şi condamnaţi penal, după ce au fost prinşi de instituţiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat. Dar, aşa cum spune un proverb românesc, minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acţiuni concertate în plan mediatic nu au şanse de reuşită.

Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii şi se exercită prin abuz. Spre nenorocul lor, democraţia s-a consolidat în România, justiţia este acum independentă şi eficientă, iar spiritul civic al societăţii româneşti se manifestă în ultima vreme cu mult curaj.

Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou şi vechi, dintre cei care trăiesc din corupţie şi cei care combat corupţia, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei ţări şi cei care se gândesc doar la propriul viitor, va câştiga România modernă, europeană, care acţionează în baza valorilor democraţiei occidentale şi a statului de drept! Oare de ce mi-am amintit de sintagma democraţie originală? Cred că şi de acolo ni se trage ceva legat de corupţie şi abuzul de putere.

Doamnelor şi domnilor,

În cei 16 ani care s-au scurs de la apariţia Parchetului Naţional Anticorupţie, am fost cu toţii martori la o creştere a capacităţii statului de a combate corupţia, progres recunoscut nu doar de români, ci şi de toţi partenerii noştri externi.

În tot acest timp, nu doar instituţiile s-au schimbat. Societatea românească s-a maturizat ca urmare a consolidării democraţiei. Susţinerea fără precedent pe care oamenii au arătat-o valorilor statului de drept ne arată că cetăţenii îşi doresc o Românie demnă, o justiţie dreaptă şi o societate în care cei care se plasează, sau încearcă să se plaseze, deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de poziţie, funcţie, avere sau statut social.

Încrederea în justiţia din România este dată de cei care însufleţesc sistemul judiciar. Magistraţii sunt repere de comportament în cadrul oricărei societăţi democratice. Integritatea şi profesionalismul acestora trebuie să rămână standarde de referinţă pentru societatea românească.

Din acest motiv, abaterile individuale care riscă să afecteze prestigiul unui întreg corp profesional trebuie prevenite şi corectate cu fermitate şi promptitudine de către instituţiile cu atribuţii în domeniu. Incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut dăunează grav societăţii româneşti.

În tot acest context intern, deloc liniştit, actorii sistemului de justiţie din România au dat dovadă de profesionalism şi unitate pentru apărarea principiilor care le guvernează activitatea.

Am deplină încredere că instituţiile statului cu atribuţii în domeniu şi asociaţiile profesionale ale magistraţilor vor continua să se manifeste atunci când independenţa justiţiei este în pericol.

Procesul de transformare democratică a unei societăţi este unul de durată. Cred că România are nevoie de dezvoltarea unor politici publice şi a unei legislaţii care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupţie şi pe educarea cetăţenilor, în special, evident, a tinerilor, cu privire la efectele negative, efectele nocive ale corupţiei de orice fel.

Prin activitatea sa, Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că principiile statului de drept nu sunt simple deziderate, ci realităţi pe care le trăim cu toţii. O societate care se clădeşte pe un asemenea fundament are mai multe şanse de dezvoltare şi de prosperitate.

Veţi avea în mine un partener şi un susţinător al aplicării acestor principii.

Vă urez în continuare mult succes!”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

FOTO Eduard Enea  

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Eduard Enea

 
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
  • FOTO Eduard Enea   
Distribuie imaginea
citeste totul despre: