Ocupaţi cu războiul anihilării justiţiei şi implicit al statului paralel, liderii coaliţiei PSD-ALDE şi-au găsit timp săptămâna trecută să plaseze în funcţii cheie de „Consuli Generali“ nişte personaje care în afara faptului că sunt „odrasle de politicieni“ nu îi recomandă nimic altceva pentru o carieră în diplomaţie, pentru care se pregătesc mulţi şi puţini ajung pe bune, după o serie de examene dure şi verificări să prindă spre sfârşitul carierei o astfel de poziţie.

Graţie pixului doamnei premier Viorica Dăncilă şi a deciziei ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, fiul vitreg al domniei sale, Sorin Adrian Pârvulescu va fi numit consul general la Strasbourg (Republica Franceză), Anton Emmanuel Barbu, fiul lui Daniel Barbu, va fi numit consul general la Edinburgh, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

De asemenea, la Torino, Republica Italiană, consul general va fi numită Ioana Gheorghiaş, fiica lui Mugurel Gheorghiaş, zis „Melcul“, unul dintre foştii acţionari ai companiei TelDrum şi fost coleg de facultate cu Liviu Dragnea.

În afara acestora, vom analiza cazul Consulatului General de la Cernăuţi (Ucraina) unde Eleonora Moldovan a fost rechemată de la post, pentru a-i face loc domnişoarei Irinei Loredana Stănculescu, fostă şefă a departamentului juridic de la Petrom, unde a activat timp de şase ani. Este ciudată decizia politică din spatele acestei numiri, dacă ţinem cont că aceasta are zero experienţă diplomatică şi trebuie să gestioneze Consulatul General al României la Cernăuţi, o regiune unde trăiesc peste 200.000 de români, asaltaţi zilnic de regimul ultra-naţionalist al preşedintelui Petro Poroşenko.

Din toamna trecută, importantă comunitate de români din Ucraina este pusă sub o presiune constată de către oficialii de la Kiev prin legea educaţiei, prin intermediul percheziţiilor efectuate de SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Cernăuţi, sub pretextul că ar derula acţiuni separatiste împotriva Kievului.

În urma descinderii de luna trecută, ofiţerii SBU au confiscate din Centru o serie de materiale pregătite în contextul Centenarului Marii Uniri, printre care şi o hartă a României Mari în care regiunea Cernăuţi nu este parte a Ucrainei. Un afront adus României şi implicit minorităţii româneşti din Ucraina de către regimul lui Poroşenko întrucât diplomaţia de la Bucureşti este „anemică“ şi lipsită de reacţie pentru că  nu se doreşte „deranjarea Ucrainei“.

Citeşte analiza completă pe Jurnalistii.ro.