Dinu Patriciu a murit. Reacţiile politicienilor. Orban: Dacă erau mai mulţi ca el, România ar fi ajuns departe astăzi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Patriciu a murit la 64 de ani, la Londra FOTO Adevarul
Dinu Patriciu a murit la 64 de ani, la Londra FOTO Adevarul

Dinu Patriciu a murit, astăzi, la vârsta de 64 de ani, internat fiind la un spital din Londra din cauza complicaţiilor cauzat de cancerul de care suferea. Adevarul.ro vă prezintă principalele reacţii ale politicienilor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de Dinu Patriciu.

Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor, spune că Dinu Patriciu era un om de afaceri de o anvergură neobişnuită pentru România şi, deşi nu i-a împărtăşit întotdeauna viziunea economică, i-a preţuit îndrăzneala, precizând că acesta avea „un cuvânt foarte greu de spus“ în politică.

Daniel Dăianu a spus că îl cunoştea pe Dinu Patriciu de foarte mult timp, a copilărit cu acesta şi au jucat împreună baschet la echipa liceului. „Am fost impresionat, chiar marcat, sunt foarte trist. Eu poate că sunt mai subiectiv ca alte persoane, întrucât îl cunosc pe Dinu Patriciu de foarte mult timp. Copii fiind, am făcut sport împreună, am jucat baschet la echipa liceului. I-am preţuit talentul ca arhitect. Şi după 1989, când a intrat în viaţa publică, fie ca politician, dar şi ca o figură proeminentă a mediului de afaceri, i-am preţuit îndrăzneala. Uneori nu am fost de acord cu el. În ceea ce priveşte viziunea economică, era un liberal convins în accepţia europeană, eu fiind şi adeptul prezenţei unui sector public semnificativ în economie, dar ne-am respectat punctele de vedere, chiar dacă nu erau similare“, a mai spus Dăianu.

El mai spus că Dinu Patriciu a fost un om de afaceri de o anvergură neobişnuită pentru România. „Nu comentez acum cât a reuşit şi nu comentez neapărat metodele mai mult sau mai puţin ortodoxe, dar într-o perioadă de tranziţie s-au făcut banii în diverse feluri. El a fost totuşi un întreprinzător de anvergură, care a încercat să introducă în business-ul său metode de management moderne (...). El era un om de afaceri de o anvergură neobişnuită pentru România. Se şi spunea că el îmbină ceea ce este, hai să spunem, mioritic, cu ceea ce caracterizează un om de afaceri în spaţiul european, chiar peste Ocean, uneori lipsit complet de scrupule, dar aceasta este lumea afacerilor, ea nu este una agreabilă“, a adăugat Dăianu, pentru RFI.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, susţine că Dinu Patriciu a fost primul care a rostit cuvântul capitalist: „M-aţi luat prin surprindere. Suntem alături de familia îndoliată. Dinu Patriciu a fost un om de dreapta, cu rol extrem de important în ceea ce priveşte liberalismul politic şi economic. A fost un om care şi-a afirmat fără complexe aderenţa la ideile de dreapta şi a rostit răspicat cuvântul „capitalist“ când altor le era frică să-l pronunţe. Dumnezeu să-l odihnească“. 

Senatorul PNL Petre Roman a arătat că Dinu Patriciu a avut un traseu profesional de succes graţie talentului său de întreprinzător. „Cancerul l-a doborât. Ştiam că e într-o situaţie foarte grea şi iată că nu a reuşit să mai facă faţă şi la această încercare. A trecut prin multe.  Să ştiţi că în martie 1990 eu am dat Decretul 54 care a deschis posibilitatea de a crea întreprinderi private în România, a fost un act legislativ extrem de important pentru libertatea economică în România şi el a ţinut să aibă titlul 001. A avut primul titlu de întreprindere liberă privată din România. A ajuns foarte departe datorită unui mare talent, unei capacităţi excepţionale de a construi. A fost singurul om de afaceri din România cu anvergură internaţională“, a arătat Roman.

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, l-a descris pe prietenul său, Dinu Patriciu, drept „cel mai puternic exponent al liberalismului“. „Condoleanţe familiei lui Dinu Patriciu, să fie tari, să treacă peste această încercare. Am fost prieten cu Patriciu, l-am considerat cel mai puternic exponent al liberalismului. Din păcate, am avut o tranziţie ezitantă, lentă, dacă erau mai mulţi ca Dinu Patriciu, România ar fi ajuns foarte departe!“, a spus Orban, la B1 TV.

Europarlamentarul PC, Maria Grapini, este de părere că stresul i-a măcinat sănătatea omului de afaceri: „Condoleanţe familiei. Cred că şi lucrurile din ultimii ani l-au măcinat. Eu sincer am avut ocazia să discut cu dumnealui când era premier Tăriceanu, la un grup de lucru, şi mi-am dat seama că era un om inteligent. Nu a avut un traseu politic foarte lung, dar a fost un om de afaceri priceput şi care a reuşit să iasă în evidenţă în cei 24 de ani. Nu a sfârşit bine şi stresul şi toate lucrurile neclare în jurul său i-au accentuat boala“.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu au fost printre cei care au pus bazele liberalismului în România şi a precizat că, după încheierea activităţii politice a omului de afaceri, cei doi au pierdut legătura. „La începutul anilor 1990, am reînnoit toată legislaţia ţării. În această activitate, Patriciu s-a dovedit un om foarte activ. Era alături de oamenii în vârstă, doi tineri care s-au afirmat activ, Dinu Patriciu şi Tăriceanu. Era student la Arhitectură, ştiu că era foarte apreciat. El era cunoscut din acest punct de vedere. A fost un om prezent, activ. După aceea, a intrat în afaceri, iar legăturile noastre erau sporadice. Relaţiile noastre s-au rărit apoi substanţial“,a  spus Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a povestit că, după ce s-a îmbolnăvit, Dinu Patriciu a preferat să se retragă la Londra şi  a întrerupt legătura cu apropiaţii.

„Am păstrat foarte bune relaţii până când, din nefericire, el s-a îmbolnăvit. Am ştiut că boala e gravă, chiar după ce a făcut transplantul de ficat şi, după aceea, probabil că şi datorită situaţiei de familie în care nici el nu a fost foarte fericit, de la începutul anului, s-a izolat la Londra şi ştiu bine că nu numai cu noi, dar cu niciunul din apropiaţii lui. Din ianuarie, pur şi simplu, nu mai ştiam nimic de el. Suntem extrem de îndureraţi, a fost un prieten bun“, a declarat Quintus.

Călin Popescu Tăriceanu, fost coleg de partid cu Patriciu, dar mai ales prieten, a publicat pe Facebook un text în care arată că îi păstrează acestuia o amintire frumoasă.

„Azi s-a stins din viaţă fostul nostru coleg şi prieten liberal, Dinu Patriciu. Membru al echipei care a contribuit substanţial la renaşterea PNL şi a liberalismului în România după revoluţia din 1989, Dinu Patriciu s-a angrenat cu curaj şi perseverenţă într-o luptă deloc simplă, deloc uşoară, cu un sistem care nu dorea nici prea multă democraţie şi nici libertate economică. Practicant al unei profesii liberale, Dinu Patriciu a fost nu numai unul dintre cei mai proeminenţi liberali, dar a reuşit într-un mod excepţional şi ca întreprinzător. În ciuda faptului că am avut adesea poziţii şi opinii politice diferite în momente importante ale mişcării liberale, care au şi dus la separarea drumurilor noastre, îi păstrez lui Dinu o amintire frumoasă. Dumnezeu să-l odihnească! “, este postarea publicată de Tăriceanu.

 

[<a href="//storify.com/Noemi_Varga/dinu-patriciu-a-murit" target="_blank">View the story "Dinu Patriciu a murit" on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite