Fără cravată, că asta îl împiedică, se ştie, pe omul muncii să îşi ducă la bun sfârşit activităţile zilnice: culesul roşiilor şi interpretarea rolurilor de activist de partid. După aia, odată ce acest aspect crucial e rezolvat, omul meu trebuie să ai aibă şi o casă, pentru că, se ştie: fără casă nu poţi avea nici dulap unde să ţii o cămaşă ca a lui Diaconu. Această casă, poate fi, de ce nu, la Sibiu. O coşmelie micuţă şi cochetă făcută dintr-un salariu cinstit de profesoraş de provincie. Apoi, odată ce aceste două detalii extrem de importante ar fi rezolvate, normal că mi-aş dori ca omul meu să se exprime elevat, să aibă vorba limpede şi mieroasă precum Viorica Dăncilă, ba chiar şi nişte broşe ca ale ei cumpărate cu doi lei din Obor. Mă rog, ştiu că ale ei costă mii de euro, dar arată la fel ca plasticele alea chinezeşti sinistre. În fine, până în punctul ăsta nu m-am hotărât dacă să fie femeie sau bărbat. Ba da, cred că femeie, şi să aibă ochelarii ăia şmecheri ai Ramonei, tipa aia de plastic a lui Voiculescu care nu spune nimic şi face multe reclame plătite pe Facebook degeaba. Aşa. Ba nu, bărbat vreau să fie, m-am decis, pentru că femeile nu pot să aibă mustaţă şi în politica din România nu se ştie niciodată când e nevoie să arăţi ca Liviu Dragnea sau Miron Mitrea. Deci vreau un bărbat care să aibă tot ce-am zis până acum, dar cămaşa să fie verde. Verde cum e şi partidul ăla inutil al lui Florin Călinescu, verde cum era la un moment dat şi Partidul lui Remus Cernea înainte să afle părinţii lui că umblă singur pe stradă. Aşa. După aia vreau totuşi ca omul ăsta să aibă cravată la această cămaşă, musai roşie, ca a lui IVAN 24, băiatul ăla care scoate România din necaz când toată lumea e plecată în concediu. M-am mai gândit şi cred că e, totuşi, nevoie de cravată pentru o asemena responsabilitate, pentru că inspiră inteligenţă, inspiră seriozitate, inspiră nerv şi charismă. Hai că ne-apropiem. Hai că parcă-parcă avem un individ mai votabil. Este? Aşa, mai departe. Şi mai vreau ca omu meu să aibă, nene, nişte ochelari din ăia mişto şi subţirei cum are Dan Barna, deci nu ca ai Ramonei, ci ca ai lui, ca să se vadă că e studios şi cinstit şi nu face afaceri cu statul. Se poate? Eu cred că se poate, nu cred că cer prea mult. Şi în combinaţie cu ochelarii ăştia şmecheri ai lui Barna şi o vestuţă din aia mişto de intelectual cum are Paleologu şi poate şi o pipă. Deci asta ar fi cireaşa de pe tort, recunoaşte. O pipă. Să pufăie aşa peripatetic în timp ce nu face afaceri cu statul şi mai dă câte o fugă în State la cine ştie ce conferinţă de mâna a treia cu industriaşi din Wisconsin. Iar dacă nici până în momentu ăsta nu eşti mulţumit/ă, uite, îţi propun să aibă şi-o bărbuţă din aia nerasă de cinci zile ca Pleşoianu. De discurs nu mai vorbesc, pentru că ce spune Pleşoianu este ideal, este exact ce vrei să auzi în momentul când, iată, omenirea se pregăteşte să plece pe Marte. E? Ce poţi să mai zici? Este că ai cu cine să votezi în momentul ăsta? Ipocritule. Numai pretenţii ai. Nimic nu îţi convine. A, lipseşte sloganul, zici? Păi nu-i nimic, uite unul inteligent şi vesel, pe înţelesul tuturor: „România, înainte!” Sau, „România, înapoi!”, că tot aia e. Sau în lateral, sau în adâncime, că oricum orice ai spune şi orice campanie ai face în sărăcia asta tot la un singur lucru se reduce. Aşa că, hai, pune mâna pe ştampilă şi fă exerciţii că acuma vine turul întâi. Nu ţi-ar fi ruşine să zici că n-ai cu cine să votezi Huo! Jos Iliescu! Habar nu ai cât de actuală este încă această scandare la treizeci de ani după revoluţie.