Dincolo de sancţiunea legii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimic nu ar mai fi de adăugat după decizia finală a ICCJ în dosarul Adrian şi Dana Năstase. Mi se par cu totul nefericite declaraţiile partizane ale una dintre colegii de partid, care, sub semnul unei „solidarităţi” prost înţeleasă, se aventurează dincolo de hotarul care marchează teritoriul inviolabil al Justiţiei -

cum la fel de blamabile mi se par chiotele de bucurie şi de imensă satisfacţie cu care oameni care se află astăzi în opoziţie cu PSD exultă la condamnarea fostului preşedinte al acestuia. Pentru faptele comise instanţa  supremă s-a pronunţat printr-o hotărâre adoptată în unanimitate şi până la o eventuală decizie a CEDO, singura autoritate care se mai poate pronunţa asupra obiecţiilor formulate de condamnat privind felul în care i-au fost respectate drepturile, subiectul este închis din punct de vedere juridic. Pedeapsa este devastatoare pentru cariera politică a unui om care, ani la rândul, a crezut şi i-a făcut şi pe cei din  subordinea lui să creadă că este sortit unei glorii eterne. Sfidarea măsurii îl face astăzi pe Adrian Năstase se descopere efemeritatea, într-o ipostază în care pentru nimic în lume nu s-ar fi putut imagina. După numeroase confruntări publice, cu miză mare, în care am fost angajaţi face to face pe scena politică (Ristea Priboi, Truică, etc.) îmi iau dreptul să declar regretul pentru felul în care iese din scenă un om ale cărui calităţi de necontestat s-au dovedit insuficiente ca să-l ferească de un asemenea deznodământ.

Pentru faptele comise, Justiţia s-a pronunţat. Există, însă, o greşeală comisă de Adrian Năstase pe care o consider infinit mai gravă decât toate cele reţinute de judecători şi pe care, imparabil, trebuie să şi-o asume. Greşeală care se numeşte: Victor Viorel Ponta! Niciun personaj care a evoluat pe scenă politică a ţării, din decembrie '89 şi până în prezent, nu a produs deservicii mai grave României şi mai greu de îndreptat decât cele pe care, cu o sârguinţă şi constanţă malefică, le-a reuşit de când se află în fruntea Guvernului Victor Viorel Ponta. Ceea ce la început puteau fi confundate cu ieşirile inadecvate ale unui ”cârlan tânăr” s-au dovedit a fi, exponenţial agravate, tarele mentale şi de comportament ale unui om pentru care nu există limite. Nimic din datele absolut obligatorii unui om politic: elementară instrucţie, responsabilitate, respect necondiţionat faţă de Lege, cinste, onoare, consecvenţă, onestitate, limbaj adecvat nu suportă a fi alăturate de numele celui care va rămâne în istoria politică a ţării ca singurul prim-ministru prins în flagrant de furt intelectual, de plagiat. Lista completă a gravelor erori de care se face vinovat premierul Ponta în faţa României ar avea deja, cu siguranţă, grosimea cărţi de telefon. Greşeli repetate cu obstinaţie şi care afectează până la anulare, ceea ce probează că şi doreşte, creditul politic de care România încă se (mai)bucură în faţa partenerilor occidentali. Nu invoc niciuna dintre loviturile date de Ponta statului de drept pentru că toate mi se par de aceeaşi magnitudine, cu costuri pe care astăzi mulţi încă nu şi le pot imagina. Nimic nu este mai greu de dobândit pentru o ţară după schimbarea regimului politic decât încrederea internaţională. Acordurile parafate la cel mai înalt nivel, declaraţiile solemne şi promisiunile nu capătă nicio valoare decât probate şi susţinute zi de zi printr-un comportament adecvat, fără cusur. Erorile începutului de drum pot fi înţelese, dar încălcarea programată a normelor fundamentale ce stau la baza statului de drept şi a instituţiilor fundamentale ale acestuia sunt impardonabile şi sunt tratate ca atare. Costul este uriaş şi îl plăteşte o ţară întreagă. Îl plăteşte fiecare cetăţean în parte.

Este situaţia pe care o trăieşte astăzi România.

Că numele Victor Viorel Ponta va rămâne înscris ca o pată neagră în istoria României nu mai este o temere – este o certitudine. Şi timpul cât va mai rămâne personaj public va continua să înregistreze salturile uriaşe pe calea discreditării totale a ţării.

Pentru Adrian Năstase, pentru că a zămislit politic acest mutant, Legea nu prevede nicio amendă. Dar aş vrea să cred că acum, într-un ceas în care are nefericitul prilej să mediteze la toate cele care se leagă de numele lui, va avea tăria să conştientizeze răul pe care l-a făcut.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite