Problema fricii faţă de Dumnezeu pare să fie exclusă, din moment ce Şeful PSD a primit şi o binecuvântare din partea Patriarhului BOR. Liviu Dragnea părea să fie „Veşnic tânăr şi ferice“, cum zice un alt vers. Asta până la intervenţiile celor două doamne - colege de partid şi de partidă - Ecaterina Andronescu şi Gabriela Firea. Mai ales după intervenţia primăriţei Firea, Liviu Dragnea aproape că s-a pierdut cu firea. Se pare că singura preocupare serioasă a lui este problema gratiilor de la viitoarea lui locuinţă, unde s-ar putea să fie vecin cu Darius Vâlcov. Amândoi sunt capabili absolut de orice, ca să îşi salveze pielea, pentru că altceva mai bun nu au de salvat din fiinţa lor proprie.

În ultima conferinţă de presă, nu doar cuvintele respondentului, ci întreg comportamentul non-verbal al lui Dragnea fost absolut grăitor. Grăitor, în sensul trecerii de la sublim la ridicol şi viceversa. Au fost momente în care privirea sobră, chiar sumbră, i-a rămas blocată în gol, ca în cazul celor condamnaţi definitiv. Apoi, găsind un răspuns subtil la o altă întrebare, surâsul îi revine peste mustaţă, vădind o stare de fericire, vecină cu beatitudinea. Iar această alternanţă - să-i zicem deal-vale - a durat pe tot parcursul dialogului. Atunci când nu mai găseşti soluţii pentru problemele reale ale ţării, dar nici pentru problemele tale personale, te apucă disperarea, şi de la soluţiile reale treci la fantezii, chiar la fantasmagorii. Ne-am referit deja la tentativa de asasinat, de care Liviu Dragnea a scăpat „ca prin urechile acului“, dar fără nici o înţepătură. Mai aflăm, de la Gabriela Firea, că schimbarea direcţiei huiduielilor dinspre primăriţă către Simona Halep a fost ideea lui Liviu Dragnea, un specialist în schimbarea tuturor direcţiilor unei nave aflate în derivă, pe o mare furtunoasă (care ar putea fi chiar Marea Neagră, ca şi cerul gurii vorbitorului).

În ultima conferinţă de presă, nu doar cuvintele respondentului, ci întreg comportamentul non-verbal al lui Dragnea fost absolut grăitor. Grăitor, în sensul trecerii de la sublim la ridicol şi viceversa.

La rândul lui, Darius Vâlcov nu se lasă mai prejos. Dânsul „descoperă“ un document absolut secret chiar în pragul uşii casei sale (la vedere). Cum poate ajunge acolo un astfel de document secret, la care se referă şi Eduard Hellvig, nu ne poate spune nimeni. N-avem decât să ne zbatem şi să dezbatem, timpul trece şi o nouă ONG, este pe cale să vină, să-i scape pe dânşii de orice vină. Doar iertarea este o virtute eminamente creştină, ce mama-dracului! Iar în spaţiul public, adică pe Facebook, acelaşi Darius Vâlcov postează o fişă medicală a unui participant la revolta din 10 August. Raţionamentul lui este riguros , chiar viguros: dacă acest participant este un om bolnav, toţi ceilalţi sunt „eiusdem farinae“, deci nişte bolnavi, deci întreaga mişcare a fost una bolnavă, pe când eu şi ai mei suntem singurii cetăţeni sănătoşi. Acelaşi individ, dăruit de Dumnezeu cu tot felul de virtuţi, afirmă fără ezitare că Preşedintele Klaus Iohannis este un urmaş al lui Hitler. Pe poziţia de avocat improvizat, Liviu Dragnea îl apără pe împricinat, considerând că afirmaţia cu pricina este o „problemă privată“. Dar cum să fie „privată“, dacă este expusă public şi antrenează reacţii din toate părţile, vrute, sau mai puţin vrute!? Cu tipul de gândire fantezistă menţionat, pot şi eu să-l consider pe Darius Vâlcov un urmaş degradat al lui Darius I Rege al Persiei (numit şi Rege al regilor). În acest sens, Marathonul grecesc poate fi văzut ca o prefigurare istorică a Jilavei româneşti.

În acest concurs al urcării către înălţimi ameţitoare, nu se lasă mai prejos nici colegul lor de breaslă, Călin Popescu Tăriceanu. Cu referinţă la faimoasa „Scrisoare“ a avocatului lui Trump, şeful Senatului şi al ALDE, în tentativa de a moderniza România, îmbrăţişează nu o femeie, ci un „lobby“, căruia îi face apologia cu un pathos elin. Ne gândeam aici că acest cuvânt, „lobby“, rimează cu „hobby“, iar această asociere semantică poate fi semnificativă pentru un om care în viaţa de până acum a avut nu mai puţin de cinci neveste şi care pledează ferm pentru familia română tradiţională.

Cât priveşte Opoziţia, ne pune şi ea pe gânduri. Partidele (partiduleţele), care formează Opoziţia, sunt un fel de mozaic cu diverse secvenţe cromatice, variate şi variabile. Fiecare dintre părţi tinde să articuleze o piramidă, cu condiţia ca ea să ajungă în vârf. Adică, fac chiar ceea ce Liviu Dragnea face, adică să ajungă dictator, el sau, dacă nu se poate, fiind penal, atunci un altul „de-al lui“, inclusiv (ce autosacrificiu!) Călin Popescu Tăriceanu. Când vezi cum decurg evenimentele, adică spre dictatura „binomului capro-varzist PSD-ALDE“, şi să nu găseşti o strategie de colaborare, chiar pe termen scurt sau mediu, este un semn clar de mediocritate a unor oameni care au ajuns în politică pentru că nu aveau altceva mai bun de făcut. Încât, cum spuneam într-un articol anterior, Opoziţia reală este alcătuită azi din Preşedintele Klaus Iohannis, Procurorul general Augustin Lazăr şi „Mişcarea străzii“, care va reveni până când va pleca Liviu Dragnea „şi ai lui“ în „alte ţări de soare pline“, sau în umbra de la Jilava.

Cât priveşte tema-problemă a răspunderii juridice şi a responsabilităţii morale pentru ce s-a petrecut în 10 August, ea este transferată de la unii la alţii, pe orizontală, pe verticală, sau pe diagonală.

Cât priveşte prestaţia noii generaţii de politicieni, am rămas oarecum surprins, dar nu multă vreme. Trecem peste prestaţia penibilă a maturilor sau maturatelor de la Antena 3, care ar merita să fie măturaţi şi să ajungă la „lada de gunoi a istoriei“. Dânşii ne amintesc de definiţia pe care Ulianov a dat-o intelectualilor, care sunt nu atât o clasă (nu ştim cu câte clase), ci „o pătură oportunistă“, adică „versată şi versatilă“, pe care nu te poţi baza niciodată şi nicicum. Mai ales tinerii din PSD au o prestaţie absolut fermă şi subtilă, adeverind că sunt discipolii autentici ai marilor maeştri în sofistică, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi „ai lor“. Aceştia n-au cum să fie şi ai noştri, cu atât mai puţin ai tuturor românilor, cum se laudă pe toate gardurile. Garduri folosite pentru afişe, gonflate şi auto-gonflate, nu pentru a delimita între a fi al meu, al tău, al lui (al ei), al nostru, al vostru, al lor.

PS Cât priveşte tema-problemă a răspunderii juridice şi a responsabilităţii morale pentru ce s-a petrecut în 10 August, ea este transferată de la unii la alţii, pe orizontală, pe verticală, sau pe diagonală. Altfel spus, tema-problemă cu pricina se mişcă între Ana şi Caiafa. Suntem în chip firesc curioşi să vedem ce se va întâmpla când va intra în scenă şi Pilat.