Dezvăluirile unui fost ambasador SUA în România. Cum a dat Năstase din coate ca să apară în poză cu Bush. Rodica Stănoiu le-a cerut 1 milion de dolari americanilor

La sosirea în România în 2002, preşedintele George W. Bush a fost întâmpinat de o delegatie condusă de Adrian Năstase FOTO Mediafax

În cartea „Mihnea Constantinescu - Omul care a schimbat România fără ca noi să ştim“, scrisă de Iulian Comănescu, fostul ambasador al SUA în România la începutul anilor 2000, Michael Guest, dezvăluie presiunile făcute de Adrian Năstase pentru a fi inclus pe agenda preşedintelui SUA George Bush, în 2002, la vizita din România. Năstase se pregătea pentru alegerile prezidenţiale şi voia să apară în poză cu Bush. Şi Rodica Stănoiu e pomenită de Guest

23 noiembrie 2002. Preşedintele George W. Bush ateriza la Bucueşti. Era la două zile după ce, la Summitul de la Praga, România fusese invitată oficial să înceapă convorbirile de aderare la NATO, în care avea să fi admisă oficial în NATO, în primăvara anului 2004. „M-am dus la Casa Albă şi am întrebat: «unde se duce preşedintele Bush de la Summitul NATO (Praga, 21-22 noiembrie – n.a.)». Încă nu-şi făcuseră planurile şi mi-au răspuns: «Nu ştim, merge undeva». Am spus: «Aduceţi-l în România. Putem strânge o mulţime. Vă garantez, veţi avea 100 000 de oameni dacă vorbeşte acolo»“, rememorează Michael Guest într-o discuţie cu Iulian Comănescu. 

„Guest se întoarce la Bucureşti. Le spune ministrului de externe Geoană, premierului Năstase şi preşedintelui Iliescu că există o şansă reală ca Bush să vină la Bucureşti dacă «rămân pe direcţie». Probabil cărţile erau făcute. Sau, dacă nu, Bush ar fi repetat vizita de consolare a lui Clinton din 1997. În orice caz, încep înaintea invitaţiei oficiale din noiembrie“, arată contextul Iulian Comănescu. 

„Mihnea (Constantinescu - n.r.) a jucat un rol intern, în pregătiri. Ştiind că ştia pe toată lumea, presupun că se tot uita pe lista de oaspeţi şi se gândea cine va fi aşezat lângă cine. Am avut o problemă cu prim-ministrul, care voia să fie pe agendă. Şi era vizita unui preşedinte. Aşa că interlocutorul natural era preşedintele (Iliescu – n.a.). Aşa funcţionează relaţia noastră, în mod normal, prim-ministrul se vede cu vicepreşedintele (SUA – n.a.) şi aşa mai departe. A trebuit să fiu foarte atent, împreună cu Mihnea, ca să mă asigur că nimeni nu se va supăra“, dezvăluie Michael Guest. „Nu ştiu exact cât de mulţumit a fost Adrian Năstase de locul lui în tribuna oficială, dar preşedintele Bush a fost cu siguranţ㻓, susţine Iulian Cămănescu în cartea „Mihnea Constantinescu - Omul care a schimbat România fără ca noi să ştim“. 

1 milion de dolari pentru studierea cauzelor corupţiei

Şi Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în Guvernul Năstase, care le ordona procurorilor ce lideri politici să ancheteze, e menţionată nefast de Guest. „Mai târziu, când România era deja în NATO, am ţinut un discurs. Cred că era în aprilie 2003, la o conferinţă anticorupţie. Erau invitaţi să vorbească o mulţime de ambasadori, iar staff-ul mi-a pregătit o intervenţie care era cam «bla, bla, bla» (...). Cu o zi sau două înaintea conferinţei, doamna ministru Stănoiu (Rodica – de la Justiţie – n.a.)  trimisese o propunere, era o scrisoare frumoasă, ca SUA să cheltuiască un milion de dolari pentru studierea cauzelor corupţiei. M-am înfuriat. Pentru că nu cred că trebuie să studiezi cauzele corupţiei. E foarte simplu, e vorba de lăcomie“, îşi aminteşte Gust, în capitolul „O scrisoare frumoasă şi un discurs nu tocmai“. 

Stenogramele şedinţelor PSD din 2003 şi 2004, când Adrian Năstase era premier, iar Rodica Stănoiu era ministrul Justiţiei, arată intervenţia politicului în sistemul judiciar. 

 „Sunt doua-trei (n.r. – dosare) care vin tare şi importante, dar vreau să vă spun ca în aproape toate, mi s-a spus, dăm şi de oameni de aici (n.r. – membri ai Delegaţiei Permanente a PSD). Sunt dosare extrem de complicate şi le-am lăsat în stand-by ca să vedem cum le lucrăm”, spunea Rodica Stănoiu, într-o şedinţă a PSD. 

Cartea „Mihnea Constantinescu - Omul care a schimbat România fără ca noi să ştim“, scrisă de Iulian Comănescu, „e despre felul cum un personaj «de spate», discret dar deloc ocult - care a făcut parte din toate guvernele României de după 1990 - a influenţat decisiv traseul politic al ultimilor 30 de ani“.