Dezbatere Dacian Cioloş - Liviu Avram pe Facebook, pe tema guvernării tehnocrate şi a revenirii la alegerea primarilor în două tururi

Dezbatere Dacian Cioloş - Liviu Avram pe Facebook, pe tema guvernării tehnocrate şi a revenirii la alegerea primarilor în două tururi

Fostul premier Dacian Cioloş şi jurnalistul Liviu Avram. FOTO Mediafax

Jurnalistul Liviu Avram i-a recomandat, vineri, lui Dacian Cioloş să nu mai vorbească de asumarea de „orice riscuri politice“ pentru apărarea Constituţiei, aceasta fiind o reacţie la îndemnul fostului premier pentru preşedintele Klaus Iohannis, cel care trebuie să aleagă dacă va semna sau nu decretul de revocare a şefei DNA. Cioloş a răspuns la rândul lui la mesajul jurnalistului „Adevărul“.

Jurnalistul Liviu Avram a fost primul care a comentat pe tema declaraţiei prin care Dacian Cioloş îi recomanda preşedintelui Klaus Iohannis să-şi asume „orice riscuri politice” ca să apere Constituţia şi principiile sale, în contextul deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. 
 
Daciane, zi altceva 
 
Aud că Dacian Cioloş îl îndeamnă pe preşedinte să-şi asume „orice riscuri politice” ca să apere Constituţia şi principiile sale. Să fiu iertat, dar Dacian Cioloş este ultimul în măsură să recomande cuiva să-şi asume riscuri politice.
 
În decembrie 2015, Cioloş nu şi-a asumat niciun risc politic şi, la cererea nocturnă a lui Dragnea, a eliminat din programul său de guvernare revenirea la alegeri locale în două tururi.
 
În februarie 2016, Cioloş nu şi-a asumat niciun risc politic şi nu a reglementat prin ordonanţă de urgenţă revenirea la două tururi. Câtă vreme o asemenea OUG nu restrângea, ci lărgea drepturi electorale, nu era o problemă că e adoptată cu mai puţin de un an înainte de alegeri.
 
În toamna anului 2016, Cioloş nu şi-a asumat niciun risc politic şi a refuzat să candideze la parlamentare, pe motiv că aşa îi promisese lui Dragnea cu un an înainte. În relaţia cu Dragnea, Cioloş s-a comportat ca Antonescu în relaţia cu Hitler: a preferat să-şi ţină cuvântul până la capăt, indiferent de consecinţele pentru ţară. Iar ceea ce trăim acum se datorează în bună măsură faptului că, atunci când a avut ocazia, Dacian Cioloş nu şi-a asumat niciun risc politic“, a scris Liviu Avram, pe pagina sa de Facebook.
 
Jurnalistul „Adevărul“ a venit cu un al doilea mesaj în care a precizat că nu e contestatar al guvernării tehnocrate, ci doar al unor aspecte ale activităţii celor care au fost la Palatul Victoria între noiembrie 2015 şi decembrie 2016. „LATER EDIT: Ca să nu se mai bucure toţi neghiobii de postarea precedentă, ţin să precizez: sunt şi rămân un mare fan al guvernării de tip Cioloş: transparentă, onestă, fără agende ascunse, cu oameni care ştiu carte şi, mai ales, fără minciuni doborâtoare“, a scris Liviu Avram.
 
Ulterior, tot pe pagina jurnalistului de la „Adevărul“ a venit şi reacţia lui Dacian Cioloş, cel care a explicat deciziile luate în perioada în care a fost liderul de la Palatul Victoria. 
 
Liviu Avram, vă mulţumesc pentru pălmuţe şi pentru bobârnaci. Spun asta pentru că ştiu că sunteţi de bună credinţă şi sincer. 
 
Aşa o să fiu şi eu. Nu am retras şi nici nu am adăugat nimic în programul de guvernare în urma unor negocieri nocturne sau diurne cu Dragnea. Pur şi simplu am pus acolo lucruri pe care credeam atunci că e cazul şi că pot să le asum. Am explicat la vremea aceea şi de multe ori după aceea cum am judecat lucrurile în cazul OUG pentru alegeri in două tururi. O astfel de decizie e una prin excelenţă politică. Era treaba unei majorităţi politice să decidă să o modifice în Parlament. Prin lege, nu prin OUG care poate fi respinsă de majoritatea parlamentară şi astfel să dea peste cap organizarea alegerilor.
 
Nu am refuzat o candidatură sau alta ci pur şi simplu am decis să nu candidez sau sa intru in vreun partid cât timp sunt premier independent. Nu pentru că mi-a cerut Dragnea, ci pentru că acesta mi-a fost mandatul oferit şi asa am hotarât eu să-l asum şi să-l respect.
Intrarea în politică, domnule Avram, e o asumare personală, atunci când o faci din convingere că poţi face lucruri bune şi nu doar din oportunism. Dacă eu vă cer să intraţi mâine în politică pentru că aşa cred eu că e bine, o faceţi doar pentru că v-o cer eu?
 
M-am ţinut întodeauna de cuvânt. Câteodată am greşit făcând asta dar prefer să recunosc că greşesc, alternativei de a fi un alt lider politic sociopat cum sunt mult prea mulţi. România are nevoie de oameni serioşi şi oneşti. Oneşti şi cu cei din jurul lor dar mai ales oneşti cu ei înşişi. Sunt anumite lucruri pe care nu le voi schimba indiferent de consecinţe. Onestitatea este unul dintre ele. Aşa că o să continui să mă ţin de cuvânt şi să învăţ din greşelile pe care le fac. Greşeli care sper să fie sancţionate de jurnalişti care îşi respectă profesia cum sunteţi şi dumneavoastră dar care din păcate sunt din ce în ce mai puţini“, a fost răspunsul fostului premier Dacian Cioloş.  
 
Comentariul lui Dacian Cioloş nu a rămas fără replică din partea lui Liviu Avram, jurnalistul venind cu noi precizări despre efectele nerevenirii la alegeriea primarilor în două tururi. 
 
Domnule Dacian Cioloş, în primul rând vă mulţumesc pentru răspuns. În al doilea rând, zic aşa: constat că din motive care vă privesc strict pe dvs., politicieni din tot spectrul, incluzându-l aici şi pe preşedintele Iohannis, aţi decis ca noi, alegătorii, să ne alegem primarii într-un singur tur, cu riscuri grave (şi acum dovedite) de nereprezentativitate: primari aleşi cu 20-30 la sută se poartă de parcă ar fi fost aleşi cu 99,9 la sută. Întrebarea mea rămâne şi nu a răspuns nimeni la ea: noi, alegătorii, unde eram când dvs., politicienii, aţi decis asta? Ce vă împiedică să vorbiţi acum despre modul în care au decurs negocierile purtate peste capul nostru? Asumaţi-vă, vă rog, riscul politic de a ne spune adevărul. Cred că e un risc mult mai mic decât cel la care îl îndemnaţi pe preşedintele Iohannis“, a precizat Avram. 
 
Fostul premier a revenit cu precizări despre tema revenirii la alegerea primarilor în două tururi. „Liviu Avram, eu nu am participat la nicio negociere de acest gen. Când a fost votată legea respectivă (cred că în 2015), eu nu eram nici la guvern nici in parlament şi nici în politică. 
 
Eu doar sunt acuzat că nu am modificat prin OUG o lege eminamente politică ce fusese deja negociată şi votată cu doar câteva luni înainte de instalarea guvernului pe care l-am condus. Negociată şi votată de aceeaşi politicieni care câteva luni mai târziu mă culpabilizau pe mine că nu modific prin OUG lucruri pe care tocmai le agreaseră.
Aş vrea ca lucrurile să fie clare ca să închidem acest subiect: principiile politice ale modului în care se organizează alegerile se stabilesc prin legi decise de parlamentari, nu prin OUG de un guvern independent. Pot să vă asigur doar de faptul că dacă cei cu care mă angajez în politică vom avea o majoritate în parlament, vom susţine revenirea la votul în două tururi pentru primari“, a completat Cioloş. 
 
Ultima intervenţie a fost cea a lui Liviu Avram.„Dacian Cioloş Ştiu toate acestea, eu nu regret decât faptul că aţi fost ultimul care, dpdv politic (cu riscurile de rigoare, aşa e), mai puteaţi să îndreptaţi lucrurile şi nu aţi făcut-o. Rămân la părerea că merita să încercaţi: dacă OUG ajungea în Parlament, s-ar fi devoalat multe (mai ales PSD-iştii acoperiţi din zona liberală, că de dincolo n-am aşteptări). (Dar episodul scoaterii acelei prevederi din programul de guvernare tot nelămurit rămâne, chiar şi după această conversaţie)“, a scris jurnalistul de la „Adevărul“. 
 
 
 
citeste totul despre: