În ultimele zile, pe lângă acţiunea benefică de readucere a PSD în familia socialiştilor europeni, apoi stabilizarea propriu-zisă a partidului, am citit seria de opinii şi texte despre vântul schimbării, despre reformă.

PSD respiră astăzi, cu siguranţă că aceste scrieri sunt utile, se poate discuta mult despre formă,  rebranding, ideologie, organizare, oameni, însă mai important consider că este fondul, care ţine în proporţie covârşitoare de simbolistică.

În `Imagini şi simboluri`, Eliade scria „simbolurile nu dispar niciodată din actualitatea psihică: îşi pot schimba înfăţişarea; funcţia lor rămâne aceeaşi. E destul să le scoatem de pe chip noile măşti”.

Social-democraţia poate fi macul de mai din lanul cu grâu, dacă stabileşte şi comunică două – trei teme mari de ţară, care faptic şi simbolic să susţină dezvoltarea economică şi socială a României.

Simbolismul dreptei în ultimii cincisprezece ani

Dreapta şi-a încărcat ideologic susţinătorii, din 2004 încoace, prin două teme simbol, simple şi uşor de comunicat: lupta împotriva corupţiei şi pro-occidentalismul asumat.

Ardeiul iute a fost Începutul. Revoluţia portocalie, ajunsă şi în România, după model ucrainean, avea ca dicton mioritic „arde-i pe corupţi!”, folosit cu succes de Traian Băsescu în 2004. În anii ce au urmat, telejustiţia a fost predicată de Traian Băsescu în fiecare campanie electorală, acesta cerând ţepe pe stadioane în care să fie înfipţi corupţii.

Timp de zece ani Băsescu a condus România mărşăluind cu lupta împotriva corupţiei, pentru ca după câţiva ani, Elena să fugă în San José de o condamnare,  dărămând castelul de nisip al moralităţii, construit de Traian Băsescu. De câteva zile am aflat că a colaborat şi cu securitatea. Elegant, nu?

Tot la începutul acelei decade, Emil Boc, amicul lui Băsescu, marca primăria Clujului în 2005, pe care recent o câştigase, cu afişe pe care scria, alb pe portocaliu, „Aici nu se ia mită!” pentru ca după nouă ani judecătorii Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-i condamne mâna dreaptă, pe fostul primar Sorin Apostu, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru complicitate la spălare de bani, în formă continuată şi la opt luni de închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Băsescu şi-a atras intelighenţia capitalei în proiectul său şi ce a rămas din fostul CDR, a râvnit la rădăcina intelectuală a dreptei româneşti şi chiar dacă nu şi-a asumat-o direct, a invitat-o să-i fie parteneră la proiectul său justiţiar şi pro-european.

Alianţa DA a cules rodul muncii depuse de premierul Adrian Năstase şi preşedintele Iliescu, în privinţa relaţiilor României cu Occidentul. Sub social-democraţi România a aderat la NATO,  social-democraţii, prin Vasile Puşcaş, au depus toate diligenţele pentru aderarea României la Uniunea Europeană, însă Traian Băsescu şi-a tatuat ideologic pro-occidentalismul, natura funcţiei de Preşedinte permiţându-i să fie stindard.

La rându-le, în utimii treizece de ani, liberalii şi-au clamat rolul istoric, făcând din memoria brătienilor moaşte politice cu greu de contestat.

Avatarul acestui discurs a fost preluat ulterior de PDL cosmetizat în PNL şi evident cei din USR PLUS. Campania „Fără penali în funcţii publice” vă spune ceva? Binenţeles, prelungirea celorlalte campanii promovate de dreapta pe acelaşi filon moral-populist, totul sub deplina oblăduire a celui care a înţeles foarte bine teoria „bunului împărat” preşedintele Iohannis...

Jocul cu trecutul

În procesul de ideologizare a dreptei, o componentă importantă a fost construcţia alterităţii celuilalt, fireşte a stângii ca adversar politic, atribuindu-i în perioada post-revoluţionară trei etichete cu o încărcătura negativă în societate: comunism, baroniadă şi corupţie.

Adevărat este faptul că în procesul de ideologizare a dreptei, niciunde nu este amintit  că atât Partidul Liberal, istoric, din Vechiul Regat, cât şi Partidul Ţărănesc, au fost iniţial partide de stânga.

La fel de adevărat este faptul că PSD nu şi-a prezentat constant adevărata moştenire istorică, de la social-democraţi români din Ardeal, în special Banat şi Crişana, mai ales Ioan Flueraş şi Iosif Jumanca, membrii ai Consiliului Dirigent după Unire şi până la istoricul Partid Social Democrat al Muncitorilor din România, reprezentantul social-democraţiei în viaţa politică românească în Vechiul Regat din 1893, relansat PSD în România Mare, până la instaurarea dictaturii comuniste.

Dacă liberalii au iconizat familia Brătianu, noi, social-democraţii am cam uitat de Iosif Jumanca, Ioan Flueraş, Vasile Conta, Constantin Dobrogeanu-Gherea sau Vasile G. Morţun.

Detoxifierea stângii

După succesul aderării la NATO şi UE, PSD având o contribuţie majoră, dreapta a preluat discursul pro-occidental şi discursul moral, cu intenţii strict populiste, în practică baroniada portocalie fiind la fel de nocivă precum oricare altă nomenclatură a fragedei democraţii.

Stânga a rămas oarecum, din 2004, fără teme majore care să emane o forţă simbolică deosebită pentru societate.

Nu lipsa unor programe politice clasice, nu lipsa unei retorici de stânga a fost principala problemă, nu consistenţa unui program de guvernare, ci lipsa proiectării şi răspândirii a două-trei teme de ţară, general-valabile pentru orice capriciu doctrinar dar care să coaguleze societatea simbolic lângă aceste teme şi lângă liderii care trebuiau să le predice, să le apere cauza.

Reorganizare administrativă şi dezvoltare regională

O temă majoră, îmbrăţişată iniţial la formarea Uniunii Social Liberale dar ulterior abandonată în ciuda majorităţii covârşitoare din Parlament, a fost proiectul USL de reorganizare administrativă şi dezvoltare regională, care urma să reducă decalajele existente între regiuni,  reorganizarea urmând să facă comunităţile locale şi mai puternice, prin acest proiect forţând şi instituţiile centrale să fie mai puternice.

Este o temă de actualitate şi un partid trebuie să ia taurul de coarne! PSD poate să preia această temă având în vedere că are cea mai bogată expertiză administrativă dintre partidele ţării. Poate fi un proiect generos pentru următoarele trei – patru generaţii. Nu se poate ca în România anului 2019 să avem localităţi cu 200 de locuitori! Nu se poate ca în România anului 2019, clasa politică, de la Preşedinte la Parlament şi până la un consilier local, să nu gândească o strategie comună pentru oraşele mari şi localităţile din proximitatea acestora!

Problema demografică, creşterea natalităţii

Problema demografică este o altă temă importantă de abordat pentru un partid de stânga, vitală pentru România, creşterea ratei mortalităţii şi scăderea natalităţii fiind cât se poate de evidente. Chiar dacă scăderea natalităţii este o tendinţă generală în Europa, totuşi, multe ţări din Uniunea Europeană au o situaţie  mai bună, în contextul în care au gândit şi aplicat politici de suport pentru familiile cu mai mulţi copii.

România, Silicon Valley-ul Europei

Este a treia temă pe care o văd îmbrăţişată de socia-democraţie din două motive: în primul rând avem o infrastructură modernă, de top, corelată cu un număr mare de tineri specialişti care sunt o forţă de muncă înalt calificată în domeniu, crescută în universităţile marilor oraşe, în al doilea rând, guvernul Adrian Năstase a pus bazele acelor facilităţi fiscale, care au dezvoltat industria IT şi care contribuie substanţial la buget.

IT-ul este unul dintre domeniile care performează la standardele Uniunii Europene, industria de software fiind sectorul cel mai dinamic şi cu cel mai mare potenţial de dezvoltare în viitorul apropiat. România, în fiecare zi, creşte şansele pentru a deveni un adevărat hub regional de software, eticheta de Silicon Valley-ul Europei fiind viabilă. Pentru aceasta este nevoie de un partid-storytelling care să-şi asume total şi această temă iar PSD are premisele istorice şi actuale să o facă. Trăim un proces de neo-industrializare digitală, pe planeta digitală iar românia poate fi conquistadorul unui teritoriu încă în explorare!

PSD şi stânga europeană

Apoi, mai trebuie discutate cu sinceritate câteva subiecte majore din perspectiva socialiştilor europeni dar oarecum ocolite de noi în ultimii ani, ecologia, activismul civic în zona pungilor de sărăcie dar şi ideea de protest din marile oraşe, drepturile şi libertăţile minorităţilor, practic cam tot ce a înglobat în ultimii ani aşa-zisa corectitudine politică. Am lipsit la aceste cursuri ale vieţii, până la urmă, iar mulţi intelectuali tineri de stânga din marile oraşe, care au ocolit un anumit conservatorism al PSD, pe anumite teme sociale, s-au refugiat în alte asocieri, mişcări, politice (DEMOS de exemplu) sau civice.

Până la urmă aici se naşte şi un mare semn de întrebare: să urmezi direcţia stângii occidentale profund progresiste şi liberale în politica moravurilor sau să-ţi securizezi segmentul de votanţi stabili dar care au nevoie de un discurs uşor paternalist, naţionalist-conservator care nu este acceptat în familia socialiştilor europeni.

Este o dilemă pe care PSD va trebui să o soluţioneze sub o formă sau alta, cu echilibru. PSD a fost, este şi va fi un partid pro-european şi nimeni nu trebuie să se îndoiască de asta. 

Sigur, toate aceste mini teme, în mod recurent trebuie dezbătute în departamentele partidului sau în şcolile de gândire analitică din cadrul partidului şi dacă astăzi nu mai sunt, acestea trebuie urgent refăcute.

PSD are nevoie astăzi de o nouă identitate şi aici nu mă refer la schimbarea numelui, a siglei sau a unor elemente de grafică, pentru că atenţie, pe vreme de furtună electorală a oţinut un sfert din voturi la o prezenţă extraordinară, ci de două – trei teme de ţară, de interes naţional, de o încărcătură simbolistică şi de o transpunere econimică şi socială precum aderarea la NATO, apoi cea la Uniunea Europeană. Reiau cele trei treme: reorganizare administrativă şi dezvoltare regională, creşterea natalităţii şi România, Silicon Valley-ul Europei.

Detoxifierea stângii, detoxifierea PSD, poate fi realizată astăzi dacă vom fi smeriţi în urma propriilor greşeli, sinceri cu noi înşine, autocritici, şi apoi vom recupera simbolic şi faptic acea etichetă mult dragă nouă, de partid al profesioniştilor.