Destructurarea UNPR – obiectiv de interes naţional

„Locul rezervat acestei construcţii – UNPR – trebuie să fie doar lada de gunoi a istoriei“

„Eu sunt convins că partidul meu îşi va câştiga locul şi rolul în istoria României în aceste momente” – declara Gabriel Oprea în anul 2012, cu puţin timp înainte ca „Generalul” să trădeze alianţa din care făcea parte pentru a trece cu arme şi bagaje de partea majorităţii parlamentare formate în jurul USL, totul în numele interesului naţional şi pentru protejarea stabilităţii României.

UNPR este creaţia şi moştenirea lăsată românilor de fostul preşedinte Traian Băsescu. În anii petrecuţi în fruntea statului Băsescu şi-a pus amprenta pe diferite construcţii, înfiinţate pentru consolidarea puterii şi realizarea obiectivelor prezidenţiale. Formaţiuni precum PLD, PDL, UNPR sau PMP au fost gândite şi elaborate în laboratoarele Palatului Cotroceni, fiecare jucând un rol aparte pe scena politică în timpul celor zece ani de mandat.

Dorinţa de a avea propriul guvern, pe care să-l conducă şi în numele căruia să ia decizii, cum a fost cazul asumării măsurilor de austeritate din anul 2010, l-au determinat pe Traian Băsescu să recurgă la o soluţie artificială care să-i asigure majoritatea parlamentară necesară pentru supravieţuirea guvernului Boc, după câştigarea celui de-al doilea mandat prezidenţial. Soluţia s-a numit UNPR.

Partidul lui Oprea a reuşit performanţa ca, de la apariţia sa pe scena politică, să fie mereu la guvernare deşi nu a participat niciodată în alegerile parlamentare. Timp de cinci ani întreaga scena politică a fost dominată de prezenţa UNPR în sfera jocurilor de putere, iar majorităţile politice fragile din perioada 2010 – 2012, cât şi cele din perioada 2014 – 2015 au fost dependente de sprijinul şi susţinerea acestui partid.

Sfidarea regulilor

Forţa parlamentară, care putea înclina balanţa către o tabără politică sau alta, a adus UNPR în poziţia de pion principal pe tabla de şah a negocierilor politice. Aberaţia ca un partid care nu a participat niciodată în alegeri să formeze grupuri parlamentare a fost posibilă doar ca urmare a încălcării Regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului.

După mai multe dispute, care uneori au blocat întreaga activitate legislativă, grupurile UNPR au fost recunoscute de conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului, încălcând astfel cutuma potrivit căreia grupurile parlamentare se formează doar la început de mandat, în urma alegerilor.

Şantajul politic

Slăbiciunile liderilor politici, dorinţa de a acumula cât mai multă putere sau disperarea de a conserva avantajele politice pe care le deţineau au fost speculate cu multă abilitatea de Gabriel Oprea. Rezultatul a fost întărirea propriei poziţii în sferele înalte ale puterii.

Şantajul politic a devenit o marcă proprie a UNPR. Oprea a recurs la această soluţie ori de câte ori echilibru parlamentar devenea fragil, iar partidul său era singurul care avea avantajul de a înclina balanţa majorităţii. Fonduri guvernamentale, ministere, comisii parlamentare, funcţii în deconcentrate şi multe alte privilegii au fost revendicate în numele stabilităţii. Cu timpul, însă, interesul naţional a ajuns să fie tot mai des invocat astfel că şi pretenţiile au început să crească, iar poziţii precum cea de şef al SRI sau chiar funcţia de premier au devenit obiective politice care nu mai păreau imposibil de atins.

Adăpostul traseiştilor şi corupţilor

Acţiunile procurorilor DNA au generat de foarte multe ori situaţii extrem de tensionate la nivelul tuturor partidelor politice. Cererile de ridicare a imunităţii, incompatibilităţile sau cererile de arestare au provocat multe victime politice. De asemenea, programele de reformă impuse de liderii marilor partide au generat de foarte multe ori măsuri drastice împotriva membrilor cu diverse probleme de imagine sau de integritate.

Cei certaţi cu legea au găsit întotdeauna în partidul lui Oprea un adăpost pentru vremea rea şi, uneori, chiar şi protecţie în faţa justiţiei. Lejeritatea cu care personaje cu dosare penale sunt absorbite imediat în partidul generalului este doar o consecinţă a lipsei constrângerilor de tip electoral. UNPR nu participă în alegeri, deci electoratul nu poate sancţiona acest tip de comportament politic. La masa negocierilor parlamentare contează numărul celor care votează, nu calitatea morală sau integritatea acestora. Oastea traseiştilor a făcut legea în Parlament.

Liderul şi beţia puterii 

Pentru consolidarea propriului sistem de putere Oprea a speculat viciile celor din jurul său şi dorinţele acestora de parvenire. A împărţit cu multă uşurinţă grade militare pentru politicieni şi jurnalişti, a coordonat doctoratele unor importanţi magistraţi, poliţişti sau ofiţeri şi capi ai serviciilor de informaţii. 

Apariţia UNPR pe scena politică a generat un nou tip de lider. Liderul toxic. Profilul psihologic al generalului Oprea evidenţiază un personaj extrem de viclean, fără orientare politică, care face paradă de rangul său militar, interesat să acapareze tot mai multă putere şi să se caţere către cele mai înalte funcţii în stat, în pofida imenselor deficienţe din mapa profesională. Un lider pe care beţia puterii l-a împins la abuzuri grave care, în final, s-au soldat cu moartea unui subordonat.

*

Reformarea din temelii a clasei politice este un proces de durată. Momentul Colectiv din toamna anului trecut a generat condiţiile pentru resetarea scenei politice. Primul pas pentru realizarea acestui deziderat ar trebui să fie destructurarea unei construcţii politice pentru care încălcarea regulilor, şantajul sau beţia puterii manifestată de lider ţin loc de program politic. Rolul nefast pe care l-a jucat UNPR pe scena politică şi în evoluţia României, în numele interesului naţional, trebuie să ia sfârşit. Negocierile sunt parte a jocului politic. Partidele sunt mandatate la urne, de cetăţeni, pentru realizarea şi aplicarea programelor politice în baza cărora primesc încrederea acestora. Erorile şi deciziile greşite sunt sancţionate, de asemenea, tot la urne. Presiunile exercitate de Gabriel Oprea au generat efecte toxice pentru întreaga societate şi au subliniat vulnerabilităţile şi slăbiciunile celor mai importanţi lideri din conducerea statului. Dependenţa pe care au ajuns să o manifeste Băsescu, Ponta sau Iohannis faţă de o construcţie artificială, care nu a trecut niciodată testul alegerilor, este un motiv suficient pentru ca destructurarea UNPR să devină un obiectiv de interes naţional. Locul rezervat acestei construcţii trebuie să fie doar lada de gunoi a istoriei. Punct şi de la capăt !