a. Faza PNA, când procurorii se temeau să ia la întrebari până şi şoferii demnitarilor şi în care marele lor peşte a fost Fănel Pavalache – Miky Şpagă fiind pe atunci un titan politic intangibil.

b. Faza Morar-Basescu, în care s-au făcut progrese vizibile, dar numai impotriva adversarilor presedintelui şi niciodata impotriva sistemului profund corupt patronat de acesta. 

c. Faza Kovesi 1, în care DNA a dat drumul la dosare pe toate fronturile politice, dar în care s-a lucrat sub o oarecare presiune a securizarii mandatului şi a echipei de procurori, motiv pentru care probatoriul era uneori acuzat pentru lipsa de consistenţă (“numai denunţuri!”)

În faza Kovesi 2, în care am intrat ieri, vedem dosare complexe si solide, care includ perle procuraresti precum flagrantul si care nu se limiteaza doar la umflarea unui cap politic – ci tintesc la destructurarea unui intreg sistem de coruptie: cele câteva mii de euro cu care a fost prins în buzunar Oprescu vor devoala, în fapt, de pe poziţiile unui dosar beton din punct de vedere tehnic, sute de fapte de coruptie şi vor conduce în inchisoare zeci de functionari-infractori.

Ce s-a intamplat, totusi, in intervalul dintre perioada Kovesi 1 si Kovesi 2? De unde saltul cantitativ atat de puternic încat, vorba lui Marx, el devine unul calitativ?

In primul rând din câştigarea unui interval asigurator de timp prin victoria preşedintelui Iohannis. Ponta ar fi sacrificat-o pe Kovesi în cateva luni in cazul unui triumf prezidential; Iohannis, dimpotriva, in consonanţă cu tot ceea ce cred partenerii euroatlantici despre ea, ii ofera siguranta. Iar asta se vede in modul “linistit” in care a fost pândit Oprescu. DNA avea impotriva sa o caruţă de informatii de ani de zile; denunturile din dosarul actual datau de prin martie; procurorii au sacrificat chiar capetele de probatoriu pe care le aveau in cazul lui Solomon Wigler – probabil mai fragile – făcându-l pe Oprescu să creadă că pericolul vine din altă parte şi că a reuşit sa scape; şi asta doar pentru a încununa dosarul bătrânului ciubucar cu un flagrant. Merită remarcat faptul ca procurorii au anticipat chiar şi momentul in care Oprescu, deja saltat si adus la tribunal, incerca sa-şi traga de limba denuntatorul si sa-i aranjeze depozitia – “cablându-l” pe acesta si plasandu-l sub nasul primarului. Ori pentru astfel de strategii in doi pasi ai nevoie de timp si de liniste.

In al doilea rand, se simte la noul DNA afluxul de expertiza pe care il asigura FBI. Colaborarea cu americanii – pe care Adrian Severin o deplangea recent, considerand-o o proba de “slugarnicie” – a adus in repertoriul DNA proceduri si tehnici care au ridicat semnificativ nivelul dosarelor. Pentru Romania, războiul lui Putin cu Ucraina a adus beneficii nebanuite în politica interna, statul nostru de drept devenind un obiectiv strategic pentru securitatea europeana.

Arestarea lui Sorin Oprescu reprezinta, dupa o inclestare inegala de 25 de ani, victoria legii consistente asupra unei clase politice ratate. E singura optiune corecta pentru a salva Romania.