Am încercat să fiu atent nu doar la mimica celui care îşi da silinţa de a poza în învingător nu numai la capătul unei şedinţe oarecare, ci în războiul deschis împotriva ideii de democraţie în România, împotriva României însăşi, ci şi la figura inşilor şi inselor care stăteau strâns uniţi în jurul penalei lui persoane.

Nimic mai înspăimântător decât această poză de familie. A unei familii, tarate, decervelate, descreierisite, congenital anti-democratice şi tocmai de aceea hotărâtă, pregătită, cu arma la picior, cum i-a cerut vicepremierul Paul Stănescu, ca, începând chiar de săptămâna viitoare, să se arunce cu forţe mult sporite în războiul împotriva ţării şi a instituţiilor sale democratice. Să anuleze, chiar prin forţă, însăşi esenţa democraţiei parlamentare, să facă abstracţie de protestele Opoziţiei (spre dezonoarea ei, Jandarmeria îi stă, necondiţionat, la dispoziţia, precum o făceau, în Epoca de Aur,Miliţia, Armata, Securitatea) ale societăţii civile, ale organismelor internaţionale, ale formaţiunilor politice surori din Partidul Socialiştilor Europeni, ale feluritelor organizaţii profesionale ale magistraţilor. Şi aceasta doar fiindcă poate. Poate să încalce, crede ea nepedepsită, orice regulă din specificul conduitei politice civilizate, europene. Poate să arunce la coş tot ceea ce înseamnă bunul simţ şi demnitatea unei naţiuni numai şi numai spre a-i îndeplini poftele şi ordinele şefului. Prăpădul nu înseamnă nimic dacă el înseamnă preţul pe care va trebui să îl plătească o naţiune pentru salvarea PSD-ului şi a lui Dragnea!

M-am uitat, cum spuneam, cu maximă atenţie la figura d-lui Liviu Nicolae Dragnea. Figura unui măcelar de profesie care tocmai a primit din partea celor care îl înconjoară, a calfelor şi ucenicilor domniei-sale, care nu mai ştiu cum să şi exprime supunerea şi admiraţia faţă de ilustra lui persoană, scrisoarea, firmanul care îi dă dreptul ca, în numai câteva zile, să măcelărească România.

Respectivul drept este scris negru pe alb. A luat forma unei Declaraţii pe care a CEX al PSD a adoptat-o la finele şedinţei sale de vineri. Prost, iresponsabil gândită, incalificabil redactată, cu impardonabile greşeli gramaticale, simptomatică pentru nivelul intelectual zero, pentru gradul de inteligenţă scăzută, pentru pregătirea şcolară aproximativă ale celor care compun astăzi conducerea Partidului Social Democrat din România.

O declaraţie care întăreşte zicerea că cine gândeşte prost scrie în consecinţă.

Partea îngrijorătoare este că, aşa după cum s-a putut lesne deduce din filmul întâmplărilor de vineri, vom avea de acum încolo parte nu doar cu faptele iresponsabile ale unei mase  care nu gândeşte şi numai execută. Ci cu acţiunile unei organizaţii devenită una de natură criminală.

Începând de luni, orice pare a deveni posibil în România. Săturat de însăşi ideea de opoziţie, pe care oricum nu o prea băga nici până acum în seamă, PSD se arată dispus să purceadă la acţiunea nebunească de a adopta, prin Ordonanţă de urgenţă, la pachet modificările la legile justiţiei, la Codurile penal şi de procedură penală. Probabil că tot de săptămâna viitoare, pe ultimii metri ai sesiunii parlamentare ordinare, coaliţia PSD-ALDE va declanşa mecanismul în vederea suspendării şi, mai apoi, a demiterii preşedintelui României, dl. Klaus Werner Iohannis.

Dl. Liviu Dragnea şi-a numit, fără nici cea mai mică urmă de jenă, duşmanii. Statul paralel pe care tot bate monedă coaliţia de un an şi jumătate încoace, înseamnă Iohannis, Kὄvesi şi, începând de vineri, directorul SIE, dl. Eduard Hellvig. Dragnea nu a lăsat nici cea mai mică urmă de îndoială. Până acum ar fi fost din cale afară de îngăduitor, de acum încolo, gata. Va declanşa Jihadul. Susţinut de conducerea partidului, de clanul criminalilor deocamdată în retragere şi în rezervă, însă pregătit a pune oricând şi la semnul Comandantului suprem mâna pe armă, susţinut de puşcăriaşii cărora le-a cerut iertare, dl. Dragnea va trece prin foc şi pară România. O va transforma într-un veritabil câmp de luptă. Luptă la capătul căreia praful şi pulberea se vor alege din ţară. Nu vor rămâne decât el, Iordache, Olguţa, Plumb, Fifor, Dăncilă. Şi alte arătări hidoase asemănătoare. Plus propagandiştii Chirieac, Gâdea, Pieleanu, Roşca-Stănescu.

Planul acesta nu doar abominabil, ci, cum spuneam, criminal de-a dreptul, poate fi zădărnicit doar de mobilizarea exemplară a oamenilor cinstiţi din România. Urmează săptămâni de foc.

Deşteaptă-te, Române!

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro